Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC D.T. SRL Lugoj, în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș și Biroul Vamal de Control și Vămuire la Interior Lugoj, a solicitat anularea deciziei nr. 191 din 30 august 2001, emisă de prima pârâtă și a actelor constatatoare nr. 7629, nr. 7613, nr. 7622 și nr. 7623 din 30 iulie 2001, acte prin care a fost obligată la plata unor majorări de întârziere datorate pentru așa-zisă neplată la termen, a taxelor vamale datorate statului pe perioada 1997 – 2000.
Tribunalul Timiș, secția comercială, prin sentința nr. 65/CA din 15 februarie 2002, a declinat competența de soluționare a contestației, în favoarea Judecătoriei Timișoara.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că obiectul acțiunii îl constituie contestarea majorărilor stabilite prin acte de constatare, titlu executoriu, în conformitate cu art. 1 din O.U.G. nr. 13/2001 și art. 76 din O.G. nr. 11/1996.
Judecătoria Timișoara, prin sentința nr. 9238 din 21 mai 2002, a declinat competența de soluționare, în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ, reținând că obiectul acțiunii îl constituie anularea actului administrativ - decizia nr. 191/2001 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Timiș.
Constatând existența conflictului negativ de competență, a înaintat dosarul la Curtea de Apel Timișoara, pentru emiterea regulatorului de compentență.
Prin sentința nr. 205 din 25 iunie 2002, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a stabilit comeptența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Timișoara.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că prin acțiune, reclamanta a solicitat anularea deciziei nr. 191 din 30 august 2001 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, prin care se menține în sarcina sa, obligația de a plăti statului, majorări de întârziere în sumă de 46.979.072 lei, potrivit fișelor de calcul nr. 7629, nr. 7613, nr. 7622 și nr. 7623 din 30 iulie 2001, pentru neplata unor drepturi de import din perioada 1997 – 2000.
S-a arătat că actele încheiate de Biroul Vamal Lugoj nu constituie acte constatatoare de datorii vamale, în sensul art. 61 C. vam., ci reprezintă titluri executorii emise în temeiul O.G. nr. 11/1996, a căror neexecutare atrage după sine executarea silită, potrivit acestei ordonanțe, care privește executarea creanțelor bugetare și care nu pot fi contestate în temeiul art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 13/2001, pentru că nu au făcut obiectul unui act de impunere vamală, în sensul dispozițiilor legale.
S-a constatat că interpretarea prevederilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 13/2001, duce la concluzia că intră sub incidența acestui act normativ, numai majorările de întârziere aferente unui debit fiscal sau vamal, care este contestat de cel vătămat, după procedura prevăzută de acel act normativ și nicidecum majorări calculate pentru debite datorate bugetului de stat, dar necontestate și că cererea reclamantei are ca temei art. 76 alin. (1) și (3) din O.G. nr. 11/1996, fiind o contestație la executare silită bugetară, pornită în temeiul unei somații încheiate în baza art. 23 alin. (2) din ordonanță.
Considerând sentința netemeinică și nelegală, SC D.T. a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea sentinței și stabilirea competenței de soluționare în favoarea Tribunalului Timiș, în speță fiind vorba de o contestație împotriva unor măsuri dispuse prin acte de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice, procedura de soluționare fiind prevăzută în O.U.G. nr. 13/2001, aprobată prin Legea nr. 506/2001.
Recursul este nefondat.
Reclamanta a formulat contestație la Biroul Vamal de Control și Vămuire la Interior, împotriva a patru acte constatatoare din 30 iulie 2001, emise de acest birou, prin care s-au stabilit în sarcina sa, plata unor majorări de întârziere pentru neplata la termen a taxelor vamale datorate statului în perioada 1997- 2000, în baza O.U.G. nr. 13/2001.
Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, prin decizia nr. 191 din 30 august 2001, a respins contestația, ca rămasă fără obiect, motivat că nu este îndreptată împotriva unui act de control sau impunere și că sunt aplicabile dispozițiile art. 76 din O.G. nr. 11/1996, și nu cele ale O.U.G. nr. 13/2001.
Acțiunea vizează anularea deciziei nr. 191/2001, a Direcției Generale a Finanțelor Publice Timiș, act administrativ supus cenzurii instanței de contencios administrativ, pentru care în speță s-a realizat și procedura prealabilă prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, astfel că tribunalului îi revine competența de soluționare.
În consecință, se va admite recursul, în baza art. 312 C. proc. civ., se va casa sentința atacată și se va stabili competența, în favoarea Tribunalului Timiș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de SC D.T. Lugoj, împotriva sentinței civile nr. 205 din 25 iunie 2002, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și stabilește competența de soluționare, în favoarea Tribunalului Timiș.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2003.