Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 17 ianuarie 2003, reclamanta Regia Națională a Pădurilor, prin Direcția Silvică Harghita a solicitat anularea parțială a Anexei nr.13 la Hotărârea Guvernului nr.1351/2001, în sensul de a se constata că bunurile înscrise la pozițiile nr.6, 29, 32, 34, 37 și 39, reprezentând drumuri forestiere, aparțin domeniului public și i-au fost transmise în administrare, fiind abuziv atestate ca aparținând domeniului public al comunei Bihor.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin atestarea bunurilor menționate ca aparținând domeniului public al comunei Bihor, județul Harghita, hotărârea contestată a fost emisă cu încălcarea Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și a H.G. nr. 15/1994, în baza căreia rețeaua de drumuri și căi forestiere a fost trecută în patrimoniul său.
Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a invocat excepțiile privind lipsa calității procesuale active, neîndeplinirea procedurii prealabile și tardivitatea acțiunii. În temeiul art. 60-63 C. proc. civ., pârâtul a solicitat introducerea în cauză a autorităților publice locale, care prin hotărârile adoptate și-au însușit inventarele bunurilor din domeniul public al unității administrativ-teritoriale.
La data de 10 februarie 2003, Ministerul Administrației Publice a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului, solicitând în principal respingerea acțiunii ca inadmisibilă pentru lipsa calității procesuale active, iar în subsidiar, respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin sentința nr.75 din 27 martie 2003, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios administrativ a respins acțiunea ca nefondată și a respins ca inadmisibile cererile de intervenție și de chemare în garanție a Consiliului Județean Harghita și a Consiliului local al comunei Bihor.
Hotărând astfel, instanța de fond a reținut că prin actul administrativ contestat statul a transferat drumurile forestiere în domeniul public al comunei Bilbor, îndeplinind un act de gestiune în sensul dispozițiilor art. 2 lit. d) din Legea nr.29/1990, exceptat de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ. Cererile de intervenție și de chemare în garanție au fost respinse cu motivarea că, acestea sunt inadmisibile în procedura contenciosului administrativ față de esența actului administrativ, care a fost emis de autoritatea publică în cadrul activității executive.
Împotriva acestei sentințe și în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii în baza art. 304 pct. (7) și pct. (9) C. proc. civ.
În primul motiv de casare, s-a susținut că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii, întrucât s-a reținut că drumurile forestiere sunt accesorii ale pădurii și au regimul juridic al dreptului principal, deși aceste drumuri aparțin statului și nu unităților administrativ-teritoriale, așa cum s-a prevăzut și în art. 4 din O.G. nr.96/1998, aprobată prin Legea nr.141/1999 și modificată prin Legea nr.75/2002.
Prin cel de-al doilea motiv de casare, recurenta a susținut că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și a fost pronunțată cu încălcarea Legii nr.213/1998 și a O.G. nr.43/1997. Recurenta a arătat că instanța de fond a reținut eronat că prin actul atacat a avut loc un transfer al drumurilor forestiere din domeniul public al statului, fără a se avea în vedere că s-a aprobat includerea acestor bunuri în domeniul public al comunei Bilbor pe baza unui inventar în care nu au fost cuprinse.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a respins acțiunea reclamantei ca nefondată, dar cauza a fost soluționată prin admiterea unei excepții de procedură, reținându-se în considerentele hotărârii că actul administrativ contestat este un act de gestiune săvârșit de stat, în calitate de persoană juridică și pentru administrarea patrimoniului său, act exceptat de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, conform art. 2 lit. d) din Legea nr.29/1990.
În consecință, este întemeiat acest prim motiv de casare, invocat în baza art. 304 pct. (7) C. proc. civ.., cu privire la considerentele contradictorii din hotărârea atacată.
De asemenea, se constată că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 137 C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Dispozițiile legale susmenționate nu au fost respectate în cauză, deoarece la termenul din 13 martie 2003 s-au pus concluzii pe fondul pricinii, iar prin hotărârea pronunțată la 27 martie 2003, instanța de fond a soluționat o excepție de procedură, care nu a fost invocată prin întâmpinare și nici în ședință publică, nu a fost pusă în discuția părților, încălcându-se astfel principiul contradictorialității și al dreptului la apărare.
Totodată, se constată că instanța de fond s-a pronunțat asupra cererilor de chemare în garanție și de intervenție accesorie fără a pune aceste cereri în discuția părților și la termenul din 6 februarie 2003, a dispus introducerea în cauză a Consiliului Județean Harghita, fără să existe o cerere în acest sens și fără să fie motivată citarea autorității publice respective.
Pentru considerentele expuse, Curtea va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată și în baza art. 313 C. proc. civ., va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Față de soluția dată acestui prim motiv de casare, nu se mai impune a fi examinate celelalte critici formulate în recurs și care urmează a fi avute în vedere, sub forma unor apărări de fond, la rejudecarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Direcția Silvică Harghita din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor împotriva sentinței civile nr.75 din 27 martie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2004.