S-a luat în examinare recursul declarat de SC ”New – Holand Reprezentative Office” în România, cu sediul în București împotriva sentinței civile nr.1105 din 28 septembrie 1999 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ precum și în Camera de consiliu, conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Sectorului 5 București și Curtea de Apel București – Secția de contencios administrativ, în soluționarea cauzei privind pe SC ”New – Holand Reprezentative Office” și Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București.
La apelul nominal, față de recursul declarat, nu s-au prezentat recurenta reclamantă SC ”New – Holand Reprezentative Office” și nici intimata pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București.
Procedura completă.
Magistratul asistent a făcut referatul cauzei arătând că, la 6 decembrie 2001, cauza a fost suspendată, în temeiul art.242 (1) pct.2 Cod procedură civilă, fiind repusă pe rol din oficiu, pentru constatarea perimării.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel București – Secția de contencios administrativ prin sentința civilă nr.1105 din 28 septembrie 1999 a admis excepția lipsei
procedurii administrative prealabile prevăzută de Legea nr.105/1997 în privința capetelor 2 și 3 ale cererii, privind anularea Hotărârii nr.249/1999 a Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat București și repunerea în termenul de contestare. A respins ca inadmisibile aceste capete de cerere. A declinat competența de soluționare a contestației formulată de reclamanta SC”New – Holand Reprezentative Office” din România, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat București împotriva procesului – verbal de contravenție în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București și a constatat conflict negativ de competență. A trimis cauza Curții Supreme de Justiție ,pentru soluționarea conflictului.
Impotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, iar prin încheierea din 6 decembrie 2001 s-a suspendat judecarea acestuia potrivit art.242 (1) pct.2 Cod procedură civilă.
Potrivit art.248 Cod de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un an.
Așa fiind, văzând că recursul a rămas în nelucrare din vina părților timp de un an, respectiv de la 6 decembrie 2001 până la 10 decembrie 2002, când a fost repus pe rol din oficiu, urmează a se constata perimarea acestuia.
Asupra conflictului negativ de competență de față
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 10 iunie 1999 la Judecătoria Sectorului 5 București, reclamanta SC”New – Holand Reprezentative Office” în România cu sediul în București a cerut în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat a municipiului București, anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor din 1 martie 1999, întocmit de pârâtă.
Prin sentința civilă nr.5454 din 19 iulie 1999, Judecătoria sectorului 5 București a declinat competența soluționării cauzei, în favoarea Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ.
Curtea de Apel București – Secția de contencios administrativ prin sentința civilă nr.1105 din 18 septembrie 1999 a declinat competența de soluționare a contestației formulată de reclamanta SC”New – Holand Reprezentative Office” în România cu sediul în București, în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat a municipiului București, împotriva procesului verbal de constatare a contravențiilor, în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București, a constatat conflict negativ de competență și a înaintat cauza, Curții Supreme de Justiție pentru soluționarea conflictului.
In soluționarea conflictului negativ de competență se constată că, soluția corectă este aceea pronunțată de Curtea de Apel București – Secția de contencios administrativ, în raport cu obiectul litigiului.
Legea nr.32/1968 în vigoare la data introducerii acțiunii precum și O.U.G.nr.13/2001 art.1 alin.(3) și O.G.nr.2/2001 stabilesc competența materială exclusivă a judecătoriei pentru soluționarea plângerilor privind amenzile contravenționale.
Față de aceste considerente, urmează a se stabili competența de soluționare a contestației formulată de reclamanta SC ”New – Holand Reprezentative Office” în România, cu sediul în București, în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul declarat de SC ”New – Holand Reprezentative Office” în România cu sediul în București împotriva sentinței civile nr.1105 din 28 septembrie 1999 a Curții de Apel bucurești – Secția de contencios administrativ.
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe SC ”New – Holand Reprezentative Office” și Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București .
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2003.