Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 68, pronunțată la data de 29 mai 2001, în dosarul nr. 4738/2000, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC M. SA Piatra Neamț, împotriva pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț și a anulat actele administrative atacate, exonerând-o de la plata sumei de 660.022.617 lei și obligând pârâții la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 52.350.000 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal încheiat la data de 28 aprilie 2000, de către organele de control din cadrul Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț, s-a constatat că pentru perioada verificată: septembrie 1996 – 31 ianuarie 2000, reclamanta datora bugetului de stat un impozit suplimentar pe profit de 217.733.166 lei, cu majorările de întârziere de 156.156.835 lei, precum și T.V.A. eronat, de 120.870.124 lei, cu majorări de întârziere de 163.262.492 lei.
Căile de atac jurisdicțional-administrative au fost respinse prin dispoziția nr. 308 din 21 iulie 2000 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Neamț și decizia nr. 1354 din 17 octombrie 2000 ,a Ministerului Finanțelor Publice, cu motivarea că facturile folosite de reclamantă pentru deducerea cheltuielilor și respectiv, a T.V.A., nu au fost completate în mod corespunzător,pentru a fi considerate acte justificative, potrivit prevederilor pct. 119 lit. b) din Regulamentul de aplicare a Legii contabilității, aprobat prin H.G. nr. 704/1993.
Admițând acțiunea formulată de reclamantă și anulând actele administrative atacate, instanța de fond a motivat, în esență, că din expertizele tehnică și contabilă efectuate în cauză a rezultat realitatea operațiunilor economice și financiare înregistrate în evidența contabilă și că reclamanta nu datorează bugetului de stat sumele constatate și respectiv, menținute de organele fiscale.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț, în nume propriu și în calitate de reprezentantă a Ministerului Finanțelor Publice, susținând, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile legale în materie, considerând că facturile respective îndeplineau condițiile unor documente justificative pentru a fi luate în considerare la calcularea impozitului pe profit și la deducerea T.V.A.
Recursul este nefondat.
Organele de control au constatat prin procesul-verbal încheiat la data de 28 aprilie 2000 că în perioada 1 septembrie 1996 – 31 ianuarie 2000, societatea comercială intimată a inclus pe cheltuieli, contravaloarea unor prestări servicii (reparații și amenajări la spațiile comerciale, etc.), în baza unor facturi care nu îndeplineau condițiile regulamentare pentru a fi considerate documente justificative, nefiind completate cu toate datele de identificare a furnizorului de servicii și astfel și-a redus în mod corespunzător baza de impozitare a profitului și a dedus T.V.A., în sumă totală de 660.022.617 lei, incluzând și majorările de întârziere aferente.
În privința facturilor s-a reținut, în mod corect, că acestea nu îndeplineau condițiile unui document justificativ, întrucât nu conțineau toate datele necesare identificării furnizorilor serviciilor respective, adică adresa sediului acestora.
Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 4 alin. (3) din O.G. nr. 70/1994, privind impozitul pe profit, cu modificările ulterioare, nu se admit la calcularea bazei de impozitare, cheltuielile înregistrate în contabilitate pe baza unor documente care nu îndeplinesc, potrivit legii contabilității, condițiile de document justificativ.
De asemenea, în conformitate cu prevederile pct. 10.5 din Normele de aplicare a O.G. nr. 3/1992, aprobate prin H.G. nr. 1178/1996, în vigoare la data respectivă, nu poate fi dedusă T.V.A. aferentă intrărilor referitoare la bunuri și servicii aprovizionate pe bază de documente, care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 25 lit. b) din ordonanță.
Este evident că aceste prevederi legale au ca scop înlăturarea posibilităților de eludare a obligațiilor bugetare datorate de societățile comerciale, prin folosirea ca documente justificative a unor acte contabile referitoare la operațiuni economice și/sau operațiuni financiare nereale.
Or, în cauză a fost efectuată o expertiză tehnică ce a identificat în teren toate lucrările de reparații și amenajări efectuate la spațiile comerciale, precum și devizele de lucrări, în baza cărora au fost emise și respectiv, achitate, facturile respective.
De asemenea, potrivit concluziilor expertizei contabile ce a fost efectuată, rezultă că, având în vedere realitatea lucrărilor de reparații și amenajări constatată de expertul tehnic, societatea comercială nu datorează bugetului de stat sume suplimentare, nici ca impozit pe profit, nici ca T.V.A. și nici ca majorări de întârziere.
În raport cu aceste considerente, soluția instanței de fond este legală și temeinică, motivele de recurs fiind neîntemeiate, urmând ca recursul să fie respins ca atare.
Având în vedere dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Neamț, în nume propriu și în calitate de reprezentantă a Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 68 din 29 mai 2001, a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă recurenții la plata sumei de 25.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către SC M. SA Piatra Neamț.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2003.