Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. 9912 din 17 octombrie 2001, contestatorul S.C. a contestat somația nr. 6919 din 29 septembrie 2000 emisă de Primăria Slănic, județul Prahova, solicitând anularea acesteia și exonerarea sa de plata sumei de 961.524 lei reprezentând majorări de întârziere aferente unui debit de 2.924.790 lei, stabilit în mod nelegal de primărie, pe seama sa.
În contestația formulată și în notele scrise depuse la dosarul cauzei, contestatorul a arătat că:
- suma de 2.924.790 lei face parte dintr-un prejudiciu în valoare totală de 6.423.090 lei, reprezentând plăți nelegale efectuate de Primăria Slănic, cu titlu de prime, în favoarea unor persoane ce ocupă funcții de demnitate publică, respectiv, primarul și viceprimarul comunei, prejudiciul fiind constatat de controlorii financiari din cadrul Compartimentului de Control Financiar al Camerei de Conturi Prahova, prin procesul verbal de control nr. 6857 din 27 septembrie 2000, fiind calculate, totodată, și dobânzile aferente sumei, reprezentând valoarea prejudiciului;
- prin încheierea nr. 61 din 4 octombrie 2000, completul Compartimentului de Control al Camerei de Conturi Prahova a stabilit că răspunderea pentru efectuarea plăților nelegale revine ordonatorului principal de credite – M.C., primar și contabilului M.R.;
- înțelegând că, potrivit prevederilor Legii nr. 154/1998, nu avea dreptul să beneficieze de prime, el, contestatorul a achitat, din proprie inițiativă, suma de 2.924.790 lei primită cu titlu de primă în luna decembrie 1999, făcând dovada plății cu chitanțele din 13 octombrie 2000, 17 noiembrie 2000, 26 ianuarie 2001, 27 martie 2001, 28 mai 2001 și 1 august 2001, pe care le-a alăturat la contestație;
- plata fiind dispusă de primarul și contabilul primăriei, răspunderea pentru prejudiciul reprezentând dobânzile aferente sumei plătite nelegal, revine celor care au dispus această plată.
Prin sentința civilă nr. 376 din 19 noiembrie 2001, Tribunalul Prahova, reținând că în cauză este vorba de abateri financiare constatate printr-un act de control al Camerei de Conturi Prahova și că, potrivit prevederilor Legii nr. 94/1992, republicată, orice nemulțumire în legătură cu constatările organului de control este de competența instanței jurisdicționale a Curții de Conturi, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Colegiului jurisdicțional al Camerei de Conturi Prahova.
Prin sentința nr. 2 din 15 ianuarie 2002, Colegiul jurisdicțional al Camerei de Conturi Prahova a respins contestația formulată de S.C., pe motivul că obiectul contestației nu este un titlu executor.
În adoptarea acestei soluții, instanța jurisdicțională a reținut că:
- somația contestată a fost emisă în baza prevederilor O.G. nr. 11/1996 privind executarea creanțelor bugetare și nu îndeplinește condițiile legale pentru a fi considerată titlu executor;
- potrivit art. 107 C. Muncii, titlurile executorii pe baza cărora se face obligarea la plata despăgubirilor sunt decizia de imputare și angajamentul de plată, acestea putând fi contestate la organele jurisdicționale competente;
- pe seama contestatorului nu putea fi emisă o decizie de imputare, întrucât la data la care a beneficiat de plata necuvenită, contestatorul deținea funcția de viceprimar, funcție în care acesta a fost ales și nu încadrat cu contract de muncă, potrivit Codului muncii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs jurisdicțional contestatorul S.C.
În susținerea recursului, contestatorul a arătat următoarele:
- instanța jurisdicțională s-a limitat doar la a constata nelegalitatea somației emise de Primăria Slănic, fără să soluționeze fondul cauzei și să dispună anularea acesteia, astfel că față de Primăria Slănic, contestatorul figurează în continuare ca debitor;
- soluția de respingere a contestației adoptată de instanța jurisdicțională ar contraveni celor reținute în considerente, potrivit cărora, răspunderea pentru plățile nelegale, ca și pentru dobânzile aferente a fost reținută de organul de control în sarcina primarului și a contabilei.
