Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 21 septembrie 1999, reclamantul V.A. a solicitat anularea deciziei nr. 694 din 6 iulie 1999, emisă de pârâta Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială a județului Brașov, motivând că la calculul pensiei sale, pârâta nu a avut în vedere vechimea în muncă, salariul brut și sporul de vechime în muncă.
Curtea de Apel Brașov a respins acțiunea, ca neîntemeiată, prin sentința civilă nr. 24/F/14 februarie 2000, reținând că pârâta a calculat corect pensia cuvenită reclamantului și decizia contestată nu a vătămat un drept recunoscut de lege, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Recursul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe, a fost admis prin decizia nr. 2881 din 17 octombrie 2000, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ. Instanța de recurs a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare, la aceiași instanță, pentru a se stabili pe baza unei expertize de specialitate, cuantumul corect al pensiei cuvenite reclamantului și dacă pentru acesta este mai avantajos să primescă pensie de invaliditate sau pensie pentru limită de vârstă.
În fond după casare, Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a pronunțat sentința nr. 42/F din 30 aprilie 2002, prin care a admis acțiunea, a anulat decizia nr. 70609 din 24 decembrie 1998, emisă de Oficiul de Pensii Brașov, a stabilit că la data emiterii acestei decizii pensia cuvenită reclamantului era în sumă de 430.531 lei lunar, obligând pârâta să procedeze la reevaluarea bazei de calcul, conform art. 13 din Legea nr. 3/1977, a stabilit că la data de 1 martie 2001, cuantumul pensiei reclamantului pentru limită de vârstă era în sumă de 830.726 lei, obligând pârâta la despăgubiri, în sumă de 1.797.259 lei și la cheltuieli de judecată, în sumă de 4.000.000 lei și a obligat reclamantul să plătească diferența de onorariu de expertiză, în sumă de 3.700.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut pe baza expertizei de specialitate efectuate în cauză, că la data trecerii reclamantului de la pensia de invaliditate, la pensia pentru limită de vârstă, cu vechime incompletă, cuantumul corect al pensiei era de 73.212 lei, față de 72.143 lei, cât a calculat pârâta și că, în raport cu această sumă, la data de 24 decembrie 1998, reclamantul era în drept să primească o pensie de 430.531 lei. De asemenea, instanța de fond a avut în vedere că drepturile de pensie ale reclamantului la data de 1 martie 2001, au fost greșit stabilite de pârâtă și față de cuantumul determinat în raportul de expertiză, la suma de 890.726 lei lunar, a obligat pârâta la plata diferenței de pensie pentru perioada până la 1 aprilie 2001, când a intrat în vigoare Legea nr. 19/2000.
Împotriva acestei sentințe și în termen legal, au declarat recurs reclamantul și pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, solicitând casarea hotărârii, ca nelegală și netemeinică.
Reclamantul a solicitat casarea hotărârii, în baza art. 304 pct. 6 și 9 și art. 3041 C. proc. civ., motivând câ în cauză nu a fost citată Casa Națională de Pensii și că instanța de fond a reținut eronat că a fost pensionat pentru limită de vârstă, cu vechime incompletă. Recurentul a susținut că instanța de fond a soluționat greșit cererile sale privind cuantumul pensiei, care în luna mai 2002, trebuia stabilită la suma de 6.537.650 lei, în funcție de indexările și recorelările care i se cuvin, în aceiași proporție cu ceilalți pensionari, precum și cererile de daune materiale, în sumă de 366.953.000 lei. Referitor la aceste sume, reclamantul a arătat că hotărârea atacată s-a întemeiat greșit pe concluziile raportului de expertiză efectuat, cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la cuantumul real al pensie care i se cuvine.
În recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Brașov, s-a solicitat casarea hotărârii, în baza art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., cu motivarea că în decizia de pensionare a intimatului-reclamant, baza de calcul a fost corect determinată în funcție de retribuțiile tarifare de încadrare înregistrate în carnetul de muncă, în perioada 1 august 1974 – 1 august 1979 și că acest mod de calcul, conform art. 10 din Legea nr. 3/1977 art. 2 din Legea nr. 1/1977, art. 11 din Decretul nr. 92/1976 și art. 193 din Legea nr. 57/1974, a fost nelegal înlăturat de instanța de fond. De asemenea, recurenta a susținut că expertiza efectuată în cauză nu a fost argumentată prin dispozițiile legale care definesc retribuția tarifară de încadrare, iar instanța de fond și-a întemeiat greșit soluția dată pe această probă neconcludentă.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de casare și cu dispozițiile art. 304 și C. proc. civ., Curtea va respinge ambele recursuri, ca nefondate, pentru următoarele considerente:
La rejudecarea pricinii a fost citată în calitate de pârâtă, Casa Națională de Pensii, care a depus întâmpinare la data de 14 martie 2002, invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Prin încheierea din 19 martie 2002, Curtea de Apel Brașov a admis această excepție, iar împotriva încheierii respective, recurentul-reclamant nu a formulat recurs, astfel încât este nefondat motivul de casare privind necitarea în cauză a Casei Naționale de Pensii.
Celelalte critici din recursul recurentului-reclamant, cu privire la cuantumul pensiei și al daunelor materiale, sunt, de asemenea, nefondate, pentru că la calculul acestora, instanța de fond a avut în vedere retribuția medie tarifată brută la data stabilirii pensiei pentru limită de vârstă, sporul pentru vechimea neîntreruptă în aceeași unitate, precum și măsurile de protecție socială de care recurentul-reclamant era în drept să beneficieze până la data de 1 aprilie 2001.
Concluziile raportului de expertiză au fost corect reținute la soluționarea cauzei, întruct acestea corespund atât înscrisurilor depuse de părți, cât și prevederilor Legii nr. 3/1977, ale Legii nr. 1/1977, ale Decretului nr. 92/1976. În raport cu probele administrate în cauză, instanța de fond a respins corect, ca fiind lipsite de temei, apărările recurentului-reclamant, cu privire la vechimea în muncă, la data trecerii la pensie pentru limită de vârstă și la modul de calcul al acestei pensii. În consecință, motivele de casare invocate în recursul declarat de reclamant, sunt nefondate.
Recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Brașov este, de asemenea, nefondat, constatându-se că pensia intimatului–reclamant a fost stabilită de instanța de fond, în conformitate cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 3/1977, care prevăd că retribuția tarifară care se ia ca bază de calcul la stabilirea pensiei, este media retribuțiilor tarifare lunare din 5 ani lucrați consecutiv, la alegere din ultimiii 10 de activitate.
Recurenta nu a contestat eroarea constatată de expertul tehnic privind neînregistrarea în cartea de muncă a intimatului, a retribuției tarifare de încadrare și nici faptul că,aceasta trebuia calculată de oficiul de pensii, prin aplicarea cotei de impozit pentru ramura „Industria energiei electrice și termice”, la retribuția tarifară înscrisă în cartea de muncă și aceasta, cu atât mai mult, cu cât din adeverința nr. 7374 din 13 octombrie 1998, eliberată de la fostul loc de muncă al intimatului, SC E. SA rezulta cota de impozit aplicată în perioada 13 august 1974 – 13 august 1979, aleasă ca bază de calcul la stabilirea pensiei.
Refacerea acestor calcule cu ocazia rejudecării în fond după casare, s-a impus tocmai pentru determinarea cuantumului retribuției tarifare de încadrare, în raport cue prevederile Legii nr. 1/1977. În atare situație, încălcarea actului normativ sus-menționat a fost neîntemeiat invocată, ca motiv de casare în recursul Casei Județene de Pensii Brașov.
Față de considerentele expuse și constatând că nu există motive de casare a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul V.A. și de pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarate de V.A., împotriva sentinței civile nr. 42/F din 30 aprilie 2002, a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ.
Respinge ca nefondat, recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Brașov, împotriva aceleiași sentințe.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2003.