S-au luat în examinare recursurile declarate de N.D., G.M. și D.M. precum și de Municipiul București prin primarul general împotriva sentinței civile nr.741 din 7 august 2002 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ administrativ.
La apelul nominal s-au prezentat N.D. personal și Municipiul București prin primarul general reprezentat de consilierul juridic D.T. , lipsind G.M. și D.M.
Procedura completă.
N.D. a susținut recursul și a solicitat admiterea acestuia cu referire la motivele scrise, acordarea daunelor cerute prin acțiune, precum și respingerea recursului Municipiului București prin Primarul General .
Consilierul juridic a susținut recursul și a solicitat admiterea acestuia întrâcât a răspuns recurenților reclamanți și a pus concluzii de respingere a recursului acestora.
C U R T E A
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
N.D., G.M. și D.M. în contradctoriu cu primarul general al municipiului București, au solicitat să se constate refuzul nejustificat de a executa dispozitivul sentinței civile nr.194 din 21 februarie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția contencios administrativ, rămasă definitivă și irevocabilă și să fie obligat la plata de daune pentru întârziere în sumă de 49 milioane lei.
In drept reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.16 alin.2 și art.10 alin.3 din Legea nr.29/1990.
Curtea de Apel București – Secția de contencios administrativ, prin sentința nr.741 din 7 august 2002 – Camera de consiliu, a admis în parte acțiunea. In baza art.16 alin.1 și 2 din Legea nr.29/1990, a aplicat primarului general al Municipiului București sancțiunea prevăzută în art.10 alin.3 din Legea nr.29/1990, amendă de 500 de lei pentru fiecare zi de întârziere în executarea sentinței nr.194/21.02.2001 a Curții de Apel București – Secția contencios administrativ, începând cu 27.04.2002 până la executarea efectivă a sentinței. A respins cererea reclamanților privitoare la daunele de întârziere ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că deși reclamantul N.D. a notificat pe pârât pentru a executa sentința nr.194/21.02.2001 a Curții de Apel București, difinitivă și irevocabilă demersurile sale au rămas fără rezultat. Cererea de daune a fost respinsă, reținându-se că reclamanții nu a făcut dovada ei.
Considerând hotărârea netemeinică și nelegală, părțile au declarat recurs.
Reclamanții arată că se impunea admiterea acțiunii în totalitate, ei fiind grav prejudiciați prin neexecutarea sentinței irevocabile și că instanța a fost lipsită de rol activ atunci când a soluționat prin respingere capătul de cerere privitor la obligarea pârâtului la 49 milioane lei daune.
Pârâtul susține că, cu actele depuse face dovada că i s-a răspuns reclamantului la cererea făcută încă din 2000 de către Departamentul Inspecției – Direcția Control General – Serviciul Control Instituții Publice prin adrese 18/2/3565 din 18.9.2000, astfel că se impune admiterea recursului, casarea sentinței și în fond respingerea acțiunii.
Recursul declarat de reclamanți este fondat, iar recursul declarat de pârât este nefondat potrivit celor ce se vor arăta.
Prin sentința civilă 194/21.02.2001 a Curții de Apel București, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a admis acțiunea reclamanților împotriva primarului general al muncipiului București iar acesta a fost obligat să răspundă reclamanților la cererile formulate de aceștia la 21 august și 6 septembrie 2000 în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii și să plătească 33.000 lei cheltuieli de judecată.
Reclamantul N.D. a notificat pârâtului obligația de a pune în executare sentința dar demersul său a rămas fără rezultat.
Susținerea pârâtului că a răspuns cererii înregistrate prin fax la cabinetul primarului general sub nr.7250/21 august 2000 încă din acel an cu adresa 18/2/3656 din 18.09.2000 a Departamentului Inspecție, Direcția Control Central, Serviciul Central Instituții Publice, adresă care a fost expediată către reclamantul N.D. cu borderoul 11 din 25.09.2000, poz. 31 în mod justificat a fost respinsă de instanța ca dovadă a executării sentinței, întrucât este o comunicare anterioară pronunțării hotărârii.
Conform dispozițiilor art.16 alin.1, pârâtul avea obligația de a executa hotărârea în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a acesteia, respectiv la 26.04.2002 (30 zile de la pronunțarea deciziei Curții Supreme de Justiție).
Art.16 alin.2 din Legea nr.29/1990 prevede că „în cazul în care termenul nu este respectat se va aplica conducătorului autorității administrativ sancțiunea prevăzută în art.10 alin.3, iar reclamantului i se vor putea acorda daune pentru întârziere. Sancțiunea constă în obligarea conducătorului să plătească statului, cu titlu de amendă 500 lei pentru fiecare zi de întârziere nejustificată.
Instanța a făcut aplicarea textelor de mai sus, dar lipsită de rol activ, a respins cererea de daune de întârziere ca nedovedită.
Este necontestat că nici până în prezent nu s-a executat sentința iar reclamanții au un prejudiciu constituit din lipsa de folosință a terenului proprietate, ocupat nu de primărie ci de RADET.
Pentru ca reclamanții să-și precizeze și să dovedească daunele solicitate, se impune admiterea recursului declarat de aceștia în baza art.313 Cod procedură civilă și casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare capătului de cerere privitor la daune, menținându-se celelate dispoziții.
Recursul declarat de pârât, se privește nefondat și în baza art.312 Cod procedură civilă, urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de N.D., G.M. și D.M. împotriva sentinței civile nr.741 din 7 august 2002 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ administrativ.
Casează sentința atacată cu trimitere spre rejudecarea capătului de cerere privitor la daune.
Menține celelalte dispoziții.
Respinge ca nefondat recursul declarat de Municipiul București prin primarul general.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2003.