S-a luat în examinare recursul declarat de Ministerul de Interne – Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei împotriva sentinței civile nr.665 din 20 iunie 2002 a Curții de Apel București – Secția contencios administrativ.
La apelul nominal s-au prezentat recurentul-pârât Ministerul de Interne reprezentat de consilierul juridic V.C. și intimata W.W. prin avocatul B.D.
Procedura completă.
Consilierul juridic V.C. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate ca nelegală și netemeinică și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru motivele prezentate în recurs.
Avocatul B.D. a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr.710/CA/2001, reclamanta W.W. în contradictoriu cu Serviciul Independent de Evidență Informatizată a persoanei a solicitat obligarea acesteia să-i prelungească viza de ședere în România.
Cererea s-a înregistrat la Tribunalul București – Secția V-a civilă și de contencios administrativ.
Prin sentința civilă nr.436/F/2001,s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii, care s-a respins ca neîntemeiată.
Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței.
Prin decizia nr.157/ 30.04.2002, s-a admis recursul, s-a casat sentința și s-a reținut cauza pentru soluționare în fond.
S-a avut în vedere faptul că Direcția Generală Evidență Informatizată a Persoanei și Serviciul Independent de Evidență Informatizată sunt unități fără personalitate juridică, subordonate Ministerului de Interne care trebuie să stea în proces, în calitate de pârât.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a venit în România la data de 3.11.1999 cu părinții, ea fiind elevă.
În anul 2000 autoritățile au refuzat prelungirea vizei de ședere, deși era încă elevă.
A mai menționat că se află în îngrijirea părinților cărora li s-a prelungit viza de ședere în România, că locuiesc împreună și că nu poate urma cursurile unei facultăți neavând viza de ședere în România.
Prin sentința nr.665/ 20.06.2002, s-a admis acțiunea reclamantei. S-a anulat viza de ieșire din țară aplicată pe pașaportul acesteia, a fost obligat pârâtul să emită un act pentru prelungirea vizei de ședere.
Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere:
Reclamanta a intrat în țară la data de 3.11.1999 cu viză acordată de Ambasada României la Beijing, în scop de studii.
Când a ajuns în țară reclamanta s-a înscris la Școala Internațională Chineză.
Aprobarea dată de Ministerul Educației și Cercetării (fila 25 dosar nr.710/2001) nu prevede pentru reclamantă, de a urma cursurile unei școli de stat, atâta vreme cât în România există și învățământ privat, ca o alternativă la cel de stat.
Reclamanta a dovedit că a finalizat scopul pentru care a venit în România, astfel că refuzul de a-i acorda viza de ședere în România este nejustificat.
Împotriva sentinței a formulat recurs Ministerul de Interne, criticând-o astfel:
Viza de intrare s-a acordat reclamantei prin scrisoarea de acceptare nr.76447 din 26.07.1999, prin care era repartizată pentru efectuarea anului pregătitor pentru învățarea limbii române la Universitatea București.
Intrată în țară reclamanta nu s-a înscris în sistemul național de învățământ și educație.
Școala Internațională Chineză nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi integrată în sistemul național de învățământ.
Reclamanta avea obligația de a se prezenta și înscrie în instituția de învățământ la care a fost repartizată, respectiv Universitatea București.
În plus, reclamanta avea obligația de a achita 215 USD – taxă de școlarizare lunară, ceea ce nu a făcut.
Analizându-se actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Din scrisoarea de acceptare nr.76447/ 26.07.1999 a Ministerului Educației și Cercetării – fila 25 dosar nr.710/2001 – s-a dat aprobarea pentru posibilitatea înscrierii la Unitersitatea București – și nu obligativitatea înscrierii în sistemul de învâțământ național.
Înscrierea la Școala Internațională Chineză și absolvirea acesteia nu contravine scopului pentru care a venit în România, cu atât mai mult cu cât, așa cum rezultă din scrisoarea de acceptare, nu a fost repartizată la Universitatea București.
Reclamanta având familia în București – părinții cu viză de ședere în România, refuzul de a i se acorda viza de ședere în continuare nu se justifică.
Constatându-se sentința legală și temeinică, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Ministerul de Interne – Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, împotriva Sentinței civile nr.665 din 20 iunie 2002 a Curții de Apel București – Secția contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2003.