S-a luat în examinare recursul declarat de S.L. împotriva sentinței civile nr.268 din 20 iunie 2002 a Curții de Apel Cluj- Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal nu s-au prezentat : recurentul-reclamant S.L. și Administrația Prezidențială a României.
Procedura completă.
Referind asupra cauzei, magistratul asistent a arătat că recurentul-reclamant a solicitat, în scris (fila 11, dosar recurs), judecarea cauzei în lipsă.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Curtea de Apel Cluj – Secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr.268 din 20 iunie 2002, a respins acțiunea formulată de reclamantul S.L., în contradictoriu cu Președinția României, privind emiterea unui răspuns, cu privire la trecerea sa abuzivă în rezervă.
S-a reținut că, reclamantul nu a făcut dovada înregistrării vreunei plângeri adresate pârâtei, pentru a se putea cenzura dacă există sau nu refuz, în sensul dispozițiilor art.1 din Legea nr.29/1990.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, dar fără a fi invocat vreun motiv de casare de natura celor prevăzute de art.304 Cod procedură civilă.
Or, potrivit art.306 alin.1 Cod procedură civilă, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termen legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin.2.
În cauză, însă, nu se constată motive de ordine publică, pentru a fi invocate din oficiu de instanță.
Așadar, cum recursul nu cuprinde motive de casare de natura celor prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, formulate în termenul prevăzut de art.301 și 303 Cod procedură civilă, urmează a se constata nulitatea lui.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de S.L. împotriva sentinței civile nr.268 din 20 iunie 2002 a Curții de Apel Cluj- Secția comercială și de contencios administrativ
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 27 februarie 2003.