Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 4 din 15 ianuarie 1999, Plenul Consiliului Concurenței a stabilit că SC D.A. SA și SC TAROM SA se fac vinovate de încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) și c) din Legea concurenței nr. 21/1996, prin împărțirea piețelor (rutelor aeriene) și limitarea / controlul zborurilor aeriene pe rutele operate în comun.
În consecință, a constatat nule de drept prevederile din „Raportul de analiză a rutelor aeriene regionale” care se referă la practici anticoncurențiale, sancțiune ce atrage automat și nulitatea raportului însuși.
S-a precizat că Ministerul Transporturilor se face vinovat de încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. a) din aceeași lege, intervenind direct pe piață prin stabilirea numărului de agenți care au dreptul să activeze pe o anumită rută (deși unele acorduri bilaterale prevăd desemnarea multiplă) și favorizând, prin deciziile sale S.C. TAROM SA.
Legalitatea acestei decizii a fost contestată de către SC TAROM SA.
În motivarea contestației, SC TAROM SA a arătat că la emiterea actului administrativ autoritatea emitentă a ignorat:
-faptul că pe piața transportului aerian, costurile de operare fiind foarte ridicate, nici un alt operator aerian român nu și-a manifestat voința de a opera curse aeriene regulate pe rutele analizate de SC D.A. și SC TAROM SA;
-faptul că raportul de analiză urma să fie remis spre discutare și aprobare Ministerului Transporturilor, această măsură și eventuala sa aplicare fiind, la rândul lor, condiționate de obținerea de către minister a tuturor avizelor legale necesare;
-faptul că măsurile propuse a fi luate prin raport nu au avut nici un fel de efect asupra pieței transporturilor aeriene, în cauză fiind vorba de niște minime efecte în relațiile dintre părțile semnatare;
-împrejurarea că astfel de acorduri sunt de natură a aduce beneficii consumatorilor, care prin existența unui program comun de călătorii frecvente beneficiau de legături mai bune și servicii mai numeroase la costuri mai scăzute.
În cadrul unei cereri completatoare depusă la data de 25 martie 1999, contestatoarea a arătat că raportul de analiză a fost semnat ca o transpunere directă în practică a politicii ministerului de încurajare a colaborării între operatorii aerieni români, în contextul politicii de eficientizare a ofertei românești pe piața transportului aerian internațional.
De asemenea că, raportul nu a fost pus niciodată în aplicare datorită anulării lui de chiar SC TAROM SA.
În cauză a formulat cerere de intervenție în interes propriu și al contestatoarei, Ministerul Transporturilor.
Intervenientul a solicitat anularea deciziei atacate cu contestație ca netemeinică și nelegală.
El a invocat calitatea de reprezentant al statului și pe aceea de acționar al SC TAROM SA, care îi conferă atribuții de natură a asigura realizarea interesului public major, prin existența unor companii aeriene românești capabile să presteze servicii de transport aerian regulat și profitabile.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, reînvestită cu soluționarea litigiului după casarea cu trimitere a unei hotărâri anterioare, prin sentința civilă nr. 1636 din 29 noiembrie 2001 a respins ca neîntemeiate atât contestația, cât și cererea de intervenție.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că între societățile comerciale care au semnat raportul din 24 martie 1997 a intervenit o convenție de natură să împartă piețele de desfacere – rutele aeriene. Totodată, s-a prevăzut limitarea și controlul zborurilor aeriene pe rutele operate în comun.
Faptul că înțelegerea respectivă ar genera prejudicii minime pentru terți și nu s-a aplicat, în lipsa unei avizări din partea Ministerului Transporturilor, nu prezintă relevanță deoarece nulitatea actului este determinată de existența practicii anticoncurențiale, sancționată de Legea nr. 21/1996.
Pe de altă parte, în calitate de autoritate a administrației publice centrale, intervenientul se face vinovat de violarea legii, intervenind direct pe piață prin stabilirea numărului de agenți economici ce au dreptul să acționeze pe o anumită rută și a favorizat pe contestatoare în dauna celorlalte companii aeriene române.
În sfârșit, s-a motivat că serviciilor prestate de contestatoare le sunt aplicabile normele Legii nr. 21/1996, pentru că în legătură cu acestea au fost săvârșite practicile anticoncurențiale sub forma înțelegerii „pe orizontală”.
