S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Dâmbovița împotriva deciziei nr.354 din 28 iunie 2002 a Curții de Conturi – Secția Jurisdicțională.
La apelul nominal s-a prezentat intimata Curtea de Conturi a României reprezentată de consilierul juridic N.D., lipsind recurenta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Dâmbovița și intimatul O.B.
Procedura completă.
Magistratul asistent a făcut referatul cauzei arătând că recursul nu a fost timbrat cu 150.000 lei taxă judiciară de timbru și 1.500 lei timbru judiciar, recurentul fiind citat cu mențiunea timbrării.
Consilierul juridic N.D. a pus concluzii de anulare a recursului ca netimbrat.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr.17 din 13.02.2002 a Colegiului Jurisdicțional Dâmbovița, s-a admis contestația formulată de O.M. împotriva deciziei de imputare nr.63 din 23.01.2001 a Casei de Asigurări de Sănătate Dâmbovița, anulând-o ca netemeinică și nelegală.
Prin decizia menționată i se imputase contestatorului suma de 15.010.578 lei contravaloarea a 1064,58 litri carburanți, cantitate consumată în plus față de prevederile legale în cursul anului 2000, ca urmare a folosirii autoturismului cu numărul de înmatriculare DB-14-ASS.
Impotriva sentinței nr.17/13.02.2002, a formulat recurs jurisdicțional Casa de Asigurări de Sănătate Dâmbovița, criticând-o în sensul că instanța de fond nu a avut în vedere că intimatul avea obligația să cunoască dispoziția legală privind limitarea consului lunar de carburant pentru autoturismul aflat în dotarea sa.
Prin decizia nr.354/28 iunie 2002, s-a respins recursul Jurisdicional formulat împotriva sentinței nr.17/2002 – cu motivarea că fapta reținută în sarcina contestatorului nu se află în raport de cauzabilitate cu paguba produsă.
Impotriva deciziei 354/2002, a formulat recurs Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Dâmbovița criticând-o în sensul că deși au existat probe în sensul generării prejudiciului cauzat de intimat instanța nu a avut în vedere acest aspect.
Analizându-se actele și lucrările dosarului, constată următoarele.
Recurenta a fost citat pentru termenul de 18 februarie 2003, cu mențiunea timbrării însă nu și-a onorat obligația.
Potrivit Legii nr.146/1997, sancțiunea este anularea recursului, urmând a dispune în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează recursul declarat de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Dâmbovița împotriva deciziei nr.354 din 28 iunie 2002 a Curții de Conturi – Secția Jurisdicțională.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2003.