Ședințe de judecată: Februarie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 522/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2003.

            S-a luat în examinare recursul declarat de Autoritatea  pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului împotriva sentinței civile nr.83 F din 12 mai 2000 a Curții de Apel Brașov – Secția comercială și de contencios administrativ.

            La apelul nominal  au lipsit recurenta pârâtă Autoritatea pentru privatizare și Administrarea Participațiilor Statului și intimații reclamanți M.I., I.D. și V.I.

            Procedura completă.

            Magistratul asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că dosarul a fost repus pe rol la data de 10 decembrie 2002, pentru constatarea  perimării, întrucât a rămas în nelucrare de la data de 4 decembrie 2001,  când prin încheierea de ședință pricina a fost suspendată pentru lipsa părților.

 

C U R T E A

 

            Asupra recursului de față;

            Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            La data de 6 iunie 2000 pârâtul Fondul Proprietății de Stat, în prezent Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului a formulat recurs împotriva sentinței civile nr.83 din 12 mai 2000 a Curții de Apel Brașov – Secția comercială și de contencios administrativ, conform motivelor depuse în scris la filele 6-9 din dosar.

            Prin încheierea de la termenul din data de 4 decembrie 2001 judecarea cauzei a fost suspendată în baza art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, întrucât nici una din părți nu s-a prezentat și nu a solicitat judecarea cauzei  în lipsă.

            Potrivit  dispozițiilor art.248 alin.1 Cod procedură civilă, cererea de recurs se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Cum de la data de 4 decembrie 2001 a trecut mai mult de un an, în conformitate cu dispozițiile art.252 se va constata din oficiu perimarea recursului.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

           

            Constată perimat recursul declarat de Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului împotriva sentinței civile nr.83 F din 12 mai 2000 a Curții de Apel Brașov – Secția comercială și de contencios administrativ.

            Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2003.