Ședințe de judecată: Ianuarie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 95/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2003.

            S-a luat în examinare recursul declarat de Direcția de Muncă și Solidaritate Socială a județului Iași împotriva sentinței civile nr.88/CA din 10 septembrie 2002 a Curții de Apel Iași.

            La apelul nominal nu s-au prezentat recurenta pârâtă Direcția de Muncă și Solidaritate Socială Iași și intimatul reclamant I.I.

            Procedura completă.

            Magistratul asistent a arătat că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă (filele 4 și 16).

C U R T E A

            Asupra recursului de față;

            Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Iași sub nr.2468 reclamantul  I.I. a chemat în judecată pârâta Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială Iași solicitând anularea deciziei nr.923 din 12 iunie 2002 emisă de Comisia de aplicare a Decretului-Lege nr.118/1990, republicat și obligarea pârâtei să execute în totalitate sentința civilă nr.34/CA din 8 martie 2002 a Curții de Apel Iași.

            În motivarea celor solicitate a arătat că pârâta a „revizuit” sentința civilă sus-menționată, fără a avea această competență și astfel i s-a diminuat  drepturile cuvenite și acordate prin sentința civilă a Curții de Apel Iași.

            Prin sentința civilă nr.88/CA, Curtea de Apel Iași a admis contestația reclamantului I.I., a anulat decizia și a obligat pârâta Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială Iași să execute sentința nr.34 din 8 martie 2002 a Curții de Apel Iași.

            Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

            Recursul urmează  a fi respins ca tardiv declarat pentru cele ce urmează:

            Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că sentința atacată a fost comunicată reclamantei la data de 4 octombrie 2002  (fila 25 dosar fond) iar declarația de recurs a fost făcută la 25 octombrie 2002 (fila 2), peste termenul  de 15 zile prevăzut de dispozițiile art.301 din Codul de procedură civilă.

            În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii ce se atacă.

            Este de menționat că, potrivit dispozițiilor înscrise în art.103 din Codul de procedură civilă, neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage  decăderea  afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

            În speță, hotărârea a fost comunicată la data de 4 octombrie 2002 iar recursul a fost declarat la 25 octombrie 2002, cu depășirea termenului prevăzut de  dispozițiile art.301 Cod procedură civilă.

            Prin urmare, nerespectarea termenului de 15 zile pentru declararea recursului atrage decăderea din dreptul de a mai fi analizate criticile aduse sentinței atacate de către instanța de  judecată.

            Așa fiind, recursul urmează a fi respins ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

            Respinge recursul declarat de Direcția de Muncă și Solidaritate Socială a județului Iași împotriva sentinței civile nr.88 din 10 septembrie 2002 a Curții de Apel Iași ca tardiv formulat.

            Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2003.