Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 6 iunie 2007 pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta T.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției - Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, anularea hotărârii nr. 727 din 26 aprilie 2007 emisă de pârât, prin care s-a respins cererea de constatare a calității de luptător în rezistența anticomunistă a bunicului său, numitul M.S.
Prin sentința civilă nr. 342 din 12 septembrie 2007, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, admițând excepția de necompetență materială, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 1866 din 18 iunie 2008, a admis cererea reclamantei, a anulat Decizia nr. 727 din 26 aprilie 2007 a Ministerului Justiției - Comisia pentru Constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă și a obligat pârâta să emită o decizie prin care să recunoască defunctului M.S., calitatea de luptător în rezistența anticomunistă pentru perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut că din conținutul materialului probator administrat în cauză reiese faptul că autorul reclamantei a făcut obiectul supravegherii operative a fostei securități a statului pe criterii politice, astfel cum rezultă din conținutul notelor informative aflate la dosarul nr. 19178 al Direcției a II-a a acestei instituții, și că acesta a fost privat de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a obligațiunilor legale privind predarea mijloacelor de plată străine și a metalelor prețioase în intervalul 23 noiembrie 1965 - 06 decembrie 1965, astfel cum rezultă din cuprinsul ordonanței de încetare a procesului penal dată în dosarul nr. 841/1965 al Direcției Generale a Miliției.
A constatat astfel instanța de fond, că sunt întrunite, în cauză, condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999, în ceea ce privește recunoașterea calității de luptător în rezistența anticomunistă pentru bunicul reclamantei, defunctul M.S.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției.
In motivarea recursului său, pârâtul a susținut, în esență, că în mod greșit a constatat prima instanță că autorul reclamantei a făcut obiectul supravegherii operative a fostei securități a statului pe criterii politice, reținând în acest sens "conținutul notelor informative aflate la dosarul nr. 19178 al Direcției a II-a a acestei instituții", note ce nu au fost prezentate și Comisiei, astfel încât acestea nu au putut fi analizate și luate în considerare la emiterea deciziei a cărei anulare a fost dispusă.
Tot în mod greșit, consideră pârâtul, a reținut prima instanță că întrucât din materialul probator rezultă că autorul reclamantei M.S. a fost privat de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a obligațiilor legale privind predarea mijloacelor de plată străine și a metalelor prețioase în intervalul 23 noiembrie 1965 - 06 decembrie 1965, acestuia poate să-i fie recunoscută calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, în sensul dispozițiilor O.U.G. nr. 219/1999.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției, arătând, în esență, faptul că din probatoriul cauzei (notele extrase din Arhiva Operativă a MAI - Direcția a VII-a - dosarul operativ de urmărire nr. 119178) rezultă fără posibilitate de interpretare faptul că autorul petentei a fost supus din „motive politice unor măsuri administrative abuzive", precum și măsurii de „privare de libertate în locuri de deținere sau pentru efectuarea de cercetări", aceasta reprezentând consecința „măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau origine etnică".
Mai arată că deținerea de materiale prețioase, nu poate fi considerat, astfel cum încearcă să demonstreze recurenta, singurul motiv al reținerii în vederea cercetării, fiind de notorietate faptul că toate cercetările și reținerile pe motive politice și/ sau etnice se materializau în acte de reținere pe motive de drept comun, rolul instanțelor de judecată fiind acela de a administra probele din dosar și de a stabili care este adevăratul motiv al reținerii.
În ceea ce privește motivare recursului prin prisma analizei adresei nr. 157/C din 21 februarie 2007, emisă de Direcția Instanțelor Militare, prin care se precizează faptul că numitul M.S. nu ar fi avut restricții domiciliare, nu ar fi fost reținut, cercetat, judecat și condamnat de către o instanță militară, consideră intimata că se impune a fi respinsă având în vedere că recurenta înainte de a emite hotărârea criticată, avea obligația în aplicarea art. 4 alin. (3) din Anexa 1 la H.G. nr. 148/2000, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 249/2003, să solicite date de la instituțiile abilitate, fiind de notorietate faptul că toate dosarele referitoare la persoanele urmărite politic se găsesc depuse la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Direcția Arhivă Centrală.
Cum autoritatea emitentă a solicitat doar acte de stare civilă a autorilor petentei, fără a-și îndeplini obligația legală prevăzută de art. 4 alin. (3) din Anexa 1 la H.G. nr. 148/2000, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 249/2003, aceea de a solicita „date, documente sau informații necesare soluționării cererii de la instituțiile publice care le dețin", soluția instanței de fond de a anula decizia nr. 727 din 26 aprilie 2007 este corectă, impunându-se așadar respingerea recursului formulat de pârâtă, ca neîntemeiat și menținerea sentinței civile nr. 1866 din 18 iunie 2008 ca legală și temeinică.
Analizând actele și lucrările dosarului Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând să-1 admită pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 727 din 26 aprilie 2007, emisă de Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea prin care intimata-reclamantă T.C. a solicitat acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă pentru bunicul său, M.S., reținându-se că din adresa nr. 157/C din 21 februarie 2007 a Direcției Instanțelor Militare nu rezultă că acesta ar fi fost reținut, cercetat, judecat și condamnat de către o instanță militară din motive considerate politice.
