La 18 februareie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de Societatea comercială ”A. 2000” S.A. București împotriva deciziei nr.686 din 7 decembrie 2001 a Curții de Conturi – Secția jurisdicțională.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea din data de 18 februarie 2003, iar pronunțarea deciziei s-a amânat la 25 februarie 2003.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr.73 din 9 mai 2001, Colegiul jurisdicțional al municipiului București a admis în parte actul de sesizare nr.1807/230 D/1999 al procurorului general financiar și, în consecință, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților G.R. și P.(R.)G. la plata sumei de 1.056.466 lei; a admis în parte capătul de cerere privind suma de 665.768.880 lei și a obligat pe pârâții menționați în sentință la plata sumelor arătate în dreptul fiecăruia, cu titlu de despăgubiri civile; a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților G.R. și P.(R.)G. la plata sumei de 105.013.835 lei; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de M.M.C., N.S.I., T.E.; a obligat pe pârâții precizați în sentință la plata a câte 150.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea statului; a instituit măsuri asiguratorii în sarcina pârâților precizați în sentință, până la concurența sumelor la care au fost obligați.
Împotriva acestei sentințe au formulat recursuri jurisdicționale pârâții G.R., P.(R).G., P.C., P.D., C.M., A.A., C.M., H.M., C.L., G.C., S.M., precum și unitatea prejudiciată SC „A. 2000” SA București.
Pârâții au criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând, fiecare în parte, în esență, că nu li s-a stabilit culpa în eventuala producere a pagubei.
La rândul ei, SC „A. 2000” SA București a criticat sentința ca nelegală și netemeinică pe considerentul că, în mod greșit instanța a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata dobânzii aferente sumelor de 461.074.518 lei și 72.503.537 lei, cât și pentru faptul că instanța nu s-a pronunțat cu privire la suma de 27.175.490 lei, datorată SAIPSAP, în baza sentinței nr.4773/1997.
Prin decizia nr.686 din 7 decembrie 2001, Curtea de Conturi – Secția jurisdicțională a admis recursurile jurisdicționale declarate de recurenții-pârâți;
A modificat sentința recurată în sensul că a înlăturat obligarea pârâților S.M., G.R., G.C., C.M., P.(R).G. și P.D. la plata sumei de 75.503.537 lei către SC „A. 2000” S.A. București; a înlăturat obligarea pârâților P.C., C.M., H.(C.)M., A.A., C.L., G.R. și P.(R).G., la plata sumei de 461.074.518 lei către SC „A. 2000” SA, București; a înlăturat obligarea recurenților-pârâți la plata a câte 150.000 lei cheltuieli judiciare statului; a ridicat măsurile asiguratorii dispuse cu privire la recurenții-pârâți;
A respins recursul jurisdicțional declarat de SC „A. 2000” SA București, obligând-o la 50.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, Secția jurisdicțională a Curții de Conturi a reținut, în sinteză, următoarele:
În cauză, din probele administrate, nu rezultă că, prin modul în care contractul a fost încheiat, să fi fost el însuși cel ce a generat prejudiciul, clauzele contractuale fiind suficiente pentru a asigura garanțiile necesare bunei sale desfășurări.
Nu s-a probat existența unor deficiențe nici în activitatea de recepție și difuzare a cărților și nici în desfășurarea activității financiar-contabile.
Prejudiciul produs este urmarea situației economico-financiare în care se afla instituția ca, de altfel, întreaga economie națională, încât nu se poate reține că neplata prestațiilor contractuale către Editura Didactică și Pedagogică, având ca urmare suportarea unor penalități de întârziere ar avea drept cauză conduita culpabilă a vreunei persoane din cadrul casei de presă.
În ce privește recursul jurisdicțional declarat de unitatea prejudiciată, instanța de conturi a reținut că, deoarece pârâții urmează a fi exonerați de plata sumelor reținute în sarcina lor, aspectul din recursul jurisdicțional privind neobligarea pârâților la plata dobânzii, a rămas fără obiect.
