Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 3 iunie 2002, R.I. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Bihor, solicitând anularea hotărârii nr. 409 din 23 aprilie 2000, prin care această instituție publică i-a respins cererea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, ca nelegală.
În motivare, reclamantul a arătat că în anul 1941, la 9 aprilie, părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din teritoriile ocupate, încât și el, născut la 10 iunie 1941, a suferit consecințele refugiului ș, ca atare, beneficiază de drepturile compensatorii prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Curtea de Apel Oradea, prin sentința nr. 374/CA din 24 iunie 2002, a admis acțiunea, a anulat actul administrativ atacat și a obligat autoritatea pârâtă să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut că strămutarea din localitatea de domiciliu, într-o altă localitate, pe criterii etnice, constituie o modalitate de persecuție ce durează pe toată perioada strămutării, pentru că cei în cauză, inclusiv copiii născuți în localitatea de strămutare, sunt lipsiți de folosirea locuinței și a tuturor bunurilor din localitatea de domiciliu și obligați să accepte condiții vitrege într-o altă localitate.
Împotriva sentinței a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Bihor, invocând prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
În acest sens, prin motivele de casare depuse la dosar, recurenta susține că în mod greșit, instanța de fond a interpretat prevederile Legii nr. 189/2000, în sensul că strămutarea în altă localitate, ca modalitate de persecuție etnică, are efecte și asupra persoanei care s-a născut după momentul strămutării, din moment ce legislația română nu recunoaște capacitatea de folosință și nici de domiciliu în favoarea fătului conceput.
Recursul este nefondat.
Din actele dosarului rezultă fără echivoc că intimatul-reclamant s-a născut în comuna Sohodol, județul Bihor, la 2 luni după ce părinții săi se refugiaseră din comuna Mihai Bravu, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, aflându-se în una dintre cele 6 situații anume arătate în lege, a suferit persecuții din motive etnice.
Interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței impune concluzia că atât scopul, cât și obiectul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate pe criterii etnice, de regimurile respective, în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945.
Întrucât legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană strămutată trebuie înțeleasă și persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor au fost nevoiți să se refugieze sau au fost strămutați datorită persecuțiilor la care erau supuși din motive etnice, copiii suferind, astfel, toate consecințele nefavorabile ce au decurs din situația de refugiat sau strămutat.
Or, în cauză, este de necontestat că intimatul-reclamant s-a născut la scurt timp după ce părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu și că a suferit, în mod direct, aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a încercat întreaga sa familie, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.
Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor celor care au fost victime și au suferit, urmare a persecuțiilor din motive etnice, rezultă și din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din O.G. nr. 105/1999, și soțului supraviețuitor.
Or, dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație lunară soțului supraviețuitor, care nu a suferit persecuții și nici consecințele persecuțiilor din motive etnice, cu atât mai mult trebuie să beneficieze de aceleași drepturi compensatorii, copiii născuți în perioada refugiului, care au suferit nemijlocit toate consecințele nefavorabile ale refugiului, ca și părinții săi, din motive etnice.
Cu această motivare, Curtea apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, iar recursul, nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor, împotriva sentinței nr. 374/CA/2002 - P din 24 iunie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2003.