Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Consiliul Concurenței a solicitat, în contradictoriu cu Primăria sectorului 4 București, anularea Hotărârii nr. 9940 din 28 iulie 1999 a Comisiei de licitație, cu privire la adjudecarea execuției lucrărilor de reconstrucție, modernizare și administrare la obiectivul „Piața Sudului” și hotărârile fără număr ale Comisiei de licitație, privind adjudecarea execuției lucrărilor de reconstrucție și modernizare la obiectivul „Piața Norilor”, obiectivul „Piața Reșița”, obiectivul „Piața Berceni Sud”, obiectivul „Piața Progresului”, obiectivul „Piața Berceni Oltenița” și pe cale de consecință, să se anuleze contractele de asociere prin participațiune, încheiate de Primăria sectorului 4, cu agenții economici câștigători, SC C. SRL, SC R.P. SRL, SC R.S. SRL, SC M. SRL, SC A.P. SRL, SC M.F. SRL și totodată, să fie obligată primăria, la organizarea unor noi licitații, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.
În susținerea acțiunii, s-a arătat că, potrivit Hotărârii nr. 125 din 10 iulie 1997 a C.G.M.B., care prevede că primăriile de sector pot organiza licitații pentru reconstrucție, modernizarea și administrarea piețelor și a complexelor agroalimentare existente și pentru construcția altora noi, Primăria sectorului 4 a emis Dispoziția nr. 228 din 22 aprilie 1999, de constituire a comisiei de analiză a ofertelor de preț, pentru obiectivele arătate, iar C.G.M.B. a adoptat Hotărârea nr. 20 din 29 aprilie 1999, prin care s-a aprobat asocierea în participațiune a Primăriei sectorului 4, cu agenții economici, pentru modernizarea și exploatarea piețelor din sectorul 4.
Totodată, s-a arătat că în perioada aprilie – septembrie 1999, s-au încheiat contractele în participațiune, însă aceste contracte aveau alt obiect, decât obiectul licitației și nu au fost supuse aprobării Consiliului Local al sectorului 4, contrar art. 5 din Hotărârea nr. 125/1997 a C.G.M.B.
Consiliul Concurenței, se arată în acțiune, a fost sesizat la 17 noiembrie 1999, de către un grup de societăți comerciale, ce aveau încheiate contracte de închiriere de spații comerciale, cu Administrația Piețelor sectorului 4, cu privire la neregulile produse la licitațiile organizate de Primăria sectorului 4; urmare a analizei acestor plângeri, Consiliul Concurenței a reținut că prin modul de organizare și desfășurare a licitațiilor, Primăria sectorului 4 a încălcat dispozițiile legii concurenței; apoi, Consiliul Concurenței a sesizat Guvernul României – Departamentul pentru Administrație Publică Locală și Departamentul de Control al Guvernului, Prefectura municipiului București și Consiliul Local al sectorul 4, cu recomandarea de a lua măsurile necesare pentru intrarea în legalitate.
La 18 ianuarie 2000, constatând că organele sesizate nu au răspuns, Consiliul Concurenței din nou a sesizat autoritățile sus-menționate, iar acestea, mai puțin Primăria sectorului 4, au răspuns în sensul că organele competente să acționeze pentru restabilirea mediului concurențial afectat de acțiunile anticoncurențiale ale Primăriei sectorului 4, sunt instanțele judecătorești, la sesizarea Consiliului Concurenței.
În drept, în acțiune sunt invocate dispozițiile art. 1, art. 2 alin. (2) lit.b) și art. 27 lit. g) din Legea concurenței nr. 21/1996.
În cauză, au formulat cereri de intervenție SC R.S. SRL, C.C., SC C. SRL, SC D.C. SRL, SC A.P. SRL, SC M.F. SRL, SC M. SRL și SC R.P. SRL.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 546 din 24 mai 2000, a respins ca inadmisibilă acțiunea și, totodată, a respins în principiu cererile de intervenție, formulate în interes propriu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Dispozițiile legale invocate în acțiune, respectiv art. 1 din Legea nr. 21/1996, precizează scopul legii, iar art. 2 alin. (2) lit. b) prevede că dispozițiile legii se aplică, și organelor administrației locale, în măsura în care acestea, prin deciziile emise sau regulamentele adoptat, influențează direct sau indirect concurența; că potrivit art. 9 din lege, sunt interzise orice acțiuni ale organelor administrative publice, ce pot avea ca obiect împiedicarea sau denaturarea concurenței.
Dispozițiile art. 27 lit. g) din Legea nr. 21/196, prevăd atribuțiile Consiliului Concurenței, de a sesiza instanțele judecătorești asupra cazurilor în care acestea sunt competente, iar potrivit art. 7 alin. (1) și (4) din lege, sesizarea instanțelor se poate face numai în două cazuri.
Astfel, potrivit art. 7 alin. (1), dacă prin măsurile luate și prin sancțiunile aplicate de Consiliul Concurenței, conform prevederilor cap. IV-VI din lege, unui agent economic, abuzând de poziția sa dominantă, nu se obține restabilirea situației și prevenirea repetării abuzului, Consiliul Concurenței, pentru motive de afectare gravă a unui interes public major, poate cere curții de apel, în a cărei circumscripție teritorială se află sediul principal al agentului economic, abuzând de poziția sa dominantă, să ordone măsurile adecvate pentru lichidarea poziției dominante pe piață a acestuia, ca invalidare contracte, vânzare active, etc.