În ce privește nesoluționarea de către prima instanță a capătului de cerere vizând suma datorată SAIPSAP, instanța de recurs jurisdicțional a motivat că, atâta timp cât s-a admis în parte capătul de cerere, este clar că partea neadmisă nu a fost primită, pentru diferența valorică ce nu a fost admisă, instanța netrebuind să se pronunțe în mod special prin respingere.
Împotriva deciziei de mai sus a declarat recurs SC „A. 2000” SA București, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art.304 pct.7 și 9 din Codul de procedură civilă.
În motivarea recursului s-au susținut, în esență, că o parte din motivele instanței de recurs nu sunt întemeiate pe probatoriul din dosar, iar considerațiile de ordin general cu privire la situația economică și blocajul financiar existente în perioada derulării contractelor sunt străine de natura pricinii.
S-a apreciat, totodată, că recurenții-pârâți nu au probat lipsa vinovăției, iar, din moment ce paguba există, aceștia trebuie să răspundă solidar.
Din examinarea deciziei atacate, în raport cu motivele de casare invocate, cu actele dosarului și dispozițiile legale incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat.
În perioada 21 mai – 10 august 1999, Divizia controlului participațiilor statului, societăților comercială, societăților bancare și activității F.P.S., din cadrul Secției de control ulterior a Curții de Conturi a României a efectuat un control privind realitatea patrimoniului și a capitalului social, precum și modificările survenite în patrimoniu, la SC „S.” SA București.
Societatea controlată a luat ființă prin reorganizarea Casei de presă și editură „Cultura Națională”, în baza H.G.nr.617/1998, care, la rândul său a luat ființă prin H.G. nr.697/1993, ca instituție publică cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Culturii, prin reorganizarea unui număr de edituri și publicații din sistemul ministerului respectiv.
Finanțarea cheltuielilor de funcționare și a celor de capital se asigura din venituri extrabugetare și din fonduri acordate de la bugetul de stat pentru cărțile și publicațiile realizate pe bază de comenzi de stat.
Obiectul de activitate al societății, stabilit prin statut, era de difuzare de carte, articole de papetărie, alte bunuri culturale și imprimate tipizate; editarea de carte, publicații, lucrări de interes general și de specialitate, materiale publicitare; prestarea de servicii editoriale și de tipărire; import-export în domeniul specific de activitate; transportul în domeniul propriu de activitate; organizarea de expoziții, târguri de carte și alte bunuri culturale.
Prin reorganizare, activul și pasivul casei de presă au fost preluate de către societatea înființată, care la constituire a avut un capital social subscris de 3.392.672.000 lei, reprezentând 137.707 lei acțiuni, în valoare nomială de 25.000 lei/ acțiune, deținute în totalitate de statul român.
Preluarea elementelor de activ și pasiv s-a realizat în mod efectiv pe baza protocolului încheiat între cele două părți, la data de 8 ianuarie 1999, având la bază bilanțul contabil de închidere a activității instituției publice din data de 7 ianuarie 1999, fără a avea la bază inventarierea elementelor de activ și pasiv de la data respectivă.
Procedându-se la verificarea elementelor care au stat la baza întocmirii protocolului de predare-primire, organele de control au reținut o serie de abateri de la procedura legală.
În timpul controlului, SC „S.” SA București a trecut la începerea acțiunii de inventariere, operațiune ce nu a fost finalizată până la terminarea controlului.
Astfel, SC „S.” SA a luat cunoștință de unele obligații de plată pentru serviciile prestate în perioada 1994 – 1998 abia ulterior, motiv pentru care furnizorii au solicitat majorări de întârziere.
Organele de control au constatat că în asemenea situație se află SC „S.” SA în raporturile sale cu SAIPSAP, fiind chemată în judecată pentru plata unor servicii prestate în valoare de 248.985.189 lei, pretinzându-se penalizări aferente de 215.176.214 lei.
