S-a luat în examinare recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Suceava în nume propriu și al Ministerului Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.13 din 31 ianuarie 2001 a Curții de Apel Suceava – Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal s-au prezentat: recurenții pârâți Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Suceava și Ministerul Finanțelor Publice ambii reprezentați de consilierul juridic E.B., precum și intimata reclamantă SC „A” SA reprezentată de consilierul juridic T.M. și avocatul V.T., lipsind intimata pârâtă Administrația Financiară Suceava.
Procedura completă.
Consilierul juridic E.B. a solicitat admiterea recursului pentru motivele invocate în scris la dosar, casarea sentinței atacate și în fond respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.
Consilierul juridic T.M. și avocatul V.T., luând pe rând cuvântul au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând că societatea reclamantă nu datorează majorări de întârziere. Totodată, au solicitat cheltuieli de judecată.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr.6633/2000, reclamanta SC „A” SA în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice și Administrația Financiară Suceava, ca prin sentință să se anuleze decizia nr.1278 din 26 septembrie 2000 a Ministerului Finanțelor, decizia nr.35 din 20 iulie 2000 a Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Suceava, hotărârea nr.45 din 26 iunie 2000 a Administrației Financiare Suceava și procesul verbal nr.18988 din 16 iunie 2000 a Administrației Financiare Suceava.
În sarcina reclamantei s-au stabilit majorări de întârziere în sumă de 9.796.687.637 lei din care 4.221.439.667 lei majorări de întârziere pentru impozitul pe profit rezultat din profitul estimativ al anului 1999 și cel definitiv al anului 1999 și neachitat până la depunerea bilanțului pe anul 1999.
Reclamanta a susținut că potrivit art.4 alin.1 și 2, art.15 alineantul 1 din O.U.G. nr.163/2000 este scutită de plata majorărilor de întârziere întrucât a achitat impozitul pe profit înainte de 31 octombrie 2000.
Prin sentința nr.13 din 31 ianuarie 2001, s-a admis acțiunea. S-a desființat decizia nr.1278 din 26 septembrie 2000 a Ministerului Finanțelor Publice, decizia nr.35 din 20 iulie 2000 a Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Suceava și hotărârea nr.45 din 26 iunie 2000 a Administrației Financiare și Trezoreria municipiului Suceava și în fond s-a admis plângerea formulată împotriva procesului verbal nr.18988 din 16 iunie 2000 a Administrației Financiare a municipiului Suceava, în sensul anulării majorărilor de întârziere de 4.221.439.667 lei calculate la diferența dintre impozitul pe profit estimativ și cel definitiv stabilit pe baza bilanțului pe anul 1999 perioada 25 ianuarie 2000 – 13 aprilie 2000.
A fost obligată pârâta la plata sumei de 168.857.586 lei cheltuieli de judecată reclamantei.
Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere:
Prin procesul verbal citat i s-a stabilit reclamantei plata sumei de 4.221.439.667 lei, majorări de întârziere aferente impozitului pe profit pentru anul 1999, pe perioada 25 ianuarie 2000 – 13 aprilie 2000, în baza art.15 alin.3 din Ordonanța Guvernului nr.70/1994.
Conform dispozițiilor O.U.G. nr.163 din 13 octombrie 2000 art.4 alineatul 1 și 2, în cazul achitării impozitelor, taxelor și altor venituri ale bugetului de stat achitate până la 31 octombrie 2000, operează scutirea de plata majorărilor de întârziere.
Reclamanta potrivit dispozițiilor art.15 din aceeași ordonanță a depus la Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Suceava situația majorărilor de întârziere la 19 octombrie 2000 – ca atare la acea dată impozitul pe profit era achitat, astfel că nu mai datora majorările de întârziere în sumă de 4.221.439.667 lei.
Împotriva sentinței a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat a județului Suceava în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o astfel:
Instanța a depășit atribuțiile conferite prin lege întrucât conform Normelor metodologice pentru aplicarea O.U.G. nr.163/2000 aprobate prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr.1396 din 23 octombrie 2000, punctul 14 se menționează că organele abilitate de Ministerul Finanțelor vor încheia acte de control pentru constatarea sumelor reprezentând majorări de întârziere scutite sau reduse în conformitate cu prevederile ordonanței, ce pot fi atacate conform dispozițiilor legale.
Instanța s-a usbstituit în drepturi organelor de control din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.
Mai mult potrivit punctului 1.2 alin.2 din Normele citate, majorările de întârziere achitate prin plata voluntară sau prin executare silită până la data de 19 octombrie 2000 nu se restituie și nu se completează.
Prin acțiunea formulată reclamanta nu a solicitat instanței să constate dacă majorările de întârziere datorate se încadrează sau nu în art.4 din O.U.G. nr.163/2000, astfel că pronunțându-se, instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut.
Analizându-se actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Instanța de judecată nu și-a depășit competența materială și nu s-a substituit organelor abilitate de Ministerul Finanțelor Publice, întrucât a soluționat contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei nr.1278 din 26 septembrie 2000 a Ministerului Finanțelor Publice – Departamentul politica impozitelor și administrarea veniturilor – Direcția Generală de Soluționarea plângerilor – conform art.9 din Legea nr.105/1997.
Organele de control ale Ministerului Finanțelor Publice și-au exercitat atribuțiunile, reclamanta a fost obligată la plata majorărilor de întârziere, măsură menținută în cadrul procedurii prealabilă administrativ-jurisdicțională.
Intimata a depus situația majorărilor de întârziere la Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Suceava la 19 octombrie 2000, la acea dată fiind achitat impozitul pe profit.
Susținerea recurentei în sensul că majorările de întârziere au fost achitate până la 19 octombrie 2000 și ca atare conform Normelor metodologice citate nu se pot restitui sau compensa nu are suport legal atâta vreme cât la data indicată nu se viraseră ci s-a depus doar situația acestora.
Cu referire la faptul că instanța s-ar fi pronunțat cu referire la încadrarea majorărilor de întârziere în art.4 O.U.G. nr.163/2000, lucru ce nu s-a cerut de reclamantă este nereal atâta vreme cât obiectul contestației l-a format tocmai calculul majorărilor de întârziere în cuantum de 4.221.439.667 lei pe care nu le datora.
De altfel, în răspunsul la întâmpinarea depusă la instanța de fond – fila 30 dosar, intimata argumentează scutirea de plata majorărilor de întârziere menționate mai sus în temeiul O.U.G. nr.163 intrată în vigoare la 19 octombrie 2000, articolul 4 alineatul 1 și 2 precum și art.15 alineatul 1 din aceeași ordonanță.
De altfel, soluționarea în drept a situațiilor invocate cu ocazia judecării cauzelor revine instanțelor de judecată.
Constatându-se că recursul este nefondat, se va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Suceava în nume propriu și al Ministerului Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.13 din 31 ianuarie 2001 a Curții de Apel Suceava – Secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2003.