Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 573/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2003.

            S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de S.Z. împotriva deciziei nr.2488 din 27 iunie 2002 a Curții Supreme de Justiție – Secția contencios adminisrativ.

            La apelul nominal s-au prezentat revizuientul S.Z. și intimata CEC – Sucursala Alexandria județul Teleorman reprezentată de consilierul juridic C.F., lipsind intimații O.V. și Curtea de Conturi a României.

            Procedura completă.

            Instanța a pus în discuția părților admisibilitatea cererii de revizuire în raport de dispozițiile art.322 din Codul de procedură civilă.

            S.Z. a solicitat admiterea cererii de revizuire și a susținut că cererea respectivă este admisibilă.

            Consilierul juridic C.F. a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca fiind inadmisibilă.

 

C U R T E A

 

            Asupra cererii de revizuire de față;

            Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Prin decizia nr.2488/ 27.06.2002, Curtea Supremă de Justiție – Secția de contencios administrativ a respins recursurile declarate de S.Z. și Casa de Economii și Consemnațiuni – Sucursala Alexandria împotriva deciziei nr.392/ 18.09.2001 a Curții de Conturi – Secția jurisdicțională.

            Împotriva deciziei nr.2488/ 27.06.2002, S.Z. a formulat cerere de revizuire.

            În motivarea cererii, revizuientul a susținut că instanțele au omis să se pronunțe cu privire la restituirea sumelor care i-au fost reținute în baza deciziei de imputare nr.566/ 7.05.1999 anulată de Colegiul jurisdicțional Teleorman.

            Cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă pentru următoarele considerente:

            Potrivit art.322 alin.1 Cod procedură civilă, se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

            Cum decizia pronunțată de instanța de recurs nu face parte din categoria hotărârilor judecătorești susceptibile de a fi atacate cu revizuire în condițiile prevăzute de textul de lege sus menționat, se constată că este inadmisibilă cererea formulată de revizuientul S.Z.

            În consecință, prezenta cerere de revizuire va fi respinsă ca inadmisibilă.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

            Respinge cererea de revizuire formulată de S.Z. împotriva deciziei nr.2488 din 27 iunie 2002 a Curții Supreme de Justiție – Secția contencios administrativ, ca inadmisibilă.

            Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2003.