Au mai fost stabilite asemenea situații și în raport cu derularea altor două contracte: contractul nr.1/1996, încheiat de Casa de presă și editură „Cultura Națională” cu Editura Didactică și Pedagogică, pentru neachitarea în termen a cărților livrate această editură obținând, prin hotărâre judecătorească obligarea casei de presă la plata sumei de 461.074.518 lei, cu titlu de penalități de întârziere, obligație ce nu a fost înregistrată în contabilitate. Al doilea contract, nr.13/1993, încheiat între Editura „Venus”, în calitate de furnizor și R.A. „A.”, în calitate de beneficiar, pentru nerespectarea căruia casa de presă a fost obligată, tot prin hotărâre judecătorească, la plata datoriei de 59.079.792 lei, reprezentând contravaloarea mărfii livrate și neachitate, și la suma de 73.003.537 lei, reprezentând penalități de întârziere.
Până la data de 25 februarie 1997, debitorul a achitat, prin plăți parțiale, contravaloarea cărților livrate, respectiv suma de 59.079.792 lei, iar pentru majorările de întârziere, prin hotărâre judecătorească s-a dispus înființarea și validarea popririi asupra contului bancar al debitoarei, până la concurența sumei datorate.
Organele de control au considerat că pentru încălcarea prevederilor legale, se impune angajarea răspunderii directorului G.R., a directorului P.(R.)G., a contabilului S.M. și a contabilului șef C.M.
Cauza a fost timisă procurorului general financiar, care prin rezoluție a dispus restituirea în vederea completării actelor de control.
În urma completării procesului-verbal s-au făcut următoarele precizări:
Creanțele din prestări servicii și vânzare de carte facturate în anii 1996 și 1997, în sumă de 77.622.581 lei și respectiv, de 80.756.482 lei, constatate ca neîncasate la data controlului, sunt cuprinse în valoarea totală a creanțelor înregistrate în contabilitate în sumă de 2.783.682.922 lei.
Din sumele menționale, ca prejudiciu cert, s-a consemnat numai suma de 1.056.466 lei, reprezentând o creanță ce nu mai poate fi recuperată de la firma E., deoarece aceasta a fost desființată în decembrie 1997.
Ca urmare, organele de control au considerat că pentru această sumă, se impune angajarea răspunderii civile delictuale a numiților G.R. și P.(R.)G.
Referitor la suma de 560.753.545 lei, reprezentând penalități de întârziere, organul de control a precizat că suma de 73.003.537 lei a fost executată de bancă, iar suma de 460.765.383 lei a fost blocată în bancă prin ordonanță judecătorească.
Pentru penalitățile în sumă de 27.175.490 lei, datorate către SAIPSAP, nu s-a trecut la executarea silită, întrucât părțile au convenit tacit ca executarea să se facă parțial, în funcție de disponibilități.
Organele de control au considerat că neachitarea la termen a obligațiilor către Editura Didactică și Pedagogică, Editura „Venus” și SAIPSAP s-a datorat situației financiare dificile, urmare a încheierii unor contracte defectuoase și angajării unor cheltuieli mai mari decât veniturile realizate, coroborate cu neurmărirea încasării creanțelor.
S-a mai reținut că instituția publică nu și-a onorat obligațiile de plată în ordinea vechimii scadențelor.
În baza actului de control și a completății acestuia, procurorul general financiar a sesizat, la data de 5 noiembrie 1999, Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi a României, solicitând stabilirea răspunderii civile delictuale a pârâților G.R. și P.(R.)G., până la concurența sumei de 666.825.346 lei, reprezentând: 1.056.466 lei, prejudiciu cauzat ca urmare a faptului că o creanță având această valoare nu mai poate fi recuperată și 666.768.880 lei, penalități de întârziere la care unitatea a fost obligată prin hotărâri judecătorești.
Colegiul jurisdicțional București, investit cu soluționarea cauzei, în prealabil, a luat act că SC „S.” SA și-a schimbat denumirea în SC „A.” SA București. De asemenea, a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâți a numiților S.M., G.C., C.M. P.C., C.M., H.(C.)M., A.A., N.S.I., T.E., N.P., P.D. și C.L.
