Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 28 septembrie 2000, reclamantul B.D. a solicitat anularea deciziei nr. 422 din 15 septembrie 2000, a Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Olt, reîncadrarea în muncă, în funcția deținută anterior emiterii deciziei, obligarea pârâtei, la plata drepturilor bănești actualizate, de la data desfacerii contractului său de muncă și până la reîncadrarea efectivă, obligarea acesteia la plata daunelor morale și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, se menționează că măsura desfacerii contractului de muncă în temeiul art. 130 lit. a) C. muncii, a fost dispusă de o persoană fără calitate, încălcându-se dispozițiile art. 92 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.
Se arată că decizia a fost emisă și semnată de Directorul general al Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Olt, care nu are competența legală de a emite decizii de angajare, transferare, delegare, detașare ori încetarea activității, nici unei categorii de personal din cadrul Gărzii Financiare.
În cel de-al doilea motiv al acțiunii, se învederează faptul că decizia atacată s-a emis cu încălcarea dispozițiilor art. 92 lit. d) din Legea nr. 189/1999, deoarece în cadrul Gărzii Financiare nu s-au redus posturi de comisari, decizia fiind dată, numai în scopul înlăturării unor persoane incomode din conducerea secției Olt a Gărzii Financiare și Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat.
Petentul arată faptul că abuzul și nelegalitatea măsurii este dovedită de prevederile art. 7 alin. (4) din H.G. nr. 447/1997, care exclud în mod expres posturile aferente activității Gărzii Financiare, din numărul maxim de posturi al Ministerului Finanțelor.
Se motivează, de asemenea, acțiunea prin faptul că intimata a încălcat, și a doua obligație prevăzută cumulat de art. 92 lit. d) din Legea nr. 188/1999, neaducând la cunoștința Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, măsura care urma să fie luată, situație în care Agenția Națională a Funcționarilor Publici nu a făcut nici o ofertă pe care petentul să o refuze, cu atât mai mult, cu cât, petentul ar fi putut să opteze pentru unul din cele trei posturi vacante din cadrul structurilor de audit ale Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Olt, în care au fost încadrate ulterior alte persoane dinn afara instituției publice.
În continuarea motivării se arată că pârâta a stabilit criteriile de restructurare și ordinea de importanță a acestora, în mod discreționar și abuziv, omițând în mod voit să stabilească, și un punctaj numeric aferent fiecărui criteriu, alegerea persoanelor care urmau să fie înlăturate, neavând la bază decât subiectivismul și liberul arbitru al comisarului șef de secție și al Directorului general al Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Olt.
Tribunalul Olt, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 79 din 20 noiembrie 2000, a admis cererea reclamantului, a dispus anularea deciziei atacate, reintegrarea acestuia în funcția deținută anterior și obligarea la plata drepturilor bănești pe perioada de la desfacerea contractului de muncă, până la reintegrarea cu reactualizare la data executării, respingând ca neîntemeiat, capătul de cerere privind acordarea daunelor morale.
Prin decizia nr. 61 din 20 martie 2001, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, a admis recursul pârâtei, a casat sentința nr. 73/2000 și a trimis cauza spre competentă soluționare, Curții de Apel Craiova, reținând, în esență, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/199 și cele ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Rejudecând cauza în fond după casare, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 318 din 23 mai 2001, a admis acțiunea reclamantului, a anulat decizia atacată și a obligat pârâta să-l reintegreze pe acesta și să-i plătească drepturile bănești aferente perioadei de la emiterea deciziei și până la reintegrarea sa.
Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut că decizia atacată a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 92 lit. d) din Legea nr. 188/1999, precum și ale art. 7 alin. (4) și art. 10 lit. m) din Regulamentul de organizare și funcționare a Gărzii Financiare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală a Finațelor Publice Olt, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În esență, prin motivele de recurs formulate în cauză, se susține că instanța de fond a reținut greșit că Directorul general al Direcției Generale a Finanțelor Publice Olt nu are competența legală să desfacă contractul de muncă al unui comisar al Gărzii Financiare, secția Olt, că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 92 lit. d) din Legea nr. 188/1999, în loc de prevederile art. 133 pct. 1 C. muncii, pe care, de altfel, pârâta le-a și respectat, fără, însă, să constate că diferitele boli de care suferă reclamantul, îl fac incompatibil cu funcția de comisar.
Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat.
Intimatului B.D., astfel cum s-a arătat, i s-a desfăcut contractul de muncă din funcția de comisar principal în cadrul Gărzii Financiare Olt, conform art. 130 alin. (1) lit. a) C. muncii, cu începere de la 15 septembrie 2000, prin decizia nr. 422 din 15 septembrie 2000, emisă de Directorul general al Direcției Generale a Finanțelor Publice Olt.
La emiterea deciziei s-au avut în vedere, printre altele, Ordinul ministrului finanțelor nr. 450/1999, privind organizarea și funcționarea direcțiilor generale și unităților subordonate și Ordinul nr. 730/2000, al aceluiași ministru, prin care s-a aprobat numărul maxim de posturi – de 550 – pentru aparatul propriu și unitățile subordonate, începând cu 1 iulie 2000.
Intimatul a contestat decizia, susținând, în special, că s-a emis de către o persoană fără calitate, situație ce nu poate fi reținută ca reală.
Contractul de încadrare în muncă a intimatului, în calitate de comisar la Garda Financiară, secția Olt, s-a încheiat între acesta și recurentă, iar în confomitate cu Regulamentul de organizare și funcționare a direcțiilor generale a finanțelor publice și controlului financiar de stat, aprobat prin Ordinul ministrului finanțelor nr. 450/1999, în componența acestora intră și Garda Financiară din județul respectiv, directorului general al direcțiilor generale județene fiindu-i subordonat, și personalul Gărzii Financiare.
