Ședințe de judecată: Februarie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 555/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2003.

            S-a luat în examinare recursul declarat de Ministerul de Interne – Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei împotriva sentinței civile nr.665 din 20 iunie 2002 a Curții de Apel București – Secția contencios administrativ.

            La apelul nominal s-au prezentat recurentul-pârât Ministerul de Interne reprezentat de consilierul juridic V.C. și intimata W.W. prin avocatul B.D.

            Procedura completă.

            Consilierul juridic V.C. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate ca nelegală și netemeinică și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru motivele prezentate în recurs.

            Avocatul B.D. a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat.

C U R T E A

            Asupra recursului de față;

            Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Prin acțiunea înregistrată sub nr.710/CA/2001, reclamanta  W.W. în contradictoriu cu Serviciul Independent de Evidență Informatizată a persoanei a solicitat obligarea acesteia să-i prelungească viza de ședere în România.

            Cererea s-a înregistrat la Tribunalul București – Secția V-a civilă și de contencios administrativ.

            Prin sentința civilă nr.436/F/2001,s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii,  care s-a respins ca neîntemeiată.

            Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței.

            Prin decizia nr.157/ 30.04.2002, s-a admis recursul, s-a casat sentința și s-a reținut cauza pentru soluționare în fond.

            S-a avut în vedere faptul că Direcția Generală Evidență Informatizată a Persoanei și Serviciul Independent de Evidență Informatizată sunt unități fără personalitate juridică, subordonate Ministerului de Interne care trebuie să stea în proces, în calitate de pârât.

            În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a venit în România la data de 3.11.1999 cu părinții, ea fiind elevă.

            În anul 2000 autoritățile au refuzat prelungirea vizei de ședere, deși era încă elevă.

 A mai menționat că se află în îngrijirea părinților cărora li s-a prelungit viza de ședere în România, că locuiesc împreună și că nu poate urma cursurile unei facultăți neavând viza de ședere în România.

Prin sentința nr.665/ 20.06.2002, s-a admis acțiunea reclamantei. S-a anulat viza de ieșire din țară aplicată pe pașaportul acesteia, a fost obligat pârâtul să emită un act pentru prelungirea vizei de ședere.

Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere:

Reclamanta a intrat în țară la data de 3.11.1999 cu viză acordată de Ambasada României la Beijing, în scop de studii.

Când a ajuns în țară reclamanta s-a înscris la Școala Internațională Chineză.

            Aprobarea dată de Ministerul Educației și Cercetării (fila 25 dosar nr.710/2001) nu prevede pentru reclamantă, de a urma cursurile unei școli de stat, atâta vreme cât în România există și învățământ privat, ca o alternativă la cel de stat.

            Reclamanta a dovedit că a finalizat scopul pentru care a venit în România, astfel că refuzul de a-i acorda viza de ședere în România este nejustificat.

            Împotriva sentinței a formulat recurs Ministerul de Interne, criticând-o astfel:

            Viza de intrare s-a acordat reclamantei prin scrisoarea de acceptare nr.76447 din 26.07.1999, prin care era repartizată pentru efectuarea anului pregătitor pentru învățarea limbii române la Universitatea București.

            Intrată în țară reclamanta nu s-a înscris în sistemul național de învățământ și educație.

            Școala Internațională Chineză nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi integrată în sistemul național de învățământ.

            Reclamanta avea obligația de a se prezenta și înscrie în instituția de  învățământ la care a fost repartizată, respectiv Universitatea București.

            În plus, reclamanta avea obligația de a achita 215 USD – taxă de școlarizare lunară, ceea ce nu a făcut.

            Analizându-se actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

            Din scrisoarea de acceptare nr.76447/ 26.07.1999 a Ministerului Educației și Cercetării – fila 25 dosar nr.710/2001 – s-a dat aprobarea pentru posibilitatea înscrierii la Unitersitatea București – și nu obligativitatea înscrierii în sistemul de învâțământ național.

            Înscrierea la Școala Internațională Chineză și absolvirea acesteia nu contravine scopului pentru care a venit în România, cu atât mai mult cu cât, așa cum rezultă din scrisoarea de acceptare, nu a fost repartizată la Universitatea București.

            Reclamanta având familia în București – părinții cu viză de ședere în România, refuzul de a i se acorda viza de ședere în continuare nu se justifică.

            Constatându-se sentința legală și temeinică, se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

            Respinge recursul declarat de Ministerul de Interne – Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, împotriva Sentinței civile nr.665 din 20 iunie 2002 a Curții de Apel București – Secția contencios administrativ, ca nefondat.

            Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2003.