S-a luat în examinare recursul declarat de A.B.M. împotriva deciziei nr.98 din 26 martie 2002 a Curții de Conturi – Secția jurisdicțională.
La apelul nominal nu s-au prezentat: recurenta reclamantă A.B.M. și intimații Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători SA și Curtea de Conturi a României.
Procedura completă.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A.B.M. a declarat recurs, în temeiul art.82 din Legea nr.94/1992, împotriva deciziei nr.98 din 26 martie 2002 pronunțată de Curtea de Conturi – Secția jurisdicțională.
În motivarea recursului arată că în anul 1995 numita L.V., colega sa de serviciu, i-a sustras un număr de 2.200 bilete de călătorie CFR, fiecare în valoare de 4.000 lei, pentru care au fost sesizate organele de cercetare penală, fiind trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Mai arată că prin sentința penală nr.451/1996 a Judecătoriei Iași s-a dispus condamnarea numitei L.V. pentru săvârșirea infracțiunii de furt, dar s-a reținut că aceasta și-a însușit numai două din cele 2.200 bilete menționate în rechizitoriul Parchetului, ceea ce nu este adevărat pentru că în realitate ea și-a însușit toate biletele lipsă.
Susține că prin decizia atacată cu prezentul recurs s-a reținut că este vinovată pentru că nu și-a îndeplinit corespunzător obligațiile de serviciu, ceea ce nu este adevărat, deoarece prejudiciul s-a produs în urma furtului săvârșit de L.V., așa cum s-a reținut și în rechizitoriul Parchetului.
Menționează și că nu erau create condiții la locul de muncă pentru prevenirea unor sustrageri, că Regionala CF Iași a avut susțineri diferite cu privire la vinovăție și că decizia de imputare a fost emisă tardiv, nu cuprinde temeiurile de drept și de fapt avute în vedere la emiterea ei, cuprinde prevederi contrare susținerilor sale și nu au fost respectate condițiile de fond și de formă cerute de lege.
Analizând recursul de față, în raport de motivele invocate și de probele administrate în cauză, Curtea reține următoarele:
Recurenta, prin cererea înregistrată la 2 august 1995 la Colegiul jurisdicțional al Camerei de Conturi Iași, a solicitat anularea deciziei nr.17 din 14 iulie 1995 emisă de Regionala Căi Ferate Iași, prin care i s-a imputat suma de 8.800.000 lei reprezentând contravaloarea a 2.200 bilete CFR constatate lipsă în gestiunea sa.
Prin sentința nr.36 din 16 octombrie 2001 s-a admis contestația, a fost anulată decizia de imputare și s-a dispus obligarea pârâtei S.N.T.F. Călători SA Iași – Societatea de Servicii de Management Feroviar Iași (fostă Regionala CFR Iași) să restituie contestatoarei orice sumă reținută în baza deciziei și să-i plătească suma de 1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanța reține că L.V. este vinovată de producerea pagubei imputată nejustificat contestatoarei, chiar dacă instanța penală a reținut că L.V. a sustras numai două bilete, însă din probele administrate în cauză rezultă sustragerea de către persoana respectivă a biletelor C.F.R. în discuție, condamnată anterior pentru săvârșirea unor infracțiuni de delapidare, fals și uz de fals.
Mai reține că nici unitatea nu a asigurat condițiile necesare pentru evitarea sustragerii biletelor și că gestionara a înlăturat prezumția de vinovăție instituită de Legea nr.22/1969, iar dovada vinovăției sale trebuia făcută de unitate, ceea ce nu s-a realizat.
Recursul jurisdicțional declarat de Societatea de Servicii de Management Feroviar împotriva sentinței, a fost admis prin decizia nr.98 din 26 martie 2002 pronunțată de Curtea de Conturi –Secția jurisdicțională, prin care s-a modificat sentința în sensul că a fost admisă în parte contestația, a fost anulată decizia de imputare pentru suma de 8.000 lei și menținută pentru suma de 8.792.000 lei, s-au înlăturat dispozițiile din sentință referitoare la restituirea către contestatoare a oricărei sume reținute în baza deciziei de imputare și s-au redus cheltuielile de judecată la 500.000 lei.
