Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința nr. 26 din 17 aprilie 2002, Colegiul jurisdicțional al Camerei de Conturi a județului Bihor a declinat competența de soluționare a contestației formulată de B.T., împotriva deciziei de imputare nr. 13/834 din 23 noiembrie 1998, emisă de S.N.C.F.R., în favoarea Colegiului jurisdicțional al Camerei de Conturi a municipiului București, reținând că în raport cu sediul persoanei juridice intimate și cu reglementarea art. 44 din Legea nr. 94/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, această din urmă instanță jurisdicțională este competentă să soluționeze cauza.
Inițial, contestația formulată de B.T. a fost înregistrată la Tribunalul Cluj care, prin sentința civilă nr. 1894/C/2001 din 14 august 2001, s-a declarat necompetent teritorial să soluționeze contestația și a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Bihor, motivând că este vorba de un conflict de drepturi al contestatorului, cu subunitatea fără personalitate juridică, în care și-a desfășurat activitatea, iar competența teritorială aparține tribunalului, în a cărui circumscripție se află subunitatea, iar nu celei în a cărei circumscripție se află sediul unității cu personalitate juridică.
Tribunalul Bihor, prin sentința civilă nr. 55/LC/2002 din 1 februarie 2002, s-a declarat la rândul său, necompetent material să soluționeze contestația și a declinat competența de soluționare în favoarea Colegiului jurisdicțional al Camerei de Conturi a județului Bihor, motivând că intimata este o societate națională aparținând categoriei persoanelor juridice prevăzute la art. 185 din Legea nr. 94/1992, cu modificările și completările ulterioare, iar contestatorul are calitatea de șef de stație coordonator, situație în care potrivit art. 158 C. proc. civ., coroborat cu art. 41 din Legea nr. 94/1992, competența materială de soluționare a cauzei revine Colegiului jurisdicțional al Camerei de Conturi a județului Bihor.
La rândul său, așa cum s-a arătat mai sus, Colegiul jurisdicțional al Camerei de Conturi Bihor s-a declarat necompetent teritorial să soluționeze contestația și prin sentința nr. 26 din 17 aprilie 2002 a declinat competența de soluționare, în favoarea Colegiului jurisdicțional al Camerei de Conturi a municipiului București, motivând că în raport cu reglementarea art. 44 din Legea nr. 94/1992, cu modificările și completările ulterioare, competența teritorială a instanței jurisdicționale a Curții de Conturi se determină în funcție de sediul persoanei juridice intimate, neavând nici o relevanță locul efectiv de muncă sau domiciliul contestatorului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs jurisdicțional S.N.C.F.R. – R.A. București, reprezentată de Societatea de Management Feroviar – Oficiul Juridic Teritorial Cluj, invocând motivul de casare prevăzut de art. 304, pct. 3 C. proc. civ. și solicitând desființarea acestei, întrucât a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe. În opinia recurentei, speța tratează un conflict de drepturi, în sensul reglementării art. 68 lit. a) din Legea nr. 168/1999, nefiind aplicabile prevederile art. 41 din Legea nr. 94/1992, privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi. A mai învederat că „potrivit art. 70 din Legea nr. 168/1999, conflictele de drepturi se soluționează de către instanțele judecătorești, iar prin art. 5 C. proc. civ. și art. 72 din Legea nr. 168/1999, se stabilește o competență unică și imperativă, în sensul că instanța competentă să judece litigiile de muncă, este cea în a cărei circumscripție își are sediul unitatea.
Prin decizia nr. 319 din 18 iunie 2002, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a respins recursul jurisdicțional, ca tardiv declarat.
Pentru a pronunța astfel, instanța jurisdicțională a reținut că sentința atacată a fost comunicată intimatei la data de 29 aprilie 2002, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de comunicare, iar recursul a fost înregistrat cu data poștei, la 16 mai 2002, peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în temeiul art. 82 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, cu modificările și completările ulterioare, intimata Societatea de Management Feroviar – Oficiul Juridic Teritorial Cluj, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Prin motivele de recurs, intimata a arătat că instanța jurisdicțională a apreciat greșit cu privire la neregularitatea declarării recursului. În acest sens a susținut că sentința atacată a fost comunicată la 29 aprilie 2002, iar recursul a fost predat recomandat oficiului poștal teritorial, la data de 15 mai 2002, conform recipisei pe care a atașat-o la recurs, astfel că cerința legală privind declararea recursului în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii ce se atacă, a fost îndeplinită în condițiile art. 104 C. proc. civ.ă, potrivit căruia actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești, se socotesc îndeplinite în termen, dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea lui.
Examinând decizia atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate și cu dispozițiile legale incidente cauzei, Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentelor ce vor fi expuse în continuare.
Din analiza actelor procedurale aflate la dosarul cauzei, rezultă că sentința nr. 26 din 17 aprilie a Colegiului jurisdicțional al Camerei de Conturi Bihor a fost comunicată intimatei la data de 29 aprilie 2002, iar recursul declarat împotriva acesteia a fost predat recomandat Oficiului Poștal Cluj, la data de 15 mai 2002, conform recipisei nr 7516 atașată de instanță, la prezentul recurs.
În raport cu prevederile art. 104 C. proc. civ., potrivit căruia actele de procedură trimise prin poștă, instanțelor judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea lui, intimata a respectat termenul de recurs de 15 zile de la comunicarea hotărârii ce se atacă, conform dispoziției art. 301 C. proc. civ.
Cum recurenta a făcut dovada declarării recursului în termen, recursul va fi admis, decizia atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă secției jurisdicționale a Curții de Conturi, pentru judecarea recursului declarat de Societatea de Management Feroviar – Oficiul Teritorial Cluj, împotriva sentinței nr. 26 din 17 aprilie 2002 a Colegiului jurisdicțional al Camerei de Conturi a județului Bihor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de S.N.C.F.R. R.A. București, reprezentată de Societatea de Management Feroviar– Oficiul Teritorial Cluj, împotriva deciziei nr. 319 din 18 iunie 2002 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională.
Casează sentința atacată și trimite cauza la secția jurisdicțională a Curții de Conturi, pentru judecarea recursului jurisdicțional declarat de Societatea de Servicii de Management Feroviar – Oficiul Teritorial Cluj, împotriva sentinței nr. 26 din 17 aprilie 2002 a Colegiului jurisdicțional al Camerei de Conturi a județului Bihor.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2003.