În cazul regiilor autonome, al societăților comerciale, al unor instituții și organisme publice, care realizează activități de producție, distribuție ori servicii, potrivit art. 7 alin. (4), Consiliul Concurenței va sesiza în prealabil organul comeptent al administrației publice centrale sau locale, pentru a decide cu privire la prevenirea repetării abuzului, prin restructurare sau alte modalități, putând sesiza curtea de apel competentă, numai în cazul neluării de către organul administrativ, a unei decizii corespunzătoare, în termen de 30 de zile de la sesizare.
Prin interes major, conform art. 7 alin. (5), se înțelege securitatea publică, pluralitatea de agenți economici independenți, bunăstarea consumatorilor și regulile prudențiale.
Situația din litigiu nu se încadrează, însă, în prevederile art. 7 alin. (1) și (4), prin acțiune Consiliul Concurenței a cerut să se aplice măsura anulării hotărârilor Comisiilor de licitație ale Primăriei sectorului 4, organ al administrație publice locale, nu ale unui “agent economic” sau a unei regii autonome, societate comercială cu capital majoritar de stat ori instituție și organism public cu activitate de producție, servicii.
Apoi, în cauză nu s-a pus în discuție, în prealabil, de către Consiliul Concurenței, măsuri și sancțiuni, conform cap. IV-VI din lege, așa cum prevede art. 7alin. (1) și (4) și nici nu s-au sesizat organele competente ale administrației publice centrale sau locale.
La primirea unei plângeri, acuzând o practică anticoncurențială, Consiliul Concurenței, potrivit art. 46 din Legea nr. 21/1996, poate dispune pornirea investigațiilor, după care conform art. 21 alin. (4) din lege, examinează în plen rapoartele de investigație și decide asupra măsurilor de luat.
În cazul încălcării dispozițiilor art. 5 alin. (1) sau ale art. 6, Consiliul Concurenței, potrivit art. 50 din lege, poate ordona încetarea practicilor anticoncurențiale constatate, să formuleze recomandări, să impună părților condiții speciale, să aplice amenzi, iar decizia luată de Consiliul Concurenței, notificată părților, poate fi atacată în contencios administrativ la curtea de apel.
Dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, interzic orice acțiuni ale organelor administrației publice centrale sau locale, având ca obiect sau putând avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței, în special, fără a prevedea, însă, un mod special de rezolvare și o sancțiune anume.
Consiliul Concurenței, potrivit art. 27 lit. i), are atribuția de a sesiza Guvernul, cu cazurile de imixtiune a organelor administrației publice centrale și locale, în aplicarea Legii nr. 21/1996.
S-a conchis că potrivit art. 9, 46 și 50 din Legea nr. 21/1996, Consiliul Concurenței trebuia să examineze plângerea grupului de 7 societăți comerciale, cu care a fost sesizat și să o soluționeze, în măsura în care, urmare a investigațiilor dispuse, se constata a fi întemeiată; că pentru situația semnalată Consiliului Concurenței, de grupul celor 7 societăți comeriale, Legea nr. 21/1996 nu prevede calea acțiunii în justiție, ci numai dreptul acestuia de a dispune prin decizie, potrivit art. 50, măsura pe care o consideră necesară, iar decizia, conform art. 52 alin. (3), poate fi atacată de cel nemulțumit, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ.
Față de cele menționate, acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă și pe cale de consecință, au fost respine în principiu, și cererile de intervenție.
Împotriva sentinței au declarat recurs Consiliul Concurenței și SC D.C. SRL București, invocând dispozițiile art. 7, art. 9 și art. 27 lit. g) din Legea nr. 21/1996, potrivit cărora se pretinde că instanța a fost legal sesizată și deci, în mod greșit a fost respinsă acțiunea, ca inadmisibilă.
Recursurile sunt nefondate.
În adevăr, instanța de fond, după ce a redat conținutul dispozițiilor art. 7 alin. (1) și (4) din Legea nr. 21/1996, în mod judicios a reținut că în cauză, nu sunt incidente aceste dispozițiuni, întrucât prin acțiune s-a solicitat aplicarea măsurii de anulare a hotărârilor Comisiilor de licitație ale Primăriei sectorului 4, organ al administrației publice locale, deși legea se referă numai la actele unui agent economic sau a unei regii autonome, societate comercială cu capital majoritar de stat ori instituție și organism public cu activitate de producție, servicii.
Referitor la dispozițiile art. 27 lit. g) din Legea nr. 21/1996, de asemenea, s-a reținut corect că potrivit acestora, Consiliul Concurenței poate sesiza instanța judecătorească, asupra cazurilor în care acestea sunt competente, respectiv în cele două situații prevăzute de art. 7 alin. (1) și (4), în care nu intră și situația din litigiu, care privește actele unei autorități a administrației publice locale.
Dispozițiile art. 9 din Legea nr. 21/1996, invocate în recurs, au fost avute în vedere de către prima instanță, reținându-se corect că nu privesc modul de sesizare a instanței judecătorești.
În raport cu situația de fapt și cu dispozițiile art. 9, 46 și 50 din Legea nr. 21/1996, prima instanță a reținut corect c, plângerea grupului de 7 societăți comerciale, privind neregulile produse la licitațiile organizate de Primăria sectorului 4, trebuia examinată de către Consiliul Concurenței, iar în cazul în care adopta o decizie, potrivit art. 52 alin. (3) din lege, aceasta putea fi atacată la curtea de apel, de către cel nemulțumit.
Așadar, soluția adoptată de către prima instanță este legală și temeinică, iar recursurile nefondate, urmând să fie respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de SC D.C. SRL și de Consiliul Concurenței, împotriva sentinței civile nr. 546 din 24 mai 2000 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 16 ianuarie 2003.