Ședințe de judecată: Februarie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 525/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2003.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamanții G.I. și O.M. au chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, pentru a dispune anularea deciziei nr. 830 din 6 iunie 2001, emisă de Direcția Ggenerală de Soluționare a Contestațiilor.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au fost obligați prin încheierea de ședință din 15 mai 2000, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr. 1191/2000, la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 9.000.000 lei.

Au susținut că instanța în mod nelegal a dispus această măsură, menținută ca atare de Ministerul Finanțelor Publice, întrucât prin apelul formulat împotriva sentinței nr. 2363 din 6 decembrie 1999, au invocat excepții și că pentru fiecare critică se datorează o taxă de 75.000 lei.

Mai mult decât atât, au mai arătat că din masa succesorală, care a făcut la fond obiectul litigiului, lor nu le revin toate bunurile.

Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 128/F-C din 12 septembrie 2001, a admis acțiunea reclamanților.

A anulat decizia nr. 830 din 6 iunie 2001, a Ministerului Finanțelor Publice și a stabilit că reclamanții datorează suma de 1.048.200 lei, taxă judiciară de timbru, în apelul declarat în dosarul nr. 1191/2000, al Tribunalului Argeș.

A obligat pe pârât la 303.000 lei, cheltuieli de judecată, către reclamanți.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin apelul declarat s-au adus sentinței cinci critici, în aceste condiții taxa judiciară de timbru urmând a fi stabilită pentru fiecare în parte, după natura ei, potrivit art. 14 din Legea nr. 146/1997.

S-a reținut că primele trei critici și a cincea sunt neevaluabile în bani, urmând a se aplica dispozițiile art. 11 și 13 din Legea nr. 146/1997.

Cea de-a patra critică se referă la anularea actului de partaj voluntar, care se timbrează conform art. 3 lit. a1), raportat la art. 11 din lege, iar cererea de atribuire din procesul de partaj succesoral, a unui teren în valoare de 17.055.000 lei și a unui teren în valoare de 1.462.500 lei, se timbrează conform art. 3 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 146/1997.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul a susținut, în esență, că apelanții au contestat atât valoarea terenurilor, cât și drepturile coproprietarilor la masa succesorală, în cadrul cererii de partaj succesoral a reclamantei T.C., iar excepțiile invocate constituie o problemă a fondului cauzei, soluționarea lor fiind de fapt soluționarea cauzei.

A susținut că instanța trebuia să aibă în vedere dispozițiile art. 3 lit. c) alin. (2) din Legea nr. 146/1997 și Ordinul Ministerului de Justiție nr. 760/C din 22 aprilie 1999.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente.

Prin apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 2363 din 6 decembrie 1999, a Judecătoriei Curtea de Argeș, prin care a fost soluționată acțiunea de partaj succesoral a reclamantei T.C. și anluarea în parte a actului de partaj voluntar, G.I. și O.M. au contestat atât valoarea terenurilor, cât și drepturile coproprietarilor la masa succesorală, în cadrul cererii de partajare a averii, conform Raportului de expertiză efectuat în cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, cererile pentru stabilirea calității de moștenitor, a masei succesorale, cereri de raport, cereri de reducțiune a liberalităților și cereri de partaj, se timbrează cu 150.000 lei.

Separat de această taxă, dacă părțile contestă bunurile de împărțit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor de mai sus, taxa judiciară de timbru se datorează de titularul cererii, la valoarea contestată.

Or, așa cum rezultă din cuprinsul cererii formulată de apelanții pârâți, pe rolul Tribunalului Argeș, aceștia au contestat dreptul reclamantei și au arătat că reclamanta T.C. nu are vocație succesorală la averea defunctului L.G.

În aceste condiții, la stabilirea taxei judiciare de timbru se au în vedere dispozițiile art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997.

Având în vedere valoarea bunurilor succesorale potrivit raportului de expertiză varianta C – efectuată în dosarul nr. 418/1999, al Judecătoriei Curtea de Argeș, în considerarea dispozițiilor legale mai sus precizate, raportat la dispozițiile art. 2 alin. (1) și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1996, Curtea constată că taxa judiciară de timbru stabilită de Tribunalul Argeș, prin încheierea de ședință din 15 mai 2000, este legal datorată.

Prin urmare, hotărârea instanței de fond fiind dată cu aplicarea greșită a legii, urmează a fi casată, cu consecința respingerii acțiunii și menținerea deciziei Ministerului Finanțelor Publice nr. 830 din 6 iunie 2001, ca legală și temeinică.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Argeș, împotriva sesntinței nr. 128/F-C din 12 septembrie 2001, a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea formulat de reclamanții O.M. și G.I.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2003.