Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 3 iunie 2002, C.V. a formulat contestație în anulare a deciziei nr. 2108 din 31 mai 2001, prin care secția de contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție a admis recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, a casat sentința nr. 109/CA/2000 – P din 6 noiembrie 2000, pronunțată de Curtea de Apel Oradea și în fond, a respins acțiunea formulată de C.V., precum și cererile de intervenție formulate de Biroul Vamal Bihor și C.O.
În motivarea contestației, petiționara a învederat că instanța nu a apreciat corect îndeplinirea cerințelor legii în ce privește procedura de citare la primul termen, fapt ce a dus la imposibilitatea de a fi prezentă, la ședința de judecată, pentru a se apăra.
De asemenea, contestatoarea a arătat că instanța de recurs a făcut o apreciere eronată a probelor administrate în cauză, pronunțând o decizie nelegală și netemeinică.
Contestatoarea a susținut că Statutul profesiei de avocat stabilește obligația avocatului îndrumăto,r de a contribui la instruirea profesională a avocatului stagiar, dar și obligațiile rezultând din contractul de asistență juridică, contract încheiat individual în baza unor atribuții exclusive și în aceste condiții, contractul de colaborare încheiat ca urmare a efectuării stagiaturii avocatului, capătă alt înțeles, decât cel pe care legiuitorul l-a atribuit în dispozițiile art. 3 lit. n) din O.U.G. nr. 85/1997.
În drept. contestatoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ.
Contestația în anulare este nefondată.
Contestatoarea a invocat în sprijinul cererii sale, dispozițiile art. 317 pct. 1 C. proc. civ.,potrivit căruia hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, atunci când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit legii.
Contestația este neîntemeiată, pentru că din probele existente la dosar rezultă că pentru termenul când au avut loc dezbaterile, contestatoarea a fost legal citată.
Contestatoarea și-a formulat apărările prin întâmpinarea depusă, în care sunt menționate numărul dosarului, termenul la care se judecă cauza, precum și împrejurarea că dorește să fie judecată, și în lipsă.
La data de 24 mai 2001, când a avut loc judecarea cauzei în recurs, instanța a amânat pronunțarea deciziei până la 31 mai 2001, timp suficient pentru ca părțile în proces să mai poată depună concluzii scrise.
Al doilea motiv invocat de contestatoare în susținerea cererii, se referă la dispozițiile tezei I a art. 318 C. proc. civ., potrivit căruia se justifică adminisibilitatea contestaței în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
Argumentele invocate nu se încadrează în ipoteza reglementată de textul sus-menționat, care vizează strict greșeli materiale, și nu greșeli de judecată, cum ar fi erori în aprecierea probelor sau interpretarea unor dispoziții legale ori în încălcarea lor.
În consecință, în raport cu caracterul acestei căi extraordinare de atac, care exclude dintre cazurile limitativ prevăzute de art. 318 C. proc. civ., eroarea de interpretare sau de aplicare a legii, Curtea va constata că nici unul dintre argumentele prezentate de contestatoare nu se circumscriu în sfera reglementată de textul susmenționat.
În raport cu dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ., se constată că, contestatoarea C.V. nu a invocat nici unul din cazurile care pot constitui motive de constație în anulare.
În consecință, contestația în anulare urmează să fie respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de C.V., împotriva deciziei civile nr. 2108 din 31 mai 2001 mai 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ ca nefondată.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2003.