În motivarea deciziei se reține că hotărârea penală are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile în ce privește existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia și că decizia de imputare nu s-a emis tardiv pentru că a intervenit suspendarea termenului de 60 de zile prevăzut de art.108 alin.2 din Codul muncii pe perioada efectuării cercetărilor penale.
Se mai reține că recurenta nu a îndeplinit obligațiile de serviciu decurgând din contractul individual de muncă și anume nu a respectat instrucțiunile de casă la predarea-primirea gestiunii, nu a întocmit situațiile de casă după fiecare tură, nu a efectuat corect defalcările la vânzarea legitimațiilor de călătorie cu reducere, nu a evidențiat în conturi toate depozitele de bilete din gestiune, a procurat cu bani din gestiune bilete de la alte case fără proces verbal și nu a asigurat valorile aflate în gestiunea sa.
Împotriva acestei decizii s-a promovat recursul de față, care va fi respins ca nefondat.
Curtea are în vedere că, în calitate de gestionar, recurenta avea obligația de a se îngriji de gestionarea corespunzătoare a bunurilor ce i s-au încredințat și să ia măsurile ce se impuneau pentru prevenirea sustragerii bunurilor aflate în gestiunea sa, răspunderea intervenind în baza prevederilor art.23-25 din Legea nr.22/1969 și art.102 alin.1 din Codul muncii (în vigoare la acea dată).
Din probele aflate la dosar rezultă vina sa în gestionarea bunurilor încredințate de unitate, vină ce constă în nerespectarea Instrucțiunilor de casă nr.60/1981 la predarea-primirea gestiunii, neîntocmirea situațiilor de casă la încheierea turei, neefectuarea corectă a defalcărilor la vânzarea legitimațiilor de călătorie cu reducere, neevidențierea în conturi a tuturor depozitelor de bilete aflate în gestiunea sa, procurarea cu bani din gestiunea sa a unor bilete de la alte case fără proces verbal etc.
De asemenea, în calitate de gestionar nu a luat măsurile ce se impuneau pentru asigurarea corespunzătoare a bunurilor pe care le avea în gestiune.
Răspunderea sa intervine în special urmare neglijenței de care a dat dovadă în manipularea și păstrarea biletelor de călătorie CFR aflate în gestiunea sa.
În calitate de gestionar aceasta avea obligația de a răsturna prezumția de vinovăție instituită de lege, ceea ce nu a reușit.
Susținerea sa că biletele ce i s-au imputat au fost furate de către colega sa L.V., nu are suport decât în ce privește două din cele 2.200 bilete, reținute prin sentința penală nr.451 din 3 februarie 1998 pronunțată de Judecătoria Iași ca fiind însușite de L.V., pentru care Curtea de Conturi –Secția jurisdicțională a dispus anularea parțială a deciziei de imputare, pe care a redus-o cu suma de 8.000 lei reprezentând contravaloarea celor două bilete.
Din cuprinsul hotărârii penale nu rezultă că L.V. ar fi furat și alte bilete din gestiunea recurentei, dar reiese că nu era o evidență clară privind gestiunea de bilete a casierelor, existând practica între casiere de a-și vinde reciproc bilete CFR, dar exista și posibilitatea de a nu se respecta ordinea de așezare a biletelor în ternioane, sărindu-se pachete de bilete.
Din probe nu rezultă că recurenta ar fi sesizat conducerea unității de faptul că nu existau condiții pentru asigurarea valorilor pe care le avea în gestiune împotriva furtului.
Nici susținerea recurentei că decizia de imputare s-a emis tardiv nu este întemeiată, unitatea încadrându-se în termenele prevăzute de art.108 din Codul muncii, ținându-se cont că, după ce organul abilitat să cunoască existența și întinderea pagubei, au fost sesizate organele de poliție și pe perioada efectuării cercetărilor penale a operat suspendarea termenului de 60 de zile prevăzut de art.108 alin.2 din Codul muncii.
Nu se reține nici existența unor vicii de fond sau de formă în emiterea deciziei de imputare sau nemenționarea temeiurilor de drept și de fapt avute în vedere la emiterea deciziei, cum eronat susține recurenta.
Pentru considerentele arătate mai sus, în temeiul art.84 din Legea nr.94/1992, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de A.B.M. împotriva deciziei nr.98 din 26 martie 2002 a Curții de Conturi – Secția jurisdicțională, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2003.