S-au luat în examinare recursurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice, de Garda Financiară Centrală și de SC „R.C.S.” SA împotriva sentinței civile nr.201 din 27 februarie 2002 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ.
La apelul nominal s-au prezentat recurenții pârâți Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de consilierul juridic L.A. și Garda Financiară Centrală reprezentată de consilierul juridic K.R. precum și intimata reclamantă prin consilier juridic M.D. și avocat M.A.I.
Procedura completă.
Consilierul juridic A.L.a solicitat admiterea recursului propriu și pe cel al Gărzii Financiare Centrale, modificarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii, și de respingere a recursului SC „R.C.S.” SA pentru motivele prezentate în scris pe care le-a susținut oral.
Reprezentantul recurentei Garda Financiară Centrală a pus concluzii de admitere a recursului propriu și al Ministerului Finanțelor Publice și de respingere a recursului SC „R.C.S.” SA.
Avocatul reclamantei a pus concluzii de admitere a recursului astfel cum a fost formulat și respingerea recursurilor declarate de Ministerul Finanțelor Publice și de Garda Financiară Centrală pentru motivele din întâmpinare (fila 24).
Reprezentanta Parchetului General de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a susținut admiterea recursurilor Ministerului Finanțelor Publice și al Garzii Financiare Centrale, modificarea sentinței atacate și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiate. A solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă.
C U R T E A
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 20 iunie 2001, reclamanta SC „R.C.S.” SA a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Garda Financiară Centrală
solicitând anularea deciziei nr.848/11.06.2001 și a procesului verbal din 29.03.2001 privind sumele de 19.966.657.057 lei impozit pe profit 5.237.222.117 lei majorări de întârziere aferente, 283.590.436 lei TVA și 30.627.762 lei majorări de întârziere.
In motivarea cererii, reclamanta a învederat că este greșită susținerea pârâtelor în sensul că ar fi trebuit evidențiată în baza de impozitare contravaloarea abonamentelor aferente lunii anterioare când abonații au beneficiat de servicii CATV, neachitate, fiind apoi debranșați în luna următoare.
In acest sens, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a HG nr.402/2000 pentru aprobarea metodologiei de calcul a impozitului pe profit, hotărârea adăugând la lege întrucât potrivit OG nr.70/1994, în calculul profitului impozabil intră doar veniturile obținute, efectiv încasate, nu și sumele de încasat.
Pe fondul cauzei, reclamanta a arătat că organul de control a făcut constatări inexacte și fără să verifice dacă societatea a emis facturi zilnice, lunare sau trimestriale, a efectuat calculul veniturilor prin estimare și nu în baza evidențelor financiar contabile ale societății.
In consecință, a menționat reclamanta, suma reprezentând impozit pe profit stabilită de organele financiare nu este datorată și de asemenea, nu se poate vorbi nici de diminuarea taxei pe valoarea adăugată în luna decembrie 2000.
Prin sentința civilă nr.201 din 27 februarie 2002 Curtea de Apel București – Secția contencios administrativ a admis în parte acțiunea și a anulat actele administrative atacate până la nivelul sumei totale de 479.152.904 lei reprezentând impozit pe profit aferent anului 2000 de 369.997.000 lei, majorări de întârziere aferente de 99.315.316 lei, TVA în sumă de 8.881.398 lei și majorări de întârziere aferente de 959.190 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că excepția de nelegalitate a prevederilor HG nr.402/2000 este neîntemeiată, neputându-se cenzura acest act normativ pe o altă cale decât cea prevăzută de Legea nr.29/1990. De altfel, instrucțiunile aprobate prin HG nr.402/2000 reprezintă o normă fiscală care aduce precizări reglementărilor în materia impozitului pe profit și a contabilității potrivit cărora profitul sau pierderea se determină ca diferență între veniturile obținute și cheltuielile aferente, indiferent de data încasării sau a plății lor.
Instanța a constatat că reclamanta și-a înregistrat toate veniturile încasate, calculând și evidențiind lunar, în contabilitate impozitul pe profit cumulat de la începutul anului fiscal.
Referindu-se la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, instanța a reținut că societatea dispune de o evidență computerizată a tuturor abonaților, inclusiv a celor debranșați pentru neplata abonamentelor, ale căror contracte au încetat, reclamanta acceptând și plăți cu întârziere, care sunt corect evidențiate în contabilitate.
Referitor la TVA, instanța a contestat că veniturile aferente CATV sunt scutite de plata taxei pe valoarea adăugată, fiind purtătoare de TVA celelalte venituri aferente încasărilor privind taxele de conectare/ reconectare, taxele pentru transfer, vânzările de materiale aferente instalării posturilor noi, situație în care deducerea TVA se efectuează pe bază de pro-rata, stabilită potrivit prevederilor legale.
Impotriva sentinței au declarat recurs atât reclamanta SC „R.C.S.” SA, cât și pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Garda Financiară Centrală criticând-o pentru nelegalitate și netmeinicie.
Astfel, reclamanta a criticat sentința sub aspectul respingerii excepției de nelegalitate a prevederilor HG nr.402/2000 pentru aprobarea instrucțiunilor privind metodologia de calcul a impozitului pe profit.
In acest sens, reclamanta a învederat că s-a solicitat prin susținerea acestei excepți nu anularea actului normativ respectiv, ci doar neaplicarea lui în speță, ceea ce este perfect admisibil. De asemenea, s-a arătat că, deși OG nr.70/1994 nu prevede includerea la capitolul venituri a sumelor și valorilor de încasat, prin HG nr.402/2000 s-a precizat că veniturile reprezintă „sumele sau valorile încasate ori de încasat”, ceea ce constituie o nelegalitate evidentă.