Prima instanță de conturi a reținut că, în ce privește suma de 1.056.466 lei, pe care unitatea prejudiciată SC „A. 2000” SA București trebuia să o încaseze de la firma E., acest lucru s-a realizat, astfel că acest capăt de cerere a fost respins, ca rămas fără obiect.
În ce privește suma de 665.768.880 lei, reprezentând penalități de întârziere datorate de către SC „A.” SA București, unor edituri, precum și SAIPSAP, analizând componentele acestei sume, instanța a reținut că suma de 105.013.835 lei, reprezentând penalități calculate la suma de 57.246.500 lei (servicii facturate și neachitate SAIPSAP), în lipsa unui titlu executoriu și a neachitării acesteia în mod voluntar de către debitoul SC „A. 2000”SA, nu poate reține că ea ar constitui un prejudiciu.
Sub acest aspect, instanța a reținut că sumele de 461.074.518 lei și 72.503.537 lei, reprezintă prejudicii certe, întrucât hotărârile judecătorești prin care SC „A. 2000” SA a fost obligată la plata acestor penalități către Editura „Venus” și Editura Didactică și Pedagogică au fost puse în executare.
Pentru suma de 72.503.537 lei, reprezentând penalități achitate de SC „A. 200” SA București, Editurii „Venus”, prima instanță a reținut că se impune angajarea răspunderii pârâților S.M., G.C., C.M., P.D., G.R. și P.(R.)G., care aveau obligația de a urmări derularea contractului în așa fel încât să se evite plata penalităților de întârziere.
Instanța a reținut că, pe parcursul derulării contractului, pârâții au contribuit la producerea prejudiciului printr-o defectuoasă administrare a societății, reflectată prin neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, atât de către cei care au îndeplinit succesiv funcții de conducere, cât și de către persoanele cu funcții de execuție care aveau obligația de a întreprinde toate demersurile legale, în sensul evitării producerii de pagube.
Instanța a obligat pe pârâții P.C., C.M., H.(C.)M., A.A., C.L., G.R. și P.(R.)G. la plata în solidar către SC „A. 2000” SA București a sumei de 461.074.518 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
Privitor la acest capăt de cerere, instanța a apreciat că, în speță sunt aplicabile dispozițiile art.71 alin.2 din Legea nr.94/1992, pe considerentul că SC „A. 2000” SA a fost obligată la plata sumelor, respectiv prin hotărâre judecătorească, și deci, prejudiciul se rezumă efectiv la cuantumul stabilit, fără alte daune.
Cu privire la pârâții N.S.I., T.E. și M.M.C., moștenitoarea defunctului N.P., instanța a reținut că, întrucât răspunderea lor vizează un prejudiciu ce nu a fost reținut ca atare, aceasta nu poate fi angajată.
Recursurile jurisdicționale formulate de pârâți împotriva sentinței primei instanțe de conturi au fost admise, potrivit dispozitivului, iar recursul jurisdicțional formulat de SC „A. 2000” SA București, promovat împotriva aceleiași sentințe, a fost respins.
Se constată că prima instanță a stabilit și angajat răspunderea civilă delictuală a recurenților pârâți G.R., P.(R.)G., P.C., P.D., C.M., A.A., C.M., H.(C.)M., C.L., G.C. și S.M. față de unitatea prejudiciată SC „A. 200” SA București.
Însă, potrivit art.998 Cod civil, răspunderea civilă delictuală reclamă atât existența prejudiciului cât și existența unei fapte păgubitoare a persoanei fizice care, în principiu, trebuie să reprezinte, în condițiile Legii nr.94/1992, republicată, o conduită ilicită, constând în încălcarea unei obligații legale sau profesionale și să fie săvârșită din culpă, iar între conduita ilicită și prejudiciu trebuie să existe raport de cauzalitate.
