Ședințe de judecată: Februarie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 546/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2003.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, la data de 22 noiembrie 2000, sub nr. 8334/2000, reclamanta SC A. SRL Reșița a chemat în judecată pe pârâții Administrația Financiară Reșița, Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând să se anuleze ca nelegale procesul-verbal nr. 129 din 12 februarie 1997, încheiat de pârâta Administrația Financiară Reșița, dispoziția nr. 38 din 12 iunie 2000 și decizia nr. 1470 din 31 octombrie 2000, a Ministerului Finanțelor Publice și să se constate că reclamanta beneficiază de scutirea la plata impozitului pe profit pe o perioadă de 5 ani, aferentă activiății de construcții montaj.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a mai fost supusă unor controale anterioare de către organele financiare, iar prin acte cu caracter jurisdicțional s-a stabilit dreptul său de a fi scutită la plata impozitului pe profit, sens în care s-a încheiat actul de control al Gărzii Financiare, din anul 1996.

A mai susținut că actul de control atacat în cauză, încalcă dispozițiile art. 20 din Legea nr. 30/1991, privind organizarea controlului financiar, care permite un singur control al contabilității într-un an calendaristic, sub aspectul sincerității bilanțurilor și determinarea sumelor datorate cu orice titlu, statului.

Curtea de Apel Timișoara,secția comercială și de contencios administrativ, analizând cauza, s-a pronunțat prin sentința civilă nr. 391 din 16 octombrie 2001, în sensul respingerii acțiunii.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut, în esență, că reclamanta nu a dovedit încadrarea în dispozițiile art. 5 lit. a) din Legea nr. 12/1991. Împotriva hotărârii astfel pronunțate a declarat recurs reclamanta SC A. SRL Reșița, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând drept motive de casare, dispozițiile art. 304 pct. 1, 8, 9 și 10 C. proc. civ.

Prin motivele de casare formulate, recurenta a susținut că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii, întrucât organul de control nu avea nici un suport legal, atunci când a procedat la reexaminarea unei situații de fapt și de drept, care căpătase o soluție legală și temeinică, precum și că instanța a interpretat greșit referatul cu nr. 1031/1994.

De asemenea, instanța nu s-a pronunțat asupra deciziei nr. 1683 din 12 mai 1997, dovadă hotărâtoare pentru soluționarea pricinii; acest referat, în întregul lui, a stat la baza soluționării favorabile a cererii și contestației sale, de a beneficia de o perioadă de scutire la plata impozitului pe profit, de 5 ani.

A mai susținut că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, prin înlăturarea complet nejustificată a concluziilor raportului de expertiză tehnică în construcții.

Instanța nu s-a pronunțat asupra excepției invocate a prescripției dreptului organului de control de a stabili obligații de plată, cu încălcarea termenului legal în care o asemenea măsură ar fi putut fi dispusă.

Verificând recursul formulat, în raport cu dispozițiile art. 304 – 3041 C. proc. civ., Curtea îl va admite, pentru următoarele considerente:

Din analiza actelor din dosar, rezultă că instanța de fond, prin sentința atacată, nu s-a pronunțat asupra excepției privind prescripția dreptului organelor de control de a stabili obligații de plată, cu încălcarea termenului legal.

La data efectuării controlului (14 februarie 1997) erau în vigoare dispozițiile art. 26 din O.G. nr. 70/1994, privind impozitul pe profit, care prevăd un termen de prescripție de 5 ani, pentru stabilirea impozitelor.

De asemenea, O.G. nr. 11/1996, privind executarea creanțelor bugetare, prevede la art. 98 un termen de prescripție de 5 ani pentru executarea silită a acestora, aspecte neanalizate de instanța de fond.

Cât privește cea de-a doua excepție și anume, a autorității de lucru judecat, nu au fost avute în vedere toate actele depuse în procedură administrativ-jurisdicțională și anume, contestația formulată și răspunsul comunicat reclamantei sub nr. 1683 din 12 mai 1997, care prevede că „sumele datorate de societate, care au fost prescrise conform legii, nu se mai încasează, urmând a fi recuperate de la persoanele vinovate de neîncasarea lor”.

În consecință, se va admite recursul, se va casa sentința atacată, cu trimiterea cauzei la aceiași instanță, pentru rejudecare.

Cu prilejul rejudecării, instanța de trimitere va analiza și celelalte motive de casare, ca apărări de fond.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursul declarat de SC A. SRL Reșița, împotriva sentinței civile nr. 391 din 16 octombrie 2001, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare, la aceiași instanță.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2003.