Ca atare, primul motiv de recurs invocat de recurenta-pârâtă apare ca fiind întemeiat, decizia prin care a încetat calitatea de comisar a intimatului, emițându-se de o persoană care avea o astfel de calitate.
Dar, Curtea reține că decizia s-a emis cu încălcarea unor dispoziții ale Legii nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici.
Conform prevederilor art. 2 alin. (1) din lege, „Funcționar public este persoana numită într-o funcție publică”, iar alin. 2 al articolului menționat prevede că „În sensul prezentei legi, totalitatea funcționarilor publici din autoritățile și instituțiile publice constituie corpul funcționarilor publici”.
Ca atare, persoanelor care fac parte din corpul funcționarilor publici, li se vor aplica dispozițiile Legii nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, așa cum, de altfel, prevede expres art. 5 alin. (1) din lege.
În schimb, conform tot art. 5 din lege, persoanele numite sau alese în funcții de demnitate publică, intră sub incidența ei, iar personalul din aparatul de lucru al autorităților și instituțiilor publice care efectuează activități de secretariat-administrativ-protocol, gospodărire, întreținere-reparații și deservire, nu are calitatea de funcționar public, ci este angajat cu contract individual de muncă și i se aplică legislația muncii.
Nu poate fi contestat faptul că un comisar din cadrul Gărzii Financiare, îndeplinind o funcție publică de autoritate, nu intră în categoria funcționarilor publici.
Susținerea recurentului că în cauză nu ar fi incidente prevederile Legii nr. 188/1999, pentru că intimatul nu a depus jurământul conform art. 55 din lege, nu poate fi reținută, pentru că, indiferent dacă a depus sau nu jurământul, până la data eliberării din funcție, nu pentru acest motiv a fost eliberat, iar până la acea dată a îndeplinit efectiv funcția de comisar și nu e vina sa că nu a fost solicitat să depună jurământul, cu toate că legea a intrat în vigoare încă de la 7 ianuarie 2000.
Neîntemeiată este și susținerea că pentru a se încadra în numărul maxim de posturi (550 în total), pentru direcția generală județeană și unitățile subordonate, s-a impus reducerea și a unor posturi de comisar la Garda Financiară, secția Olt.
Dar, conform art. 7 alin. (4) din H.G. nr. 447/1997, posturile aferente Gărzii Financiare se stabilesc separat prin ordin al ministrului finanțelor, însă ministrul finanțelor nu a emis un astfel de ordin, ci, prin Ordinul nr. 730/2000, s-a aprobat numărul maxim de posturi pentru direcțiile generale județene și unitățile subordonate, număr în care nu putea fi inclus personalul secției Olt a Gărzii Financiare.
Mai mult, prin adresa nr. 80325 din 31 mai 2000, a Ministerului Finanțelor, s-a transmis ca în cadrul Gărzii Financiare, secția Olt, să se desființeze un post de șofer, posturile de dactilografe, un post de comisar șef secție adjunct și un post de comisar șef divizie, ultimii doi urmând să fie menținuți în funcții de execuție (deci comisari).
Ca atare, susținerea recurentei că eliberarea din funcție a intimatului s-a făcut ca urmare a reducerii numărului de comisari, nu este adevărată.
Deci, decizia contestată este nelegală, pentru că recurenta nu a respectat prevederile art. 92 lit. d) din Legea nr. 188/1999, privitoare la eliberarea din funcție, pentru faptul că a existat o reducere de personal, ca urmare a reorganizării, prin reducerea unor posturi de natura celui ocupat de intimat, pentru că nu a existat efectiv o astfel de reducere.
Dar, decizia este nelegală și pentru că, în temeiul aceluiași text de lege, recurenta trebuia ca anterior emiterii deciziei, să se adreseze Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, pentru a solicita oferte de posturi libere ce ar putea fi indicate intimatului, oferte pe care apoi acesta să le fi refuzat.
Nu s-a făcut dovada existenței unei astfel de solicitări, nici a posturilor oferite intimatului, de Agenția Națională a Funcționarilor Publici și nici a refuzului intimatului.
Printr-un ultim motiv de recurs, recurenta se referă la împrejurarea că intimatul nu poate ocupa funcția de comisar, pentru că suferă de diferite boli care îl fac incompatibil cu această funcție.
Nici acest motiv de recurs nu este fondat, pentru că din analiza certificatelor de concediu medical, depuse în copie la dosar, nu rezultă că bolile de care suferă intimatul, l-ar face incompatibil să îndeplinească funcția de comisar la Garda Financiară, în condiții corespunzătoare.
De altfel, ca temei al încetării activității intimatului, invocat în decizia contestată, nu este incompatibilitatea cu funcția de comisar, pentru că ar suferi de diferite boli, ci reducerea unor posturi de natura celui ocupat de acesta și care, așa cum s-a menționat mai sus, nu a avut loc în realitate.
De altfel, potrivit deciziei nr. 423 din 10 septembrie 2001, a Directorului general al Direcției Generale a Finanțelor Publice Olt, începând cu 10 septembrie 2001, intimatul-reclamant a fost reîncadrat la Garda Financiară, secția Olt, fiind numit în funcția publică de comisar categoria A, clasa I, gradul 1.
Prin urmare, se va respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Olt, în nume propriu, cât și pentru Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței nr. 318 din 23 mai 2001, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2003.