Ședințe de judecată: Februarie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 538/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2003.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 16 mai 2002, reclamantul S.C. a chemat în judecată Ministerul Comunicațiilor și Tehnologia Informației, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 90 milioane lei, reprezentând despăgubiri pentru paguba cauzată prin înlăturarea sa abuzivă din funcție, la 10 ianuarie 2001, reintegrarea în funcția deținută și rectificarea carnetului de muncă.

În motivarea cererii sale, reclamantul a susținut că la 10 ianuarie 2001, a fost înlăturat din funcția de șef serviciu, printr-o notă intitulată preaviz, emisă de pârât, fără a i se motiva această măsură și fără a i se comunica ordinul de destituire.

Prin sentința civilă nr. 1007 din 29 octombrie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins ca neîntemeiată, prescripția dreptului la acțiune invocată de pârât și în același timp, a respins ca nefondată, acțiunea reclamantului.

Instanța a reținut pe fondul cauzei că nu prin Ordinul nr. 394/2001 s-a dispus eliberarea din funcție a reclamantului și ca atare, aceasta nu i-a produs nici o vătămare, el nefăcând parte din categoria actelor ce pot fi contestate în temeiul Legii nr. 188/1999. Referitor la celelalte capete de cerere, privind rectificarea carnetului de muncă, reintegrarea și plata de despăgubiri, s-a apreciat că sunt accesorii ale ordinului de eliberare din funcție și care nu pot fi soluționate decât în condițiile contestării acestuia.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul S.C. care, în esență, a susținut că instanța fondului nu a sesizat refuzul pârâtului de a-i emite un act de dispoziție, privind statutul său profesional; că singurul act ce i-a fost comunicat și anume, preavizul prin conținutul său nu-i poate modifica acest statut și cu atât mai mult, cel în baza căruia s-a făcut înscrierea în carnetul de muncă.

Recursul este fondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 14 din O.U.G. nr. 2/2001, a luat ființă Ministerul Comunicațiilor și Tehnologia Informației, ca organ de specialitate al Administrației Publice Centrale, cu personalitate juridică și s-a desființat A.N.C.I.

Potrivit mențiunilor înscrise în cartea de muncă a reclamantului, la poziția 97 figurează că a fost eliberat din funcție în temeiul art. 92 lit. b) din Legea nr. 188/1999 – actul pe baza căruia s-a făcut înscrierea fiind Prdinul A.N.C.I. nr. 394 din 10 ianuarie 2001.

Din conținutul acestui ordin nu rezultă, însă, că s-ar fi dispus eliberarea din funcție a reclamantului, ci doar că s-a delegat directorului economic, dreptul de a semna în carnetele de muncă ale salariaților A.N.C.I – la încetarea raporturilor de muncă ale acestora, ca urmare a aplicării art. 14 O.U.G. nr. 2/2001.

Chiar dacă prin el însăși acest ordin, act administrativ, de altfel, nu produce efecte juridice – înscrierea lui în carnetul de muncă drept temei al eliberării din funcție a reclamantului, constituie o vătămare certă a acelui drept recunoscut de lege, drept conferit de Legea nr. 188/999, care obligă conducătorul unității să emită ordinul de eliberare.

Faptul că reclamantului i s-a comunicat preavizul, nu suplinește lipsa acestui ordin, singurul de altfel, producător de efecte juridice.

În fine, consemnarea eliberării din funcție în lipsa acestui ordin, nu numai că nu-l împiedica pe reclamant să se adreseze instanței de contencios, dar face dovada modalității nelegale și abuzive de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 2/2001 și a Legii nr. 188/1999, ceea ce obliga instanța să analizeze fondul pricinii, respectiv cererea de reintegrare, ca și plata despăgubirilor, raportat la îndeplinirea sau nu, a condițiilor cerute de lege, pentru eliberarea din funcție a funcționarului public.

În consecință, se apreciază că se impune admiterea recursului declarat de reclamant și în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., casarea sentinței pronunțate de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și trimiterea cauzei, spre rejudecare.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursul declarat de S.C., împotriva sentinței nr. 1007 din 29 octombrie 2002, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2003.