Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 9 iulie 2001, reclamanta SC E.V.W. SRL Sânnicoară, județul Cluj, a chemat în judecată Administrația Națională a Drumurilor, D.R.D.P. Cluj, Autoritatea Rutieră Română - D.R.R. București și Direcția Relații Bugetare din Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, solicitând anularea procesului-verbal nr. 3318 din 14 mai 2001 încheiat de primul pârât.
La data de 2 octombrie 2001, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că solicită anularea deciziei nr. 100 din 14 iunie 2001 emisă de pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței la contestația împotriva procesului-verbal nr. 3318/2001 și, în consecință, anularea în întregime a constatărilor din respectivul proces-verbal, referitoare la respectarea prevederilor art. 4 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 118/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare (pct. II din procesul-verbal) și a Notei de constatare nr. 5328 din 18 iulie 2001, prin care s-a reverificat procesul-verbal contestat, precum și exonerarea societății de plata sumei de 2.084.913.985 lei stabilită de organele de control, sumă rămasă după reverificarea celei stabilită prin procesul-verbal, inițial de 2.489.233.512 lei.
În motivarea acțiunii sale reclamanta a arătat că în luna noiembrie 1997 a început derularea operațiunilor comerciale de introducere în țară în regim de admitere temporară, pe baza contractelor de leasing, a mai multor vehicule (autoutilitare, autotractoare, remorci, semiremorci) și că, în mod greșit, pârâții au stabilit în sarcina sa obligații de plată la Fondul special al drumurilor publice, anterior intrării în vigoare a O.G. nr. 72/1998, de modificare și completare a Legii nr. 118/1996, actele atacate fiind vădit nelegale, iar menținerea lor produce grave vătămări societății.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 413 din 20 noiembrie 2001, a respins acțiunea precizată ca neîntemeiată, reținând, în esență, că dacă în privința bunurilor importate în scopul tranzacționării lor în sistem leasing, regimurile vamale au suferit modificări în timp, aspectul rămâne lipsit de relevanță în ce privește taxa instituită de Legea nr. 118/1996 care a reglementat, încă de la adoptare, că sunt supuse ei toate autovehiculele importate, fără distincție la regimul vamal aplicabil și fără deosebire între importul definitiv și cel temporar, obligația stabilită în sarcina reclamantei fiind legală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs societatea comercială reclamantă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
Printr-un prim motiv de recurs, societatea comercială recurentă susține că, în mod greșit, instanța de fond nu a avut în vedere că, deși prin decizia nr. 100/2001 emisă ca urmare a obiecțiunilor și contestațiilor sale, împotriva procesului-verbal nr. 3318/2001, s-a dispus o nouă reverificare referitoare la Cap. III lit. b) și Cap. I-V, ocazie cu care s-a încheiat nota de constatare nr. 5328/2001, decizia respectivă nu a fost revocată.
Al doilea motiv de recurs se referă la greșita interpretare a legii de către instanța de fond, aceasta extinzând aria de aplicabilitate a Legii nr. 118/1996 și asupra mărfurilor plasate sub alte regimuri vamale decât acela de import, respectiv de admitere temporară (leasing), anterior intrării în vigoare a O.G. nr. 72/1998, ajungându-se astfel la retroactivarea legii, contrar principiului constituțional al neretroactivității legii civile.
Examinând sentința atacată în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză și cu prevederile legale incidente pricinii, se constată că recursul nu este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Cu privire la primul motiv de recurs se constată că raționamentul recurentei-reclamante nu este corect, întrucât prin decizia nr. 100 din 14 iunie 2001 au fost respinse obiecțiunile acesteia la pct. 1, 2 și 3 lit. a) din contestație, urmând ca pentru soluționarea obiecțiunilor formulate la Cap. II lit. b) și Cap. IV, după verificarea de către echipa de control a D.R.D.P. Cluj a documentelor originale, să se întocmească o nouă constatare, amânându-se declanșarea procedurii de executare silită până la soluționarea totală a contestației.
Prin urmare, nota de constatare ulterioară înlocuiește partea din decizia nr. 100/2001, referitoare la cap. III lit. b) și Cap. IV, nefiind necesară revocarea deciziei nr. 100/2001, emiterea notei de constatare echivalând cu soluționarea totală a contestației.
Și cel de-al doilea motiv de recurs este nefondat.
Astfel cum corect a reținut și instanța de fond, dispozițiile Legii nr. 118/1996 instituie obligația plății taxei speciale de drumuri prevăzută de art. 4 pct. 2 lit. b) pentru toate autovehiculele importate, fiind neîndoielnic că tranzacțiile de leasing încheiate de reclamantă au avut ca finalitate introducerea în țară, prin import, a bunurilor în cauză. Această operațiune nu poate fi calificată altfel în raport cu definiția importului din art. 64 C. vam. al României, căci, indiferent de regimul vamal aplicabil, intrarea în țară a mărfurilor de proveniență străină și introducerea lor în circuitul economic constituie import.
Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC E.V.W. SRL, localitatea Sânnicoară, județul Cluj, împotriva sentinței civile nr. 413 din 20 noiembrie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2003.