Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 3 aprilie 2002, reclamanta SC C.G. SA a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Vâlcea, solicitând anularea parțială, pentru sumele de 674.641.023 lei - Fond pentru reducerea riscului tehnologic; 295.492.768 lei, majorări de întârziere aferente; 505.411.305 lei, T.V.A. deductibilă și 23.115.881 lei, majorări de întârziere aferente, a deciziei nr. 237 din 27 martie 2002 și a procesului-verbal nr. 15019 din 28 septembrie 2001.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că prin O.U.G. nr. 32/2001 a fost abrogată O.G. nr. 96/1990, precizându-se la art. VIII alin. (2), că sumele virate în anul 2001 se restituie, fapt ce conduce la concluzia că suma nevirată de aceasta, drept Fond special pentru reducerea riscului tehnologic, nu mai este datorată, urmând a se prelua la veniturile impozabile ale societății, că scadența fondului trimestrial pentru anul 2001, era luna aprilie 2001, conform art. 4 din O.G. nr. 96/1999, și întrucât în O.U.G. nr. 32/2001, nu se precizează anul de proveniență a debitului, aceasta se aplică indiferent dacă debitele provin din anul 2000 sau 2001, pentru că legiuitorul nu a făcut nici o diferențiere.
A mai susținut că acest fond special pentru risc se preia la un alt fond extrabugetar – Fond special pentru dezvoltarea sistemului energetic – și nicidecum la bugetul de stat, astfel că organul de control nu mai avea competența materială să verifice acest fond și să încaseze sumele.
Referitor la T.V.A., apreciază că își găsesc aplicarea, dispozițiile art. 5 lit. b) din O.U.G. nr. 17/2000, fiind vorba de exporturi la care se aplică o cotă T.V.A. 0.
Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 64/F-C din 3 iunie 2002, a admis acțiunea, a anulat decizia nr. 237 din 27 martie 2002, pronunțată de Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și a trimis cauuza spre competentă soluționare, la Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Vâlcea.
Împotriva acestei sentințe, considerară nelegală și netemeinică, a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, susțințnd, în esență, că instanța a reținut că la data când a înregistrat contestația (24 octombrie 2001), Ministerul Finanțelor Publice era competent să o soluționeze, avându-se în vedere dispozițiile art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 13/2001.
Între timp însă, legea menționată a fost modificată prin H.G. nr. 1296/2001, în vigoare la data de 29 decembrie 2001, în sensul că s-a mărit la 5 miliarde, cuantumul sumei contestate, care intră în competența de soluționare a Ministerului Finanțelor Publice.
Ignorând prevederile acestei hotărâri, Ministerul Finanțelor Publice s-a pronunțat la data de 27 martie 2002, în sensul respingerii contestației.
Cum la momentul învestirii, 24 octombrie 2001, erau în vigoare dispozițiile O.U.G. nr. 13/2001, nemodificate prin H.G. nr. 1296/2001, în mod legal, Ministerul Finanțelor Publice s-a pronunțat prin decizia nr. 237 din 27 martie 2002, asupra contestației formulate, astfel că instanța de fond în mod greșit a trimis cauza spre soluționare, la Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Vâlcea.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului se constată că obligațiile bugetare în litigiu au fost stabilite de inspectorii de specialitate din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Vâlcea, prin procesul-verbal.
Împotriva acestui proces-verbal, reclamanta a formulat contestație care, cu adresa nr. 23684/2001, a fost înaintată de direcția menționată, spre soluționare, la Ministerul Finanțelor Publice.
Contestația respectivă are ca obiect suma totală de 1.534.079.631 lei.
La data când a înregistrat-o (24 octombrie 2001), Ministerul Finanțelor Publice era competent să o soluționeze, avându-se în vedere dispozițiile art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 13/2001, privind soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 506/2001, de aprobare, dat fiind faptul că obiectul contestației este o sumă de peste 500 milioane lei.
Între timp însă, legea menționată a fost modificată prin H.G. nr. 1296/2001, în vigoare de la data de 29 decembrie 2001, în sensul că s-a mărit la 5 miliarde lei, cuantumul sumei contestate și care intră în competența de soluționare a Ministerului Finanțelor Publice. Până la 5 miliarde lei, conform art. 5 alin. (1) din legea modificată, competența de soluționare revenea organelor specializate din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Vâlcea, în a cărei rază teritorială își are sediul reclamanta-contestatoare.
Ignorând prevederile hotărârii guvernului sus-amintite, Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, s-a pronunțat la data de 27 martie 2002, în sensul respingerii contestației, pentru motivele arătate în cuprinsul deciziei.
S-au ignorat și dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 13 din O.U.G. nr. 13/2001 (nemodificate nici prin legea de aprobare și nici prin hotărârea guvernului amintită), potrivit cărora, în cazul contestațiilor (încă nesoluționate), pentru care competența aparține Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat, Ministerul Finanțelor Publice trebuie să se dezînvestească prin decizie.
Din toate aceste considerente, rezultă că Ministerul Finanțelor Publice s-a pronunțat pe fond asupra contestației reclamantei, după intrarea în vigoare a H.G. nr. 1296/2001, deși nu mai avea competența legală să o facă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Vâlcea, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței nr. 64/F-C din 3 iunie 2002, a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2003.