Secția jurisdicțională a Curții de Conturi, prin decizia nr. 356 din 4 iulie 2002, a respins recursul jurisdicțional declarat de contestator, pe baza următoarelor considerente:
- dobânzile aferente plății încasate necuvenit nu au regimul juridic al prejudiciului, acestea fiind stabilite potrivit legii, fără să aibă legătură cu culpa beneficiarului plății nelegale, întrucât conform art. 13 din O.G. nr. 11/1996, art. 106 C. muncii și art. 71 din Legea nr. 94/1992, o persoană care a încasat o sumă nedatorată, este obligată să o restituie, calculată în condițiile legii;
- suportarea de către contestator a dobânzilor aferente sumei încasate necuvenit se justifică prin faptul că suma a fost primită și folosită de contestator până în momentul restituirii acesteia, ca urmare a constatării organului de control;
- restituirea de către contestator a sumei încasate necuvenit s-a făcut pe baza somației primite, astfel că se prezumă faptul că acesta a considerat somația ca fiind legală.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în temeiul art. 82 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, republicată, contestatorul.
Prin motivele de recurs formulate în scris, recurentul contestator a reiterat cele susținute prin motivele de recurs jurisdicțional, susținând că decizia instanței de recurs jurisdicțional este vădit nelegală.
Examinând decizia atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 și 3041 C. proc. civ., această Curte constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în cele ce urmează.
Aprecierea instanței de recurs jurisdicțional, potrivit căreia dobânzile aferente plății încasate necuvenit de contestator nu au regimul juridic al prejudiciului, fiind stabilite potrivit legii și fără să aibă legătură cu culpa beneficiarului plății nelegale, sunt greșite.
Reglementările legale invocate de instanță, în aprecierea căreia, persoana care a încasat o sumă nedatorată este obligată să o restituie calculată în condițiile legii, nu sunt în sensul acestei aprecieri. Astfel:
- O.G. nr. 11/1996 se referă la executarea creanțelor bugetare scadente, iar art. 13 al acestei ordonanțe se referă la majorările de întârziere, aferente obligațiilor bugetare neachitate la scadență;
- art. 106 C. muncii prevede că persoana care a încasat o sumă nedatorată este obligată să restituie acea sumă. În continuare, același articol prevede că dacă persoana a primit bunuri ce nu-i erau datorate, iar acestea nu mai pot fi restituite în natură sau i-au fost prestate servicii la care nu era îndreptățită, ea este obligată să plătească contravaloarea lor, calculată în condițiile legii;
- art. 71 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 prevede că, judecând cauza, Colegiul jurisdicțional se pronunță cu privire la actul de sesizare cu care a fost învestit, dispunând, după caz: admiterea acestuia și obligarea persoanei sau persoanelor răspunzătoare la plata despăgubirilor civile și a dobânzii practicate de Banca Națională a României, la data pronunțării hotărârii ori respingerea actului de sesizare.
Din reglementarea art. 71 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, rezultă că obligarea persoanei sau persoanelor răspunzătoare la plata despăgubirilor civile și a dobânzii practicate de Banca Națională a României este condiționată de întrunirea elementelor răspunderii civile delictuale, printre care și culpa persoanei fizice care a produs o daună persoanei juridice de drept public supusă controlului organelor Curții de Conturi. Ori, atât prin procesul verbal de control nr. 6857 din 27 septembrie 2000, cât și prin încheierea de sesizare nr. 62 din 4 octombrie 2002 a Compartimentului de Control Financiar al Camerei de Conturi Prahova, s-a constatat că răspunderea pentru efectuarea plăților nelegale revine ordonatorului principal de credite – M.C., primar și contabilei M.R., aceștia urmând să suporte dauna produsă, în întregime, respectiv plățile nelegale efectuate și folosul nerealizat la nivelul dobânzii bancare.
Prin urmare, instanța jurisdicțională a Curții de Conturi avea obligația să facă aplicarea dispozițiilor Legii nr. 94/1992, să constate că în legătură cu dauna produsă s-a întocmit un act de sesizare și să dispună anularea oricărei măsuri care contravine actului de sesizare.
Cum somația nr. 6919 din 29 septembrie 2000 emisă de Primăria Slănic contravine constatărilor și măsurilor dispuse de Compartimentul de Control Financiar al Camerei de Conturi Prahova, aceasta urmează a fi anulată ca atare, cu toate consecințele ce decurg din această anulare. Se constată că din proprie inițiativă, contestatorul a restituit suma încasată nelegal, urmând să fie exonerat de plata dobânzii de 961.524 lei menționată în somație.
Față de cele prezentate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de contestatorul S.C. va fi admis, decizia nr. 356 din 4 iulie 2002 a secției jurisdicționale a Curții de Conturi, precum și sentința nr. 2 din 15 ianuarie 2002 a Colegiului jurisdicțional al Camerei de Conturi Prahova vor fi casate și, în fond, contestația va fi admisă conform celor arătate mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de S.C. împotriva deciziei nr. 356 din 4 iulie 2002 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională.
Casează decizia atacată, precum și sentința nr. 2 din 15 ianuarie 2002 și, în fond, admite contestația.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2003.