S-a luat în examinare recursul declarat de S.V. împotriva sentinței civile nr.313/R din 29 martie 2002 a Curții de Apel Galați – Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal nu s-au prezentat: recurentul-reclamant S.V. și intimata-pârâtă Direcția de Muncă și Solidaritate Socială a județului Galați.
Procedura completă.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Galați – Secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr.1629 din 13 noiembrie 2001, a respins acțiunea formulată de reclamantul V.S., în contradictoriu cu Direcția de Muncă și Protecție Socială Galați, pentru aplicarea Decretului-Lege nr.118/1990, privind acordarea drepturilor de fost luptător anticomunist.
Prin decizia civilă nr.313 din 29 martie 2002, Curtea de Apel Galați – Secția contencios administrativ a respins recursul declarat de reclamant, motivând că, în adevăr, acesta nu poate beneficia de dispozițiile Decretului-Lege nr.118/1990, republicat și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.9/1999, aprobată prin Legea nr.18/2000.
Împotriva deciziei, reclamantul a declarat recurs.
Recursul este inadmisibil.
Potrivit art.14 alin.1 din Legea nr.29/1990, sentința instanței prin care s-a soluționat acțiunea prevăzută în prezenta lege poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
În cauză, constatându-se că reclamantul a uzat de calea de atac a recursului, față de principiul unicității care funcționează în materia căilor de atac, precum și al dublului grad de jurisdicție, se reține că al doilea recurs declarat de reclamant împotriva deciziei pronunțate în primul recurs este inadmisibil și urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de S.V. împotriva sentinței civile nr.313/R din 29 martie 2002 a Curții de Apel Galați – Secția comercială și de contencios administrativ, ca inadmisibil.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 16 ianuarie 2003.