Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 618, pronunțată la data de 13 iunie 2002, în dosarul nr. 804/2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantul R.T., în contradictoriu cu U.A.R. și:
- a anulat decizia nr. 8763 din 23 martie 2002, emisă de Consiliul Uniunii, precum și decizia nr. 1287 din 14 decembrie 2001, emisă de Comisia permanentă;
- a obligat U.A.R. să emită o decizie pentru primirea reclamantului în profesia de avocat, cu scutire de examen;
- a obligat pârâta la plata sumei de 100 milioane, daune morale.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a reținut că actele administrative emise de Comisia permanentă și Consiliul U.A.R., sunt nelegale și netemeinicie, reclamantul îndeplinind condițiile cerute de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, privind exercitarea profesiei de avocat, republicată și având avizul favorabil al Baroului București, pentru a putea fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen.
Cu referire la acordarea daunelor morale, instanța de fond a reținut că obligarea uniunii pârâte se justifică, deoarece soluționarea cererii reclamantului s-a făcut cu o mare întârziere.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs U.A.R., criticând-o în condițiile art. 3041 C. proc. civ. și susținând că actele administrative atacate sunt legale și temeinice, intimatul-reclamant neîndeplinind condițiile cerute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată.
Recursul este întemeiat, pentru motivele care vor fi prezentate în continuare.
La data de 28 mai 2000, intimatul-reclamant s-a adresat Baroului București, care la data de 11 octombrie 2001, a avizat favorabil primirea acestuia în profesia de avocat, cu scutire de examen, constatând îndeplinirea condițiilor legale și statutare.
Prin decizia nr. 1287 din 14 decembrie 2001, Comisia Permanentă a U.A.R. a respins cererea de acordare a scutirii de examen pentru primirea în profesia de avocat a intimatului-reclamant, cu motivarea că nu îndeplinește condiția cerută de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată, neîndeplinind funcțiile de jurisconsult și/sau consilier juridic, cel puțin 10 ani.
Consiliul U.A.R., prin decizia nr. 8763 din 23 martie 2002, a respins contestația formulată împotriva deciziei nr. 1287 din 14 decembrie 2001, cu aceiași motivare.
Dar, din probele administrate în cauză, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, rezultă că intimatul-reclamant, absolvent al Facultății de Drept București în anul 1975, după ce a îndeplinit alte funcții, începând cu 1 aprilie 1991 a îndeplinit funcțiile de jurisconsult și consilier juridic, astfel că la data formulării cererii, îndeplinea cerința de a fi activat cel puțin 10 ani în aceste funcții.
Astfel fiind, în mod greșit s-a reținut de către cele două instanțe ale U.A.R. că intimatul-reclamant nu ar fi îndeplinit condiția de vechime în cele două funcții, potrivit prevederilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată, actele administrative emise fiind netemeinice și nelegale.
Dar, soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală, în ceea ce privește obligarea U.A.R., la plata sumei de 100 milioane lei, cu titlu de daune morale, în favoarea intimatului-reclamant.
Este adevărat că potrivit prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ, în cazul admiterii cererii, instanța va hotărî și asupra daunelor materiale și morale cerute, dar este de principiu că acestea vor putea fi acordate numai dacă și în măsura în care au fost dovedite.
Or, instanța de fond a dispus obligarea U.A.R., la plata unor daune morale în favoarea intimatului-reclamant, fără ca în cauză să fi existat probe în privința existenței acestora ori în privința existenței unor suferințe morale, care să fi fost produse ca urmare a soluționării nefavorabile a cererii de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen.
Dimpotrivă, din probele existente, cât și din propriile susțineri, a rezultat că intimatul-reclamant, în perioada soluționării cererii, cât și ulterior, a continuat să-și desfășoare activitatea în condiții și cu rezultat,e similare cu acelea din perioada anterioară.
Deci, cum în cauză nu există dovezi cu privire la existența unor suferințe morale și cu atât mai puțin, a unor daune morale care să fi fost produse împotriva intimatului-reclamant, instanța de fond nu avea temei legal pentru obligarea uniunii recurente la plata vreunei sume cu titlu de daune morale.
Din acest punct de vedere, recursul U.A.R. este întemeiat și va fi astfel admis, iar sentința atacată va fi modificată, în sensul înlăturării obligării acesteia la plata sumei 100 milioane lei cu titlu de daune morale, cu consecința menținerii celorlalte dispoziții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de U.A.R. împotriva sentinței civile nr. 618 din 13 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Modifică sentința atacată, în sensul înlăturării obligării pârâtei, la daunele morale.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2003.