Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 739/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2003.

            S-au luat în examinare recursurile  declarate de Ministerul Finanțelor Publice și  de Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin și de Parchetulde pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva sentinței civile nr.24/CA din 5 februarie 2002 a Curții de Apel Timișoara-Secția  de contencios  administrativ.

            La apelul nominal  s-au prezentat: recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de consilierul juridic V.C.S. și intimata reclamantă SC ”T.S.C.” SRL reprezentată de consilierul juridic G.S., lipsind recurenta-pârâtă DGFP a județului Caraș-Severin

            Pentru Parchetul de pe lângă Curtea  de Apel Timișoara s-a prezentat procurorul  A.B.

            Procedura completă.

            Instanța din oficiu a pus  în discuția părților consecința   declarării recursurilor în cauză peste termenul  prevăzut de art.301 din Codul de procedură civilă.

            Consilierul juridic V.C.S. a lăsat la aprecierea instanței soluționarea excepției în ceea ce privește recursul Ministerului Finanțelor Publice și DGFP Caraș-Severin.

            Cu referire la recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a apreciat a fi declarat  în termen și a solicitat admiterea  acestuia așa cum a fost formulat, casarea sentinței atacate și în fond respingerea acțiunii reclamantei.

            Procurorul a solicitat respingerea recursului Ministerului Finanțelor Publice și al DGFP Caraș-Severin ca tardiv.

            A susținut recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara pe care l-a considerat declarat în termen și a cerut  admiterea recursului, casarea sentinței atacate cu consecința respingerii acțiunii.

            Reprezentanta SC ”T.S.C.” SRL a solicitat în principal respingerea celor două recursuri ca tardiv formulate, și în  subsidiar,  în măsura  în care instanța  reține  declarat în termen recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara respingerea acestuia, ca nefondat.

 

C U R T E A

 

            Asupra recursului de față;

            Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Prin acțiunea înregistrată la 20 decembrie 2001  reclamanta SC ”T.S.C.P” SRL  a chemat în judecată DGFP Caraș-Severin și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând  anularea ca nelegale a procesului verbal nr.1426 din 26 iulie 2001 și a deciziei nr.1830 din  19 noiembrie 2001, cu privire la obligarea sa de a plăti TVA și majorări aferente în sumă de 850.955.874 lei și să fie  exonerată de plata  acestei sume.

            In  motivarea acțiunii reclamanta arată că deși a  avut aprobată utilizarea  criteriului specific pentru vânzarea de mărfuri,  respectiv deducerea integrală a TVA, aferentă activității de comerț, pârâta a  limitat aplicarea acestei  facilități la anul 2001.

            Curtea de Apel Timișoara-Secția comercială și de contencios  administrativ, prin sentința civilă nr.24 din 5 februarie 2002 a  admis  acțiunea și a anulat actele administrative contestate.

            Impotriva acestei soluții au declarat recurs Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și DGFP Caraș-Severin.

            Se constată că deși sentința civilă nr.24/CA din 5 februarie 2002 a fost comunicată recurentei DGFP Caraș-Severin la 19 februarie 2002 (conform dovezii existente la fila 40 a dosarului Curții de Apel Timișoara) recurenta nu și-a exercitat  în termenul legal dreptul său  procedural, înregistrând recursul la 12 martie 2002 ( fila 6 dosar C.S.J).

            Referitor la recursul Ministerului Public- Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara se constată că, deși sentința atacată i-a fost comunicată la 15 februarie 2002 (conform dovezii existente  șa  fila 41 a dosarului Curții de Apel  Timișoara), recurentul a înregistrat recursul  său, la  4 martie 2002, peste termenul de 15 zile prevăzut de lege.

            Așa fiind și având în vedere și dispozițiile art. 301 și 303  din Codul de procedură civilă, ambele recursuri declarate urmează a fi respinse ca tardiv formulate.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

            Respinge recursurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Caraș-Severin și de  Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva sentinței nr.24/CA din 5 februarie 2002 a Curții de Apel Timișoara –Secția Comercială și de Contencios Administrativ, ca tardive.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2003.