Asupra recursului de față;
Analizând actele și lucrările din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată la Judecătoria Bistrița, petentul S.L. a chemat în judecată în calitate de intimat. Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Bistrița, Năsăud pentru ca instanța prin sentința ce o va pronunța, să o oblige pe aceasta să revină asupra modificării unilaterale a contractului individual de muncă, modificare operată în baza deciziei Directorului general, cu nr. 4 din 18 ianuarie 2001, cu consecința repunerii în situația anterioară.
În motivarea acțiunii, contestatoarea a arătat că prin decizia nr. 4/2001 i s-a retras salariul de merit, modificându-se astfel unilateral salariul de bază.
Judecătoria Bistrița, prin sentința civilă nr. 3322/2001, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud, secția de contencios administrativ, reținând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 5, art. 74, art. 78 alin. (2), art. 95 și art. 102 din Legea nr. 188/1999.
La rândul său, Tribunalul Bistrița Năsăud, prin decizia nr. 36/2001, și-a declinat competența în favoarea judecătoriei, constatând, totodată, că s-a ivit un conflict negativ de competență.
Regulatorul de competență a fost soluționat de Curtea de Apel Cluj, prin sentința civilă nr. 38/2001. Această instanță a stabilit competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Bistrița.
Pentru a pronunța această soluție s-a reținut că în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și cu data introducerii acțiunii, respectiv anterior modificării Codului de procedură civilă, prin O.G. nr. 138/2000, competența materială de soluționare revine judecătoriei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Bistrița Năsăud, care a susținut că în cauză este vorba de un litigiu de contencios administrativ, contestatorul având calitatea de funcționar public.
Recursul este nefondat.
Este de necontestat că petentul are calitatea de funcționar public, dispozițiile Legii nr. 188/1994 fiindu-i aplicabile. Prin această lege sunt prevăzute și situațiile în care competența de soluționare a unor litigii, revine instanțelor de contencios, însă aceste situații sunt limitativ enumerate în art. 74 (răspundere disciplinară) art. 78 alin. (2) (prejudiciile cauzate de funcționarul public) și art. 95 (eliberarea sau destituirea din funcție). Prin art. 103 din aceiași lege, se prevede că dispozițiile din acest act normativ se completează cu prevederile legislației muncii.
În cauza dedusă judecății, așa cum rezultă din petitul acțiunii, ceea ce se solicită, nu vizează nici una din situațiile reglemantate de art. 74, 78 și 95 din Legea nr. 188/1999, devenind aplicabile astfel prevederile legislației muncii, în raport cu care litigiile ce constituie conflicte de drepturi, sunt de competența instanțelor, conform Legii nr. 168/1999.
În speță, față de data introducerii acțiunii,(2 martie 2001 și față de data modificării Codului de procedură civilă, prin O.G. nr. 138/2000, devin incidente prevederile art. 725 pct. 2 C. proc. civ., care dispun că „procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite, vor continua să fie judecate de acele instanțe”.
În consecință, în mod corect, prin regulatorul de competență s-a stabilit competența în favoarea Judecătoriei Bistrița, recursul urmând a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bistrița Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 382, pronunțată în Camera de Consiliu, la 6 noiembrie 2001, a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2003.