Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 887/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi  5 martie 2003.

            S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare  împotriva  sentinței civile nr.633/CA/2002-P  din 16 decembrie 2002 a Curții de Apel Oradea.

            La apelul nominal  nu s-au prezentat  recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Satu Mare și intimata  reclamantă R.I..

            Procedura completă.

          Magistratul asistent a arătat că recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Satu Mare a solicitat judecarea cauzei în lipsă .

            Din oficiu, Curtea invocă excepția de tardivitate a recursului și reține cauza spre soluționarea acestei excepții.

 

C U R T E A

 

            Asupra recursului de față;

            Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

            Prin  acțiunea înregistrată la 25.11. 2002, reclamanta R.I. a solicitat anularea hotărârii nr.3690/8.10.2002  emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare și obligarea pârâtei să-i recunoască drepturile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr.105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000.

            In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta a refuzat nejustificat să-i recunoască, drepturile prevăzute de Legea nr.189/2000 și că, actul invocat de pârâtă, adresa nr.1026/2002 a Casei Naționale de Pensii, nu poate modifica  legea în baza căruia a fost emis.

            Curtea de Apel Oradea a pronunțat  sentința nr.633/CA/16.12. 2002,  prin care a  admis acțiunea,  a anulat hotărârea nr.3.690/8.10.2002 și a obligat pârâta să recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a Ordonanței Guvernului nr.105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000.

            Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, reclamanta s-a născut  în localitatea în care părinții săi au fost  strămutați din motive etnice și a avut statutul de refugiat până la încetarea motivului de strămutare, îndeplinind condițiile prevăzute de art.1 lit.c din Legea nr.189/2000 pentru a beneficia de drepturile acordate prin această lege.

            Impotriva  acestei sentințe și în termen legal, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Satu-Mare, solicitând  casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică.

            Recurenta a susținut  că instanța de  fond nu a avut  în vedere Precizările nr.1026/29 martie 2002 ale Casei Naționale de Pensii, potrivit  cărora  nu beneficiază de  dispozițiile Legii nr.189/2000 copiii care s-au născut  în perioada de strămutare a părinților. De asemenea, recurenta  a arătat că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, în condițiile în care Legea nr.189/2000, cu modificările și completările aduse prin Legea nr.367/2001 și Hotărârea Guvernului nr.127/2002 nu cuprind prevederi referitoare la persoanele care s-au născut  în timpul  în care  părinții lor au fost  strămutați sau refugiați.

            Curtea va respinge prezentul recurs ca tardiv formulat, constatând că recurenta nu a respectat dispozițiile art.301 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

            Din actele dosarului rezultă că hotărârea atacată a fost comunicată recurentei la 24.12.2002, iar recursul a fost declarat la 22.01.2003, după împlinirea termenului prevăzut de lege pentru exercitarea acestei căi de atac.   

Față de  considerentele expuse, Curtea va respinge recursul Casei Județene de Pensii Satu-Mare ca fiind tardiv formulat.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

            Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare împotriva  sentinței civile nr.633 /CA din 16 decembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca tardiv formulat.

            Pronunțată în ședință publică, astăzi  5 martie 2003.