Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul S.B. a solicitat anularea dispoziției de impunere din 18 ianuarie 2000, emisă de Administrația Financiară Timișoara, privind obligarea sa de a plăti suma de 47.396.483 lei, cu titlu de impozit pe venit și să se dispună restituirea impozitului achitat pentru anul 2000 și în continuare, pentru anul 2001.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 2 februarie 2001, i s-a comunicat obligația de a plăti un impozit pe venit aferent anului 2000, în sumă de 47.396.482 lei, pentru activitatea de liber profesionist; or, O.G. nr. 73/1999, privind impozitul pe venit, fiind o lege generală, nu poate contraveni unei legi speciale, în cauză Legea nr. 44/1994, în temeiul căreia, în calitate de veteran de război, beneficiază de scutire la impozit.
Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 105 din 30 aprilie 2002, a respins acțiunea reclamantului, cu următoarea motivare:
În anii 1998 – 1999, în calitate de veteran de război, în temeiul art. 3 pct. 1 din O.U.G. nr. 85/1997, reclamantul a fost scutit de plata impozitului pe venit; dar, prin art. 86 din O.G. nr. 73/1999, a fost abrogată O.U.G. nr. 85/1997, astfel că scutirea de plata impozitului pe venit nu mai subzistă, pentru categoria veteranilor de război.
În ce privesc dispozițiile Legii nr. 44/1994, privind veteranii de război, invocate de reclamant, s-a reținut că art. 15 lit. c) din această lege, care prevedea pentru veteranii de război, scutirea lor de impozite, a fost abrogat expres prin art. 44 din O.U.G. nr. 85/1997; apoi, art. 3 lit. i) din această ordonanță, privind scutirea la plata impozitului pe venit, a fost abrogat prin O.G. nr. 73/1999.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, susținând, în esență: întâi, că prima instanță, pentru a justifica abrogarea Legii nr. 44/1994, s-a referit numai la O.U.G. nr. 85/1997, nu și la Legea nr. 118/1990, motivând, sub acest aspect, incomplet, sentința; în al doilea rând, că Legea nr. 167/2002, prevede la pct. 4, modificarea art. 15 lit. e) din Legea nr. 44/1994, în sensul scutirii de plata impozitelor și taxelor locale, pentru liber-profesioniști; în al treilea rând, că prima instanță nu s-a referit, și la vidul legislativ invocat; în fine, se pretinde că și Curtea Constituțională, prin decizia pronunțată asupra excepției de neconstituționalitate invocată în cauză, a făcut deosebirea între legea organică (Legea nr. 44/1994) și legea specială.
Recursul este nefondat.
În adevăr, în cauză, hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept, care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat susținerile reclamantului, așa cum prevăd dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
În acest sens, în hotărâre s-a făcut referire la actele normative invocate de reclamant, în succesiunea lor; apoi, prima instanță, pe baza acestora, a reținut în mod judicios că art. 15 lit. c) din Legea nr. 44/1994, care prevedea pentru veteranii de război, scutirea lor de impozit, a fost abrogat expres prin O.U.G. nr. 85/1997.
Or, dispozițiile art. 15 lit. c) din Legea nr. 44/1994, fiind abrogate, nu mai pot constitui temei de scutirea de impozit, a veteranilor de război.
Apoi, art. 3 lit. i) din O.U.G. nr .85/1997, care a menținut scutirea la plata impozitului pe venit, a veteranilor de război, a fost abrogat prin O.G. nr. 73/1999, astfel că, în prezent, nu există vreun temei legal de scutire de impozit pentru această categorie de contribuabili.
Deci, prin această motivare, prima instanță a răspuns la toate aspectele invocate de reclamant, inclusiv la pretinsul vid legislativ.
Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 lit. h) din O.G. nr. 73/1999, privind impozitul pe venit, cu modificările ulterioare, preluate de art. 6 lit. g) din O.G. nr. 7/2000, invocată de reclamant, s-a pronunțat Curtea Constituțională, prin respingerea acesteia.
În fine, se constată că, omisiunea instanței de a face referire, și la dispozițiile Decretului-lege nr. 118/1990, nu constituie motiv de care a sentinței, întrucât aceste dispozițiuni nu au relevanță juridică în cauză; totodată, că nici celelalte acte normative, invocate în recurs, nu au relevanță juridică în cauză.
În consecință, soluția adoptată de prima instanță este legală și temeinică, iar recursul nefondat, urmând să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.B., împotriva sentinței civile nr. 105 din 30 aprilie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 16 ianuarie 2003.