Instanța de fond a hotărât anularea acestei decizii apreciind că din conținutul notelor informative aflate la dosarul nr. 19178 al Direcției a II-a a acestei instituții, rezultă că autorul reclamantei a făcut obiectul supravegherii operative a fostei securități a statului pe criterii politice, și că din conținutul ordonanței de încetare a procesului penal dată în dosarul nr. 841/1965 al Direcției Generale a Miliției reiese că acesta a fost privat de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a obligațiunilor legale privind predarea mijloacelor de plată străine și a metalelor prețioase în intervalul 23 noiembrie 1965 – 6 decembrie 1965.
In raport de cele reținute în considerentele sentinței, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond este greșită urmând a fi casată, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 214/1999, se recunoaște calitatea de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse din motive politice unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie 1945 - 14 decembrie 1989.
In temeiul dispozițiilor art. 2 din ordonanță, sunt considerate infracțiuni săvârșite din motive politice, infracțiunile care au avut drept scop:
a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică;
b) susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic;
c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta;
c1) acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forță a regimului comunist;
d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale;
e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 2 din același act normativ, prin măsuri administrative abuzive se înțelege orice măsuri luate de organele fostei miliții sau securități ori de alte organe ca urmare a săvârșirii unei fapte în scopurile menționate la art. 2 alin. (1), în baza cărora s-a dispus:
a) privarea de libertate în locuri de deținere sau pentru efectuarea de cercetări;
b) internarea în spitale de psihiatrie;
c) stabilirea de domiciliu obligatoriu;
d) strămutarea într-o altă localitate;
e) deportarea în străinătate, după 23 august 1944, pentru motive politice;
f) exmatricularea din școli, licee și facultăți.
Astfel, textul art. 1 și art. 2 din ordonanță, precum și titlul ordonanței, prevăd în mod expres că infracțiunile trebuie să fi fost săvârșite din motive politice, aceasta fiind o condiție sine qua non a recunoașterii calității de luptător în rezistenta anticomunistă.
Fapta incriminată de dispozițiile art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 210/1960, nu poate fi considerată infracțiune săvârșită din motive politice în accepțiunea legii, astfel încât faptul că autorul reclamantei a fost privat de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a obligațiilor legale privind predarea mijloacelor de plată străine și a metalelor prețioase, nu putea constitui motiv temeinic pentru recunoașterea calității de luptător în rezistența anticomunistă a acestuia.
Susținerea intimatei-reclamante în sensul că deținerea de materiale prețioase, nu poate fi considerat singurul motiv al reținerii în vederea cercetării, la care autorul său a fost supus - fiind de notorietate faptul că toate cercetările și reținerile pe motive politice și/ sau etnice se materializau în acte de reținere pe motive de drept comun - nu poate fi reținută, având în vedere faptul că, așa cum rezultă din cuprinsul art. 1 și art. 2 din ordonanță, precum și titlul acesteia, infracțiunile trebuie să fi fost săvârșite din motive politice iar nu condamnările să fi fost politice.
Tot în mod greșit a apreciat instanța de fond că anularea deciziei de respingere a recunoașterii calității de luptător în rezistența anticomunistă a autorului reclamantei, se impune față de împrejurarea că acesta a făcut obiectul supravegherii operative a fostei securități a statului pe criterii politice astfel cum rezultă din "conținutul notelor informative aflate la dosarul nr. 19178 al Direcției a II-a a acestei instituții". Cum aceste note nu au fost prezentate și Comisiei pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă, acestea nu au putut fi așadar, analizate și luate în considerare la emiterea deciziei atacate, astfel încât, ele nu puteau fi luate în considerare nici atunci când instanța de fond a analizat legalitatea acestei decizii.
În ceea ce privește susținerile intimatei-reclamante privind omisiunea autorității pârâte de a-și duce la îndeplinire obligația prevăzută de art. 4 alin. (3) din H.G. nr. 148/2000, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 249/2003, în sensul de a nu fi solicitat, în vederea soluționării cererii date și informații de la instituțiile deținătoare a acestor date, Înalta Curte constată că așa cum rezultă din dispozițiile alin. (1) și (2) ale art. 4 din această hotărâre de Guvern, potrivit cărora: „cererea de constatare a calității de luptător în rezistența anticomunistă, însoțită de acte doveditoare, se depune la Registratura generală a Ministerului Justiției (...) actele doveditoare prevăzute la alin. (1) se depun în original sau în copii legalizate ori certificate de instituția care le-a eliberat", obligația dovedirii temeiniciei cererii formulate în temeiul O.U.G. nr. 214/1999, revine în primul rând persoanei solicitante, Comisia având doar o obligație subsidiară în acest sens.
Din acest motiv, lipsa actelor doveditoare în susținerea cererii întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 214/1999, nu poate fi imputată exclusiv Comisiei pârâte, astfel încât nici nelegalitatea deciziei prin care Comisia a respins cererea de recunoaștere a calității de luptător în rezistența anticomunistă a bunicului reclamantei, nu poate fi reținută exclusiv din acest considerent.
În aceste condiții, fată de cele arătate, Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 1866 din 18 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, este fondat, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., să-l admită iar pe fond, să respingă acțiunea formulată de reclamanta T.C., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești împotriva sentinței civile nr. 1866 din 18 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2009.