S-a luat în examinare recursul declarat de B.M. împotriva sentinței civile nr.631 din 18 iunie 2002 a Curții de Apel București- Secția de contencios administrativ.
La apelul nominal s-au prezentat: B.M. prin procurator V.I. și Casa de Pensii a municipiului București prin consilierul juridic F.C.
Procedura completă.
În prealabil, Curtea, a pus în discuție tardivitatea declarării recurslui .
B.M. prin procurator a susținut că a introdus în termen recursul.
Consilierul juridic F.C. a solicitat respingerea recursului ca tardiv declarat.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
B.M. în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului București, a solicitat anularea deciziei nr.64/25 ianuarie 2002, emisă de pârâtă, prin care i s-a respins cererea de acordare a calității de beneficiar a Legii nr.189/2000 și a drepturilor prevăzute de acest act normativ, precum și obligarea la plata sumei de 6 milioane lei despăgubiri materiale.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost refugiată în urma ocupării Ardealului de Nord de regimul hortist, astfel că în mod nejustificat i s-a respins cererea de acordare a calității de beneficiar a Legii nr.189/2000 și a drepturilor înscrise în aceasta.
Curtea de Apel București- Secția contencios administrativ, prin sentința nr.631 din 18 iunie 2002, a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Considerând hotărârea netemeinică și nelegală, reclamanta a declarat recurs, pentru motivele scrise depuse la dosar.
Recursul este tardiv.
Din examinarea actelor dosarului, rezultă că la 26 iulie 2002 s-a realizat comunicarea hotărârii către recurenta-reclamantă ( fila 49).
În termen, la 9 august 2002 s-a declarat de aceasta recurs pe care însă l-a introdus direct la Curtea Supremă de Justiție.
Pentru respectarea dispozițiilor art.302 Cod procedură civilă, s-a luat măsura restituirii cererii cu precizarea să fie depusă la instanța de fond, or, aici, înregistrarea este la 16 septembrie 2002 ( fila 5).
Față de data comunicării hotărârii 26 iulie 2002 și data declarării legale a recursului 16 septembrie 2002, se constată depășirea termenului legal de 15 zile de la comunicare, astfel că, se va respinge recursul ca tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de B.M. împotriva sentinței civile nr.631 din 18 iunie 2002 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ, ca tardiv.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 7 martie 2003.