Hotărârea a fost atacată cu recurs de către SC TAROM SA și Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței.
Recurenta contestatoare a reiterat apărările formulate în contestație și ulterior, pe parcursul judecării pricinii. A susținut de asemenea, că în realitate, nu a fost îndeplinită condiția esențială a legii, de urmărire a unui scop sau efect anticoncurențial pe piața românească și ca atare, nu se justifică în nici un fel învinovățirea sa de încălcarea prevederilor art. 5 din Legea nr. 21/1996.
În cadrul recursului său, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței a susținut că sentința este nelegală și netemeinică deoarece:
-instanța de fond a interpretat greșit valoarea juridică a Raportului de analiză a rutelor aeriene regionale;
-ca autoritate de stat în domeniu, ministerul stabilește operatorii aerieni pe rutele convenite;
-curtea de apel nu a motivat și nici nu a făcut referiri cu privire la „interesul major” invocat în cererea de intervenție și notele de concluzii;
-instanța nu s-a pronunțat asupra apărării conform căreia, Guvernul României , prin intermediul ministerului de resort, a avut în vedere apărarea unui interes public major, respectiv salvarea SC –TAROM SA, care reprezintă un simbol național;
-prin măsurile luate prin decizia nr. 4/1999, recurentului i s-au limitat dreptul de a desemna operatorii aerieni, precum și atribuțiile care îi revin din acte bilaterale sau convențiile internaționale.
Recursurile nu sunt fondate.
Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, sunt interzise orice înțelegeri exprese sau tacite între agenții economici sau asociații de agenți economici, orice decizii de asociere sau practici concertate între aceștia, care au ca obiect sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia în special cele care urmăresc:
-lit. b) - limitarea sau controlul producției, distribuției, dezvoltării tehnologice sau investițiilor;
-lit. c) - împărțirea piețelor de desfacere sau a surselor de aprovizionare, pe criteriul teritorial, al volumului de vânzări și achiziții sau pe alte criterii.
În speță, din probele cu înscrisuri administrate rezultă că la data de 24 martie 1999, între SC TAROM SA și SC D.A. S.A. s-a încheiat o înțelegere consemnată într-un Raport de analiză a rutelor aeriene regionale.
În partea introductivă a documentului s-a precizat că cele două companii și-au exprimat intenția reciprocă de a sprijini inițiativa Ministerului Transporturilor în scopul:
-eficientizării ofertei românești pe piața transportului aerian internațional;
-participării la un pool de capacitate aviatică românească care să permită utilizarea optimă a acesteia.
Potrivit clauzelor stipulate la pct. 1 al raportului, SC D.A. SA urmează să funcționeze ca „feeder” pentru SC TAROM SA și în acest sens, prima va primi de la compania secundă un SPA pentru toate rutele operate de SC TAROM SA
De asemenea, s-a prevăzut angajamentul părților de a analiza rutele și orariile operate de cele două companii, „în sensul evitării dublării operării pe anumite rute și coordonarea orariilor pentru un tranzit optim la București”.
Scopul real urmărit prin această înțelegere pe orizontală a fost eliminarea concurenței între cele două companii pe rutele menționate în raport.
Că este așa, rezultă fără echivoc nu numai din conținutul raportului, care atestă împărțirea rutelor aeriene pe mai multe zone (balcanică, central europeană, republicile baltice, Europa de vest), ci și din adresa nr. 38/320 din 11 mai 1999 emisă de Ministerul Transporturilor-Direcția Generală a Aviației Civile care confirmă faptul că în anul 1997, SC D.A. SA a primit dreptul de operare, între altele, pe rutele București - Tbilisi, București - Munchen, București -Sofia, București - Helsinki ș.a. desigur, pe baza înțelegerii realizate.
Înțelegerea s-a aplicat, după semnarea ei de către directorul general și respectiv vicepreședintele companiilor aeriene, până la intervenția Consiliului Concurenței, sesizat cu privire la practica anticoncurențială chiar de către SC D.A. SA.
