Ședințe de judecată: Februarie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 554/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2003.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 30 aprilie 2002, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, reclamantul S.R. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul de Interne, să se dispună anularea ca nelegală. a măsurii administrative de a nu permite ieșirea din România, instituită în baza art. 29 lit. b) din Legea nr. 123/2001, privind regimul străinilor în România.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este cetățean grec cu reședința în România și că în anul 1998, a participat la privatizarea SC M. SA, societate cu capital integral de stat, realizând în totalitate investițiile la care s-a obligat prin contractul de privatizare.

Cu toate acestea, împotriva sa s-a început urmărirea penală, considerându-se, în urma controalelor efectuate de Garda Financiară, la 18 martie 2001, că ar fi săvârșit infracțiunea de înșelăciune în dauna avutului public, în legătură cu contractul de privatizare, iar Ministerul de Interne – Inspectoratul General de Poliție a instituit măsura administrativă de a nu i se permite ieșirea din țară, invocându-se prevederile art. 29 lit. b) din Legea nr. 123/2001.

A mai susținut că această măsură a fost menținută abuziv și cu toate că Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 6 București a admis plângerea reclamantului împotriva acestei măsuri, ulterior s-a instituit împotriva sa măsura interzicerii de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 30 zile, măsură ce a încetat de drept la 20 octombrie 2001.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 677 din 24 iunie 2002, a admis acțiunea reclamantului, astfel cum a fost formulată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că instituirea interdicției părăsirii țării, ca urmare a adresei nr. 1573113 din 31 iulie 2001 a D.G.P.M.B., a fost nelegală, întrucât reclamantul nu s-a aflat în situația prevăzută de art. 29 lit. b) din Legea nr. 123/2001, care prevede două condiții ce trebuiau întrunite cumulativ, și anume:

-(1) cetățeanul străin să fie învinuit sau inculpat într-o cauză penală și

- (2) magistratul să fi dispus măsura interdicției părăsirii localității.

La data de 31 iulie 2001, magistratul nu dispusese împotriva reclamantului S.R., măsura interdicției părăsirii localității, măsură dispusă abia la 21 septembrie 2001, prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Perioada de 30 zile, de la 21 septembrie 2001, până la 20 octombrie 2001, a fost singura perioadă în care cetățeanului grec i s-a limitat în mod legal, dreptul la libera circulație, astfel că fiecare zi ce excede acestei perioade, reprezintă o limitare abuzivă a acestui drept.

Instanța a mai reținut că în mod nelegal Ministerul de Interne a considerat că interdicția de a părăsi țara poate fi solicitată de D.G.F.P., către organul de poliție, ca organ de urmărire penală.

Textul art. 29 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 123/2001, se referă numai la procurori, pentru că aceștia sunt magistrații care dispun măsura de a nu părăsi localitatea.

Potrivit Codului de procedură penală, măsura interzicerii de a părăsi localitatea se ia o singură dată, pe o perioadă de 30 zile și încetează de drept la expirarea perioadei pentru care a fost dispusă.

Împotriva hotărârii astfel pronunțate a declarat recurs Ministerul de Interne.

În motivele de recurs, Ministerul de Interne reiterează situația de fapt, fără a aduce o critică efectivă sentinței atacate, considerând doar că cele două condiții cumulative prevăzute de lege au fost îndeplinite.

Recursul va fi respins pentru cele ce urmează:

Din analiza actelor și dovezilor de la dosar a rezultat că măsura interzicerii ieșirii din țară, fiind reținută ca legală, a fost luată în baza adresei nr. 1573116 din 31 iulie 2001, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 6 București, măsura de interdicție a părăsirii localității, care a fost instituită ulterior, prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pentru perioada 21 septembrie 2001 – 20 octombrie 2001, este nelegală.

Potrivit prevederilor art. 29 lit. d) din Legea nr. 123/2001, pentru instituirea acestei măsuri, trebuiau îndeplinite cumulativ două condiții, respectiv cetățeanul străin să fie învinuit sau inculpat într-o cauză penală și magistratul să fi dispus interdicția părăsirii localității.

La data de 31 iulie 2001, magistratul nu dispusese împotriva reclamantului S.R., măsura interdicției părăsirii localității (art. 145 C. proc. pen.), iar această măsură s-a dispus la data de 21 septembrie 2001, prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

În atare situație, perioada de 30 zile, de la 21 septembrie 2001, până la 20 octombrie 2001, a fost singura perioadă în care cetățeanului grec i s-a limitat în mod legal dreptul de a părăsi localitatea.

Or, în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele legii, art. 22 alin. (2) referindu-se la organele de urmărire penală, pentru situația prevăzută de alin. (1) lit. b), numai la procurori, pentru că aceștia sunt magistrații care dispun măsura de a nu părăsi localitatea, iar Ministerul de Interne a considerat, nelegal, că interdicția de a părăsi țara poate fi dispusă de către organul de poliție, ca organ de urmărire penală.

În consecință, nefiind îndeplinite cerințele Legii nr. 123/2001, în mod temeinic și legal instanța de fond, prin hotărârea atacată, a anulat ca nelegală, măsura menținerii interdicției de a părăsi România, aplicată reclamantului S.R.

Pe cale de consecință, recursul se dovedește nefondat și va fi respins ca atare.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge recursul declarat de Ministerul de Interne, împotriva sentinței civile nr. 667 din 24 iunie 2002, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2003.