Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
C.D., succesoarea legală a reclamantului C.C., a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 248 din 16 iulie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, considerând că este nelegală și netemeinică.
Susține că președintele completului de judecată nu a înțeles să se abțină de la judecarea pricinii, deoarece s-a mai pronunțat anterior în aceeași pricină și că nelegal s-a dispus perimarea cauzei, cu toate că procesul a fost suspendat de drept, urmare a decesului reclamantului, iar ulterior succesoarea acestuia a solicitat soluționarea procesului în lipsa sa.
Recursul este nefondat.
Din actele aflate la dosarul nr. 3586/2000, al Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, în care s-a pronunțat sentința atacată, cu prezentul recurs, rezultă că la 19 decembrie 2000 s-a dispus suspendarea cauzei, în temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., urmare a constatării decesului reclamantului C.C.
Conform prevederilor art. 250 alin. (2) C. proc. civ., „În cazurile prevăzute de art. 243, cursul perimării este suspendat timp de 3 luni de la data când s-au petrecut faptele care au prilejuit suspendarea judecății, dacă aceste fapte s-au petrecut în cele din urmă 6 luni ale termenului de perimare”.
C.D. a solicitat, la 26 aprilie 2002, repunerea pe rol a cauzei.
Dar, conform textului de lege menționat mai sus, repunerea pe rol s-a solicitat mult mai târziu decât era legal, ținându-se cont că reclamantul C.C. a decedat la 15 octombrie 2000, astfel că instanța de fond a constatat corect, prin sentința civilă nr. 248 din 16 iulie 2002 (atacată cu prezentul recurs), că acțiunea s-a perimat.
Nici motivul de recurs invocat de recurentă, privitor la împrejurarea că judecătorul care a soluționat pricina în primă instanță, în fond după casare, era incompatibil, pentru că a judecat cauza și anterior, nu este fondat.
Textul art. 24 C. proc. civ., este unanim interpretat, în sensul că se referă la judecătorul care a pronunțat o hotărâre pe fondul cauzei, acesta nemaifiind compatibil să soluționeze aceeași pricină, în caz de rejudecare după casare, pe când în prezenta cauză, inițial s-a pronunțat pe excepția lipsei procedurii prealabile, deci fără să intre în judecata fondului.
Pentru considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 14 din Legea nr. 29/1990 și art. 299 și urm. C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.D., împotriva sentinței civile nr. 248 din 16 iulie 2002, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2003.