Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Brașov sub nr. 630 din 18 iunie 2002, reclamantul P.E., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Vămilor, a solicitat să se constate că prin foaia de vărsământ nr. 1377831 din 29 decembrie 1994 emisă de Sucursala CEC Brașov, a achitat în contul Direcției Regionale Vamale Interjudețene Brașov suma de 4.230.862 lei cu titlu de taxă vamală pentru autoturismul marca Nissan și să oblige pârâta să-i elibereze chitanță fiscală vamală necesară înmatriculării autoturismului. Totodată a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat următoarele:
- autoturismul în cauză este înmatriculat în Germania și a fost cumpărat de la numitul C.A. cu domiciliul în Germania, iar pârâta refuză să-i elibereze chitanța fiscală vamală necesară înmatriculării, deși a achitat taxa vamală;
- a adresat mai multe cereri Direcției Regionale Vamale Interjudețene Brașov și Direcției Generale a Vămilor, însă prin răspunsurile primite i s-a refuzat eliberarea chitanței fiscale vamale;
- consemnarea în contul pârâtei a sumei cu titlu de taxă vamală ar reprezenta o plată valabilă, astfel că pârâta este obligată la eliberarea chitanței fiscale vamale.
Prin întâmpinarea formulată în cauză și nota de concluzii depusă, Direcția Generală a Vămilor prin Direcția Regională Vamală Interjudețeană Brașov a arătat că:
- reclamantul nu a respectat procedura administrativă prealabilă de soluționare a plângerilor și contestațiilor împotriva actelor emise de autoritățile vamale, așa cum aceasta este reglementată la cap. 10 din Legea nr. 141/1997 privind Codul Vamal al României, la instanța de contencios administrativ putând fi atacată doar decizia dată de directorul general al Direcției Generale a Vămilor care exercită controlul ierarhic administrativ asupra deciziei date de Directorul Direcției Generale Vamale Interjudețene, în soluționarea contestațiilor împotriva actelor emise de autoritatea vamală teritorială;
- reclamantul nu poate invoca în fața instanței de contencios administrativ nelegalitatea răspunsului dat de cele două organe de autoritate vamală, respectiv Direcția Regională Vamală Interjudețeană Brașov și Direcția Generală a Vămilor, întrucât autoturismul în cauză nu a fost prezentat Biroului Vamal Brașov și nici nu figurează în Registrul de evidență a bunurilor din import;
- între reclamant și Biroul Vamal Brașov nu există nici un raport juridic, astfel că suma de bani consemnată în contul de garanții al Biroului Vamal Brașov se află la dispoziția deponentului;
- pentru a se efectua formalitățile vamale în legătură cu autoturismul în cauză, reclamantul va trebui să parcurgă toate etapele vămuirii bunului: prezentarea bunului și a documentelor însoțitoare; acordarea liberului de vamă, prin întocmirea chitanței vamale, după achitarea în prealabil a drepturilor vamale care se calculează la data efectuării vămuirii ținând cont de elementele de taxare în vigoare la acea dată;
- reclamantul s-a adresat instanței judecătorești după mai mult de 6 ani de la achiziționarea autoturismului, dreptul la acțiune al acesteia fiind prescris.
Cauza a rămas în pronunțare pe cele două excepții formulate de pârâtă, iar prin sentința civilă nr. 72/F din 30 iulie 2002, Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune și a admis excepția prematurității acțiunii și, în consecință, a procedat la respingerea acțiunii ca prematur introdusă.
Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere următoarele:
- reclamantul a înregistrat acțiunea care a făcut obiectul dosarului nr. 460/2001 al Curții de Apel Brașov, la data de 27 octombrie 2000, sub incidența Legii nr. 141/1997 privind Codul Vamal al României, astfel că termenul special de prescripție, de 5 ani, în această materie, nu era împlinit, iar demersurile făcute de reclamant la autoritățile vamale au avut ca efect întreruperea cursului prescripției;
- prin cap. 10 al Legii nr. 141/1997 s-a instituit un sistem propriu de soluționare a plângerilor și contestațiilor împotriva actelor emise de autoritatea vamală, iar la instanța de contencios administrativ poate fi atacată doar decizia dată de Directorul general al Direcției Generale a Vămilor.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul P.E. și Direcția Regională Vamală Interjudețeană Brașov, în numele și pentru Direcția Generală a Vămilor, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Prin motivele de recurs formulate în scris, recurentul-reclamant P.E. a susținut că, în mod greșit, instanța de judecată a reținut că petentul nu a parcurs procedura administrativă prealabilă de soluționare a plângerilor și contestațiilor împotriva actelor emise de autoritatea vamală. În opinia recurentului reclamant, această procedură a fost îndeplinită prin demersurile făcute la nivelul celor trei structuri de autoritate vamală și prin răspunsurile pe care acestea le-au dat, așa cum au fost prezentate la instanța de fond.
Recurenta Direcția Regională Vamală Interjudețeană Brașov, prin motivele de recurs formulate, a arătat că instanța ar fi trebuit să constate că reclamantul nu a respectat termenul de înaintare a plângerii și contestației la organul vamal, astfel că acesta a decăzut din dreptul de a pretinde soluționarea contestației.
În vederea soluționării recursului, această instanță a dispus citarea recurentului P.E., cu mențiunea timbrării cererii de recurs cu suma de 15.000 lei taxă judiciară de timbru și 1500 lei timbru judiciar.
Procedând la verificarea îndeplinirii cerințelor legale, prealabile soluționării recursului, Curtea constată că până la termenul de judecată fixat, recursul declarat de P.E. nu a fost timbrat și, făcând aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, republicată și art. 9,alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, se va dispune anularea acestui recurs, ca netimbrat.
În ceea ce privește recursul declarat de Direcția Regională Vamală Interjudețeană Brașov, acesta se dovedește a fi nefondat după cum se va arăta în continuare.
Instanța de contencios administrativ sesizată a reținut că reclamantul nu a parcurs procedura administrativă prealabilă de soluționare a plângerilor și contestațiilor împotriva actelor emise de autoritățile vamale, prevăzută la cap. 10 din Legea nr. 141/1997 privind Codul Vamal al României. Trebuie avut în vedere faptul că această procedură va fi parcursă, dacă va fi cazul, numai după ce reclamantul va da curs solicitărilor exprimate de autoritatea vamală prin adresele de răspuns nr. 6478 din 8 iulie 1998 și 10.543 din 17 decembrie 2001, depuse de reclamant la instanța de fond, în sensul că acesta trebuie să parcurgă, mai întâi, toate etapele vămuirii bunului, și anume, prezentarea bunului și a documentelor însoțitoare, acordarea liberului de vamă, prin întocmirea chitanței vamale, după achitarea drepturilor vamale.
Atâta timp cât nu a fost parcursă procedura prealabilă specifică sistemului organelor vamale de autoritate, nu poate fi pusă în discuție nerespectarea de către reclamant a termenului de formulare a plângerii și contestației, pe parcursul celor trei faze ale procedurii prealabile.
Față de considerentele arătate, recursul declarat de Direcția Regională Vamală Interjudețeană Brașov urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de P.E. împotriva sentinței civile nr. 72/F din 30 iulie 2002 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, ca netimbrat.
Respinge recursul declarat de Direcția Regională Vamală Interjudețeană Brașov, în numele și pentru Direcția Generală a Vămilor, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2003.