Raportul de cauzalitate este determinat nu numai în existența răspunderii civile delictuale, ci și în stabilirea întinderii reparației, despăgubirea neputând fi datorată decât pentru daunele directe.
Or, în cauză, fiind vorba de un prejudiciu produs în timp, imputabil mai multor persoane ce au funcționat succesiv, prima instanță a formulat doar considerente de ordin general privitor la toți pârâții și nu a stabilit nici în ce constă conduita ilicită individuală a fiecărei persoane și nici nu a reținut pentru fiecare pârât în parte, existența relației de cauzalitate între conduita ilicită a acestuia și pagubă.
Așa fiind, având în vedere că în speță sunt implicate 11 persoane, care au îndeplinit diferite funcții în cadrul unității prejudiciate și în diferite perioade, în mod corect instanța de recurs jurisdicțional, în pronunțarea deciziei atacate a avut în vedere: geneza prejudiciului și momentul în care acesta s-a produs și în raport cu care, cei care și-au desfășurat activitatea ulterior producerii prejudiciului să nu răspundă; stabilirea în mod individual, pentru persoanele care și-au desfășurat activitatea anterior producerii prejudiciului, a existenței raportului de cauzalitate; existența culpei pentru fiecare în parte, în producerea prejudiciului.
În ce privesc obligațiile decurgând din contractul încheiat cu Editura „Venus”, din actele dosarului rezultă că, urmare executării contractului, plata datorată furnizorului a fost parțială, motiv pentru care beneficiarul fiind acționat în judecată, prin hotărâre judecătorească a fost obligată la plata sumei de 59.079.792 lei, reprezentând contavaloarea mărfii livrate, 59.079.792 lei, penalități de întârziere, 8.482.289 lei, penalități în achitarea prețului și 4.621.355 lei, dobândă, cu 160.000 lei, cheltuieli de judecată.
După rămânerea definitivă a hotărârii, până la începutul anului 1997, beneficiara a achitat prețul cărților primite și neachitate, debitul fiind astfel lichidat.
În ce privește prejudiciul de 72.503.537 lei, acesta a fost cuantificat și individualizat la data de 25 aprilie 1995, când s-a pronunțat sentința civilă nr.857 a Judecătoriei Sectorului 1 București, astfel că, în ce privesc cauzele care au generat prejudiciul trebuie să se regăsească în perioada cuprinsă între încheierea contractului și pronunțarea hotărârii judecătorești, între 29 ianuarie 1993 și 25 aprilie 1995.
În raport cu această perioadă, rezultă că pârâții S.M., G.C., C.M., P.D. și, parțial, P.(R.)G. și-au desfășurat activitatea și și-au exercitat atribuțiile de serviciu, nu și G.R., cum eronat a reținut prima instanță, acesta din urmă desfășurându-și activitatea ulterior producerii prejudiciului, neputând fi angajată răspunderea sa civilă delictuală.
În ce privește pe ceilalți cinci recurenți-pârâți, care și-au desfășurat activitatea în intervalul de timp în care s-a produs prejudiciul, din examinarea probelor dosarului se constată că, în raport cu exercitarea atribuțiilor legale și funcționale ale fiecăruia nu se poate reține vinovăția vreunuia în producerea pagubei.
Astfel, încheierea contractului a fost negociată, iar contractul a fost semnat de recurenții-pârâți S.M. – în calitate de director general, G.C. – în calitate de director economic și C.M. în calitate de șef serviciu carte diversă.
Or, din probele administrate nu s-a stabilit că, prin condițiile de încheiere sau clauzele cuprinse în contract, acestea ar fi generatoare de prejudiciu.
Dimpotrivă, la încheierea contractului, părțile au convenit asupra unor condiții contractuale menite a asigura apărarea intereselor ambelor părți contractante, contractul cuprinzând și clauze uzuale unui astfel de contract.