Concluzia se impune în raport de mențiunea făcută în acest sens în decizia Consiliului Concurenței nr. 24 din 10 martie 1999, precum și de conținutul plângerii adresate acestei autorități publice de către compania mai sus arătată, care se referă în mod expres la violarea prevederilor art. 5 din Legea nr. 21/1996 și la condiționarea impusă anterior de către SC TAROM SA, ca pe unele rute aeriene se opereze doar o singură companie. Contestatoarea însăși a admis în cuprinsul contestației că măsurile propuse prin raport au produs doar „niște minime efecte în relațiile dintre părțile sale semnatare”.
Pe baza raportului echipei de investigație, Consiliul Concurenței a stabilit că eliminarea concurenței pe rutele aeriene indicate în textul raportului, a permis SC TAROM SA să practice prețuri fixate arbitrar și servicii de o calitate mai scăzută, deoarece pasagerii nu aveau alternativă la zborurile SC TAROM SA. Totodată, înțelegerea a determinat creșterea profiturilor companiilor implicate, în detrimentul intereselor legitime ale utilizatorilor acestor servicii publice.
Pe de altă parte, au fost descurajate alte companii aeriene române să solicite drept de zbor pe rutele menționate în raport mai ales, că semnarea acestuia era susținută și aprobată de Ministerul Transporturilor, unicul organ de stat competent să acorde un atare drept.
În cursul lunii februarie 1998, SC D.A. SA a încetat să mai opereze din motive independente de voința sa (falimentul grupului din care a făcut parte), iar plângerea formulată împotriva deciziei nr. 4/1999 a Consiliului Concurenței a fost respinsă de către Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 624 din 25 mai 1999.
Hotărârea a rămas irevocabilă ca efect al respingerii recursului declarat de companie, prin decizia Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ nr. 169 din 20 ianuarie 2000.
Instanța supremă a reținut existența practicii anticoncurențiale, precum și culpa Ministerului Transporturilor, care a intervenit în mod direct pe piață prin stabilirea numărului de agenți îndreptățiți să acționeze pe o singură rută.
Înscrisurile prezentate de Consiliul Concurenței demonstrează faptul că ministerul a acționat în favoarea SC TAROM SA, dar în dauna celorlalte companii aeriene române, îndeosebi, prin acordarea dreptului de zbor pe anumite rute, precis determinate.
Procedând în modul arătat Ministerul Transporturilor a nesocotit prevederile art. 9 alin. (1) din Legea concurenței care interzic orice acțiuni ale organelor administrației publice centrale sau locale de a lua decizii de natură a limita libertatea comerțului și să stabilească condiții discriminatorii pentru activitatea agenților economici.
Contestația formulată de acest minister împotriva deciziei nr. 4/1999 emisă de Consiliul Concurenței a fost respinsă ca tardivă prin sentința civilă nr. 488 din 3 mai 1999, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, în dosarul nr. 501/1999.
Rezultă din considerentele expuse, că așa cum corect s-a reținut în decizia Consiliului Concurenței și în sentința recurată, societățile comerciale care au semnat raportul se fac vinovate de înălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) și c) din Legea concurenței, prin împărțirea piețelor (rutelor aeriene) și limitarea / controlul zborurilor aeriene pe rutele operate în comun.
Ministerul Transporturilor se face, la rândul său, vinovat de nesocotirea prevederilor art. 9 alin. (1) lit. a) din lege, prin intervenția directă pe piață, realizată prin stabilirea numărului de agenți economici care au dreptul să efectueze curse pe o anumită rută, deși unele acorduri bilaterale stabilesc procedura desemnării multiple.
Interesul public major invocat de recurentul-intervenient trebuie în adevăr, satisfăcut, dar cu respectarea normelor legale în vigoare, inclusiv a celor care au drept scop, protecția, menținerea și stimularea concurenței și a unui mediu concurențial normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor.
Ori, în speță, Ministerul Transporturilor a susținut și aprobat o înțelegere care este contrară acestor interese, favorizând prin întreaga sa conduită pe contestatoare.
În aceste condiții și ținând seama de prevederile art. 9 alin. (2) din Legea concurenței, conform cărora, dispozițiile art. 1 nu fac obiectul aplicării excepției stabilite la art. 2 alin. (1) lit. b), fără temei se susține în recurs că cererea de intervenție era totuși, admisibilă.
Față de considerentele analizate și în lipsa unor motive de casare ce ar putea fi invocate chiar din oficiu, urmează a se respinge ambele recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de SC TAROM SA și de către Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței împotriva sentinței civile nr. 1636 din 29 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2003.