Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 899/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2003.

            La apelul nominal s-au prezentat recurentele-pârâte Direcția Regională Vamală Interjudețeană Galați și Direcția Generală a Vămilor, ambele prin consilierul juridic C.A. precum și intimata-reclamantă SC „Cortina Impex” SRL Brăila reprezentată de avocatul R.F.

            Procedura completă.

            Consilierul juridic C.A. a susținut recursul, solicitând admiterea acestuia cu referire la motivele scrise.

            Avocata R.F. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și cu cheltuieli de judecată.

            Reprezentanta Parchetului General de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a pus concluzii de admitere a recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

C U R T E A

            Asupra recursului de față;

            Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Prin sentința civilă nr.80 pronunțată la data de 11 mai 2001 în dosarul nr.1662/2001, Curtea de Apel  Galați, Secția comercială și de contencios administrativ a admis contestația formulată de reclamanta SC „C.I.” SRL Brăila și a anulat decizia nr.2480/ 10.10.2000 emisă de Direcția Generală a Vămilor, procesul-verbal nr.59 din 30.03.2000, actele de constatare nr.57-58 și nr.59-63 din 05.04.2000, pentru penalitățile în sumă de 106.129.500 lei.

            Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

            Prin acțiunea adresată instanței de contencios, societatea comercială reclamantă a cerut anularea actelor administrative prin care a fost obligată să plătească la bugetul statutul suma de 221.733.523 lei, reprezentând: 32.988.081 lei taxe vamale, 59.097.402 lei TVA și 106.129.509 lei penalități de întârziere, susținând că nu datorează aceste obligații fiscale pentru că nu i-au fost aduse la cunoștință de către organele vamale la data efectuării importului și întocmirii declarațiilor vamale de import.

            În considerentele soluției instanța reține că potrivit Legii nr.36/1999 reclamanta era obligată să plătească taxe vamale, T.V.A. și comision vamal pentru importul din data de 08.03.1999, iar  autoritățile vamale erau obligate să verifice valoarea acestora, ceea ce nu au făcut, astfel că s-au aflat în culpă, ceea ce nu justifică obligarea societății comerciale la plata penalităților.

            Împotriva acestei soluții a declarat recurs Direcția Regională Vamală Galați, în nume propriu și pentru Direcția Generală a Vămilor, criticând-o sub următoarele aspecte:

            - deși suma datorată de societatea comercială provenea din două situații diferite, instanța se referă în hotărâre doar la facilitățile fiscale abrogate prin Legea nr.36/1999, hotărârea fiind nemotivată;

            - deși, reține că reclamanta datora taxele vamale și TVA pentru importul respectiv, a ignorat prevederile art.13 din O.G. nr.11/1996 și a exonerat-o de plata penalităților.

            Recursul este întemeiat, hotărârea nefiind motivată potrivit legii.

            Potrivit prevederilor art.261 alin.(1) pct.5 din Codul de procedură civilă, care consacră principiul general privind motivarea hotărârilor judecătorești, instanța este datoare să arate, în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-a format convingerea și a ajuns la soluția adoptată.

            Această dispoziție legală a fost edictată în scopul de a asigura o bună administrare a justiției, de a întări încrederea justițiabililor în hotărârile judecătorești și de a da posibilitatea instanțelor superioare  să-și exercite controlul judiciar.

            Or, în cauză, considerentele hotărârii sunt confuze, contradictorii și lacunare, ceea ce face imposibilă exercitarea controlului judiciar.

            Astfel, instanța s-a aflat într-o stare de confuzie cu privire la actele care au fost contestate, dispunând și anularea actelor de constatare nr. 59-63 încheiate la data de 05.04.2000, deși acestea nu fuseseră contestate, pentru că organele vamale stabiliseră sume care urmau să fie restituite societății comerciale (f.16-20).

            Pe de altă parte, în privința actelor de constatare nr.57 și 58 din 05.04.2000, instanța de fond nu a sesizat că acestea se refereau la două situații diferite și la două temeiuri juridice diferite, rezumându-se să se refere tangențial doar la primul act, făcând o simplă trimitere la Legea nr.36/1999 privind bugetul de stat pe anul respectiv.

            Astfel fiind, Curtea va admite recursul de față, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe, care va cerceta și celelalte motive invocate, ca apărări de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

            Admite recursul declarat de Direcția Regională Vamală Interjudețeană Galați în numele și pentru Direcția Generală a Vămilor împotriva Sentinței civile nr.80 din 11 mai 2001 a Curții de Apel Galați - Secția comercială și de contencios administrativ.

            Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

            Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2003.