Prin urmare, în calitatea lor de semnatari ai contractului, cei trei recurenți-pârâți nu au adoptat vreo conduită ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciu și, ca atare, în mod corect s-a reținut prin decizia recurată că aceștia, în calitate de semnatari ai contractului, nu răspund pentru prejudiciul reținut în sarcina lor.
În ce privește perioada de executare a contractului, în această perioadă toți cei cinci recurenți-pârâți și-au desfășurat activitatea în cadrul unității, astfel că se impune analizarea activității desfășurate de fiecare parte.
Recurentul-pârât S.M. a îndeplinit funcția de director general al R.A. „A. 2000” SA până la 1 martie 1993, astfel că, față de intervalul de timp scurs între momentul încheierii contractului, 29 ianuarie 1993 și momentul în care și-a încheiat activitatea, nu se poate pune problema angajării răspunderii acestuia pentru neplata livrărilor.
Recurenta-pârâtă C.M. avea atribuții privitoare la partea tehnică a derulării contractului, respectiv la recepția și distribuirea cărții.
Din probele dosarului nu se poate reține că, în cauză, ar fi existat o supraaprovizionare cu carte, ori o aprovizionare cu cărți greu vandabile, situații care ar fi putut genera imobilizări de fonduri și deci dificultăți în efectuarea plăților către furnizor.
Dimpotrivă, prejudiciul, astfel cum a fost reținut de prima instanță, are la bază neachitarea prețului la termenul convenit prin contract și în raport cu care, din probele administrate nu rezultă o legătură directă între conduita acesteia și neachitarea prețului, nefiind deci justificată angajarea răspunderii civile delictuale a acestei pârâte.
În ce-l privește pe recurentul-pârât P.D., acesta a îndeplinit ulterior aceeași funcție, având deci aceleași atribuții de serviciu și, ca atare, și angajarea răspunderii civile delictuale a acestuia a fost greșită.
Recurentul-pârât G.C. a semnat contractul încheiat cu Editura „Venus” în calitate de director economic și a îndeplinit această funcție până la data de 1 martie 1994, iar recurenta-pârâtă P.(R.)G. a îndeplinit aceeași funcție în perioada 1 martie – 31 decembrie 1994, ambii funcționând deci în unitate în perioada producerii prejudiciului.
Din probele administrate nu rezultă însă că regia avea disponibil pe care nu l-a utilizat conform obiectului activității sale, plata prestațiilor contractuale ori achiziționarea altor bunuri necesare desfășurării activității unității reprezentând, astfel cum corect a apreciat instanța de recurs jurisdicțional, o chestiune de decizie managerială ce nu poate fi judecată în raport cu simplul fapt al existenței unei creanțe neachitate ce a generat penalități.
Este de reținut că, în perioada respectivă, situația financiară a regiei era dificilă nu datorită modului de administrare a patrimoniului, inclusiv a mijloacelor bănești, ci datorită unor condiții economice generale nefavorabile.
Această situație s-a repercutat și asupra activității recurentului-pârât G.C.
De altfel, împrejurarea că, în raport de disponibilitățile financiare, în executarea contractului, s-au efectuat în contul prestațiilor contractuale ale editurii plăți parțiale, denotă că recurenții-pârâți nu au adoptat o poziție de refuz de achitare a creanțelor, ci o poziție de conciliere între creanțele existente și scadente și disponibilul existent.
În ce privește contractul încheiat cu Editura Didactică și Pedagogică, acesta a fost semnat de recurenții-pârâți P.C. – în calitate de director general, C.M. – în calitate de contabil șef, H.(C.)M. – în calitate de director al direcției difuzare și de A.A. – în calitate de șef serviciu carte, și care au fost obligați la plata contravalorii penalităților suportate de instituție.
Ca și în cazul contractului încheiat cu SC „Venus” SA, nici în această situație, din probele administrate nu rezultă că prejudiciul ar fi fost generat prin modul în care a fost încheiat contractul . Nici în acest caz nu se poate reține că, în cauză, ar fi vorba de contractarea unei cantități prea mari de marfă, astfel că producerea prejudiciului nu poate fi plasată la momentul încheierii contractului respectiv, întrucât răspunderea civilă delictuală a celor patru recurenți-pârâți nu poate fi angajată în raport cu acest moment.