Pârâții au criticat sentința pentru că a reținut concluziile raportului de expertiză contabilă, fără a analiza întreg probatoriul administrat în cauză și fără a dispune ca expertul să-și precizeze poziția față de obiecțiunile formulate.
Astfel, pârâții au învederat că prin neemiterea documentelor fiscale în momentul debranșării abonaților, societatea și-a diminuat veniturile de încasat cu sumele ce reprezintă valoarea serviciilor prestate la abonații debranșați, pentru bunurile anterioare, în sumă totală de 72.104.433.000 lei, ceea ce a determinat sustragerea în parte de la plata impozitului pe profit.
De asemenea, reclamanta, prin neînregistrarea veniturilor de încasat arătate mai sus, societatea și-a diminuat TVA de plată în luna decembrie 2000, prin mărirea TVA deductibilă în funcție de pro-rata.
Pârâții au mai criticat hotărârea pentru că a preluat fără nici o rezervă susținerile expertizei privind stabilirea veniturilor obținute de societate în raport de numărul de luni restante și nu de numărul de abonamente restante. Astfel, expertiza, însușită de instanță, nu a analizat aspectele reținute de organul de control și nu a putut să dovedească că numărul debranșărilor stabilit prin procesul verbal al Gărzii Financiare Centrale nu ar fi real.
Examinând cauza în raport de motivele invocate, având în vedere prevederile art.304 și art.3041 Cod procedură civilă, Curtea va constata că recursurile declarate sunt întemeiate, urmând a fi admise și a se dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru considerentele ce urmează.
Prin procesul-verbal de control din 29.03.2001, confirmat de decizia Ministerului Finanțelor Publice nr.848/11.06.2001, s-a stabilit că societatea datorează bugetului de stat pentru perioada 1.01.-31.12.2000 impozit pe profit de 19.966.657.095 lei și TVA de 283.590.436 lei, cu majorările de întârziere aferente.
Instanța a dispus prin hotărârea recurată anularea celor două acte administrative până la nivelul sumelor de 369.997.000 lei impozit pe profit cu 99.315.316 lei majorări de întârziere și 8.881.398 lei TVA cu 959.190 lei majorări.
Astfel cum este redactat dispozitivul sentinței, reprodus de altfel și în considerente, ar rezulta că actele administrative ar fi menținute pentru diferența dintre sumele prevăzute - în total 479.152.904 lei – și cele stabilite prin procesul-verbal de control, totalizând 25.518.097.410 lei.
In realitate, din considerentele hotărârii, se reține că instanța și-a însușit concluziile expertizei contabile în sensul că societatea datorează pentru anul 2000 o diferență de impozit pe profit de 369.997.000 lei, cu majorări de întârziere aferente de 99.315.316 lei, precum și TVA de 8.881.398 lei cu majorări de întârziere aferente de 959.190 lei.
Totuși, față de modul de redactare a dispozitivului sentinței, acesta este inform și nu poate fi pus în executare.
Referitor la criticile formulate de pârâți, Curtea constată că acestea sunt întemeiate, instanța, fără a face analiza raportului de expertiză, și-a însușit concluziile acestuia, pronunțând o hotărâre care nu este motivată și care nu răspunde susținerilor exprimate atât în întâmpinare, cât și în obiecțiunile la expertiză dipuse de Garda Financiară Centrală, care au fost primite fără a se mai solicita expertului să se pronunțe asupra lor.
Curtea constată că este necesară trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca instanța să analizeze și să se pronunțe, eventual și pe baza unui supliment la raportul de expertiză contabilă în care să se exprime punctul de vedere asupra obiecțiunilor formulate de pârâți, asupra faptului dacă reclamanta a inclus în masa profitului impozabil lunar veniturile obținute din prestarea serviciilor de exploatare și difuzare a programelor CATV către abonații care aveau încheiate contracte, indiferent de momentul încasării contravalorii prestației.
Apare de asemenea necesar ca instanța să verifice dacă la întocmirea raportului de expertiză contabilă au fost avute în vedere toate documentele financiar – contabile dataliate în anexele 3-18 ale procesului verbal de control, urmând a stabili dacă se impun clarificări din partea expertului contabil cu privire la întocmirea de către societate a documentelor fiscale legale prin care s-au evidențiat sumele de încasat de la abonații debranșați dar care au beneficiat de servicii CATV în luna anterioară debranșării.
Referitor la acest aspect, instanța de trimitere urmează a clarifica numărul real al abonaților decablați care au beneficiat de serviciile de difuzare a programelor CATV anterior debranșării și, în raport de evidențele contabile ale societății, să se pronunțe dacă aceasta a emis documentele fiscale de înregistrare a veniturilor corespunzătoare perioadei cuprinse între ultima zi a lunii în care și-au achitat taxele abonații și până în momentul debranșării.
Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea, admițând recursurile, va trimite cauza spre rejudecare, urmând ca instanța de trimitere să aibe în vedere și motivul invocat de reclamantă în recursul său care, în raport de soluția dispusă, nu poate fi analizat în această fază procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice, de Garda Financiară Centrală și de SC „R.C.S.” SA împotriva sentinței civile nr.201 din 27 februarie 2002 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2003.