S-au luat în examinare recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, de Ministerul Finanțelor Publice și de Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș Severin împotriva sentinței civile nr.124 din 21 mai 2002 a Curții de Apel Timișoara – Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal s-au prezentat: recurenții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș Severin, ambii reprezentați de consilierul juridic E.B., intimata reclamantă SC „T.T.” SRL prin consilierul juridic I.V.G., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara prin procuror A.B.
Procedura completă.
Reprezentanta recurentului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a pus concluzii de admitere atât a recursului declarat de Parchet, cât și a recursului declarat de Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș Severin pentru motivele de recurs, pe care le-a reiterat oral.
Consilierul juridic E.B. a solicitat admiterea recursului propriu, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii pentru motivele din recurs precum și admiterea recursului Parchetului.
Consilierul juridic I.V.G. a solicitat respingerea recursurilor, menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală pentru motivele prezentate pe larg în concluziile ce au fost înmânate în ședință părților prezente (fila 21).
C U R T E A
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 13 martie 2002, reclamanta Societatea comercială „T.T.”SRL a solicitat anularea procesului verbal de control nr.752 din 7 noiembrie 2001 întocmit de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș Severin și a deciziei nr.148 din 7 februarie 2002 emisă de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice cu privire la suma de 763.482.275 lei, reprezentând TVA colectată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost nelegal obligată să plătească TVA pentru suma de 4.781.810.039 lei primită cu titlul de garanție în baza convenției de promisiune de vânzare a unui imobil, fără a se avea în vedere că nu este proprietara imobilului și că, potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.17/2000, taxa pe valoarea adăugată se datorează pentru transferul proprietății imobilelor.
Prin sentința civilă nr.124 din 21 mai 2002, Curtea de Apel Timișoara – Secția comercială și de contencios administrativ a admis acțiunea, a anulat pct.1 din decizia nr.148 din 7 februarie 2002 și procesul verbal nr.752 din 7 noiembrie 2001, în partea privind obligația reclamantei de a plăti la bugetul statului suma de 763. 482.275, reprezentând TVA.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, reclamanta nu datorează TVA pentru avansul încasat în baza promisiunii de vânzare a unui imobil, întrucât convenția încheiată cu societatea N.H. nu reprezintă o vânzare și nu este un fapt generator al exigibilității taxei pe valoarea adăugată.
Împotriva acestei sentințe și în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Caraș Severin.
În recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a solicitat casarea hotărârii în baza art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă și pe fond, respingerea acțiunii formulate de reclamantă.
Recurentul a susținut că instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile art.12 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.17/2000, ale pct.7.9 lit.c din Hotărârea Guvernului nr.401/2000, precum și convenția de promisiune de vânzare din care rezultă că suma încasată de intimată reprezintă un avans din prețul vânzării, pentru care avea obligația să colecteze taxa pe valoare adăugată calculată de organele de control.
În recursul declarat de pârâți au fost invocate motivele de casare prevăzute de art.304 pct.7,8 și 9 Cod procedură civilă și s-a solicitat casarea hotărârii și respingerea ca nefondată a acțiunii formulate de reclamantă.
Recurenții pârâți au susținut că instanța de fond nu a avut în vedere că, intimata a încasat un avans care nu se încadrează în excepțiile prevăzute la pct.7.9 lit.c din Hotărârea Guvernului nr.401/2000 privind exigibilitatea anticipată a taxei pe valoarea adăugată. Sub acest aspect, recurenții au arătat că, în cauză, este lipsit de relevanță faptul că nu s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare a imobilului, cu atât mai mult cu cât, intimata nu este proprietara imobilului și perfectarea vânzării reprezintă un eveniment incert.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile art.304 și art.3041 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursurile pentru următoarele considerente:
Prin contractul preliminar de vânzare-cumpărare imobiliară și de sublocație încheiat la 1 martie 2001, Societatea comercială „T.T.” SRL, în calitate de promitent-vânzător și firma N.H., în calitate de promitent-cumpărător, au consimțit să încheie în viitor un contract de vânzare-cumpărare a spațiului industrial în suprafața de 2.134 mp., situat în Reșița, Calea Timișorii nr.2 și aflat la acea dată în proprietatea Societății Comerciale „C” SA. Prețul vânzării a fost fixat la suma de 330.000.000 LIT, urmând a fi plătit promitentului-vânzător în momentul în care acesta va emite în favoarea promitentului-cumpărător o garanție bancară aferentă îndeplinirii propriilor obligații asumate și restituirii prețului.
În luna septembrie 2001, societatea intimată a încasat de la firma N.H. suma de 4.781.810.039 lei, reprezentând avans promisiune de vânzare imobil, pentru care nu a achitat la bugetul statului TVA colectată în sumă de 763.482.275 lei.
Deși a calificat corect convenția părților ca fiind o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, instanța de fond a interpretat și a aplicat greșit prevederile legale care au constituit temeiul actelor de control și al obligației intimatei de a plăti TVA colectată aferentă avansului primit.
În art.12 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.17/2000 și pct.7.9 lit.c din Hotărârea Guvernului nr.401/2000 se prevede că, exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată este anticipată faptului generator atunci când se încasează avansuri, cu excepția avansurilor acordate pentru plata importurilor și a datoriei vamale, pentru realizarea producției destinate exportului sau pentru efectuarea de plăți în contul clientului.
Față de aceste dispoziții legale, instanța de fond a apreciat eronat ca fiind relevant în cauză faptul că nu s-a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului, fără a avea în vedere că în cazul avansurilor încasate, exigibilitatea TVA este anticipată transferului proprietății, ca fapt generator al obligației de plată.
Apărarea intimatei că avansul primit este exceptat de la plata anticipată a TVA aferente pentru că este destinat efectuării de plăți în contul clientului, nu poate fi reținută în condițiile în care nu a fost dovedită o asemenea convenție, iar achiziționarea imobilului și înstrăinarea lui către promitentul-cumpărător reprezintă obligațiile pe care intimata și le-a asumat în nume propriu. Această apărare este infirmată și de temeiul plății afectuate de promitentul-cumpărător, ca reprezentând avans promisiune vânzare imobil, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la pct.7.9 lit.c/3 pentru exceptarea sumei respective de la plata anticipată a TVA.
De asemenea, este nefondată apărarea intimatei că suma primită de la promitentul-cumpărător reprezintă o garanție și nu un avans din prețul stabilit.
Din clauzele contractului încheiat la 1 martie 2001 rezultă dimpotrivă că pentru garantarea executării obligației asumate, și anume aceea de a transmite proprietatea imobilului, intimata este cea care s-a obligat să constituie o garanție în favoarea promitentului-cumpărător, ca o condiție pentru achitarea prețului. În consecință, suma primită de intimată nu a reprezentat un preț al promisiunii de vânzare la care s-a obligat și nici o garanție pentru executarea de către promitentul-cumpărător a propriilor obligații.
Față de considerentele expuse, Curtea va admite recursurile, va casa hotărârea atacată și pe fond, va respinge acțiunea formulată de Societatea comercială „T.T.” SRL menținând ca legale procesul-verbal de control nr.752 din 7 noiembrie 2001 și decizia nr.148 din 7 februarie 2002, cu privire la obligația de plată a TVA colectată în sumă de 763.482.275 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, de Ministerul Finanțelor Publice și de Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș Severin împotriva sentinței civile nr.124 din 21 mai 2002 a Curții de Apel Timișoara – Secția comercială și de contencios administrativ.
Casează hotărârea atacată și pe fond respinge acțiunea formulată de SC „T.T.” SRL.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2003.