Legat de acest contract, în perioada de derulare, și-au desfășurat activitatea și recurenții-pârâți I.S., C.S., T.E., P.R.,E.E.
Din analiza activității desfășurate de H.(C.)M., A.A., C.L. și G.R., care au avut atribuții și în sfera de recepție și difuzare a cărților, rezultă că aceștia nu se fac vinovați de producerea prejudiciului, activitățile respective desfășurându-se în mod corespunzător, paguba nefiind generată de aceste activități.
Nici activitatea financiar-contabilă, de desfășurarea căreia răspundeau recurenții-pârâți P.C., director general, C.M., contabil șef și P.(R.)G., director economic adjunct nu s-a dovedit a fi determinat producerea pagubei, astfel că angajarea răspunderii civile delictuale a acestora este lipsită de justificare.
Se constată deci că neplata prestațiilor contractuale nu este consecința unei conduite culpabile de natură a atrage răspunderea civilă delictuală a unei persoane, ci este consecința situației economice în care se afla casa de presă și editură.
De altfel, chiar organizarea casei de presă și editură a fost determinată de faptul că structurile pe baza cărora s-au înființat, aveau o activitate economică deficitară.
De asemenea, relațiile contractuale pe care aceasta le-a încheiat cu alte firme, au generat restanțe importante. De menționat în acest sens împrejurarea că, prin neîncasarea sumelor de la beneficiarii finali ai manualelor școlare, nici casa de presă nu putea să achite contravaloarea acestor cărți livrate de Editura Didactică și Pedagogică.
Cu privire la neobligarea pârâților la plata dobânzii, în mod corect s-a reținut prin decizia atacată, că având în vedere faptul că pârâții urmează a fi exonerați de plata sumelor reținute în sarcina lor, acest capăt de cerere a rămas fără obiect.
Cu privire la nesoluționarea de către prima instanță a capătului de cerere vizând suma de 27.175.490 lei datorată SAIPSAP, se constată că în mod corect a reținut instanța de recurs că nici acesta nu este întemeiat, din sentința pronunțată rezultând clar că și acest aspect a fost analizat și instanța s-a pronunțat asupra lui.
Prin urmare, față de considerentele arătate, se constată că, instanța de recurs jurisdicțional, în soluția pronunțată, a avut în vedere exclusiv probele administrate în cauză, din examinarea amănunțită a lor ajungând la concluzia că nu se poate angaja răspunderea civilă delictuală a pârâților, deoarece nu este suficientă existența pagubei, ci în mod obligatoriu trebuia dovedită și culpa acestora în producerea ei, ca și existența unei legături de cauzalitate între fapta acestora și producerea pagubei, ceea ce în cauză nu s-a făcut.
În consecință, se constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare, cu obligarea recurentei SC „A. 2000” SA București, în temeiul dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, la plata sumei totale de 20.000.000 lei, cheltuieli de judecată către intimați, astfel: către intimatul G.R., suma de 4.000.000 lei (potrivit dovezii de la filele 70, 71); către intimatul G.C., suma de 10.000.000 lei (potrivit dovezilor de la filele 68 și 69); către intimatul C.L., suma de 2.000.000 lei (potrivit dovezii de la fila 65) și către intimatul S.M., suma de 4.000.000 lei (potrivit dovezilor de la fila 72 dosar recurs și fila 58 dosar fond).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Societatea comercială „A. 2000” S.A., București împotriva deciziei nr.686 din 7 decembrie 2001 a Curții de Conturi – Secția jurisdicțională.
Obligă recurenta SC „A.” SA., București la plata sumei totale de 20.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimați, astfel: G.R. – 4.000.000 lei; G.C. – 10.000.000 lei; C.L. – 2.000.000 lei și S.M. – 4.000.000 lei.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2003.