Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 12 februarie 2002, Ș.C. a chemat în judecată U.A.R., pentru a se dispune, în baza Legii nr. 29/1990, anularea deciziilor nr.1 108/2001 și nr. 8582/2001 ale Comisiei Permanente, respectiv Consiliului Uniunii, ca nelegale și recunoașterea dreptului de a fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că îndeplinește condițiile generale și speciale prevăzute de art. 11 și art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată, pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, așa încât respingerea cererii sale de primire în avocatură, cu scutire de examen, este nejustificată.
A mai arătat, totodată, că cerințele prevăzute de art. 32 și art. 28 alin. (9) din Statutul profesiei de avocat, exced cadrului legal, motiv pentru care nu pot fi avute în vedere la soluționarea cererii de admitere în profesie.
Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 43 din 4 aprilie 2002, a respins acțiunea, reținând, în esență, că reclamantul nu a înțeles să participe la susținerea testului organizat la Baroul Constanța, potrivit dispozițiilor cuprinse în Statutul profesiei de avocat, astfel că nu îndeplinește condițiile legale de primire în avocatură, cu scutire de examen.
Împotriva sentinței, reclamantul a declarat recurs, susținând că este lipsită de temei legal și că a fost dată cu încălcarea Legii nr. 51/1995, republicată.
Se arată în acest sens că art. 16 alin. (2) din actul normativ menționat, care reglementează primirea în profesie, fără examen, deși folosește sintagma „poate”, el consacră totuși un drept al celor care îndeplinesc condițiile generale și speciale prevăzute de lege, de a fi primiți în avocatură, nelăsând U.A.R., posibilitatea de a aprecia după criterii, numai de ea stabilite, în ce măsură acordă sau nu solicitanților, beneficiul scutirii de examen.
Printr-o a doua critică, se susține că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra legalității prevederilor Statutului, referitoare la modalitățile de primire în profesie, cu scutire de examen, în raport cu dispozițiile Legii nr. 51/1995.
Recursul este nefondat.
Într-adevăr, art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, prevede că „poate fi primit în profesie, cu scutire de examen (...) cel care, anterior sau la data primirii în profesia de avocat, a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult, timp de cel puțin 10 ani”.
Textul citat instituie o excepție de la regula generală consacrată în alin. (1) al art. 16, potrivit căreia „Dreptul de primire în profesie se obține pe baza unui examen, organizat conform prevederilor prezentei legi și statutului profesiei”.
În cauză, acest drept nu i-a fost încălcat reclamantului.
Alin.l (2) al art. 16 conține o normă supletivă, nu imperativă, decizia primirii în avocatură fiind atributul U.A.R., prin organele sale, anume prevăzute și în condițiile cerute de lege și de statutul emis în baza legii - art. 63 lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată.
Numai în cazul în care și aceste condiții sunt îndeplinite, vocația prevăzută de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, devine un drept ce poate fi invocat de cel care solicită primirea în profesie, cu scutire de examen.
Or, în cauză, refuzul reclamantului, de a susține testul de verificare a cunoștințelor privind legislația referitoare la organizarea și exercitarea profesiei de avocat și avizul negativ al baroului județean, ambele prevăzute de Legea nr. 51/1995, republicată (art. 53) și de statutul profesiei (art. 28 și 32), atestă neîndeplinirea condițiilor pentru primirea în avocatură, cu scutire de examen și, în același timp, justifică măsura de respingere a cererii luată de Comisia Permanentă, prin decizia nr. 1109 din 13 iunie 2001 și menținută de Consiliul U.A.R., prin decizia nr. 8582 din 15 decembrie 2001.
În ce privește critica potrivit căreia prima instanță ar fi omis să se pronunțe asupra legalității dispozițiilor statuare referitoare la primirea în profesie, Curtea constată că este neîntemeiată. Aceasta, deoarece în considerentele sentinței atacate, instanța a reținut conformitatea acestora cu normele legale, în baza cărora și pentru executarea cărora au fost elaborate, precizând, totodată, că nu adaugă la lege, cum pretinde recurentul-reclamant.
Așa fiind, recursul se privește ca nefondat și ca atare, urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ș.C., împotriva sentinței civile nr. 43/CA din 4 aprilie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2003.