Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 962/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2003.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Mehedinți sub nr. 4461 din 1 iulie 1999, reclamanta S.C. a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți, pentru ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei de numire la catedra de fizică a Școlii Generale Hinova Bistrița, județul Mehedinți, a numitei B.A.G.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că și-a întocmit dosarul în vederea pretransferării, iar în ședința publică de la 25 mai 1999 pentru ocuparea posturilor (conform Precizărilor nr. 27.984 din 1 martie 1999 ale Ministerului Educației Naționale) a obținut cel mai mare punctaj. Cu toate acestea, la catedra de fizică solicitată a fost numită o altă persoană care a avut un punctaj mai mic și nici nu întrunea condiția de domiciliu.

La data de 22 iulie 1999, reclamanta și-a precizat, în scris, acțiunea și a solicitat obligarea pârâtului la numirea sa ca titular la catedra de fizică-chimie a Școlii Generale Hinova Bistrița, județul Mehedinți, prin transfer de la Școala Generală Bîlvănești – catedra de fizică.

Tribunalul Mehedinți, prin sentința civilă nr. 91 din 15 septembrie 1999, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, reținând că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile Legii nr. 29/1990 a contenciosului administrativ.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 205 din 24 aprilie 2000, a respins acțiunea, ca inadmisibilă, reținând că reclamanta nu a parcurs faza procedurii administrative prealabile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990, în sensul că nu s-a adresat mai întâi autorității emitente, în termenul de 30 de zile prevăzut de textul articolului menționat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta S.C.

Prin motivele de recurs formulate în scris, reclamanta a susținut că a depus la dosarul cauzei toate contestațiile pe care le-a adresat pârâtului, precum și răspunsul dat de acesta, astfel că, în mod greșit, instanța a reținut că nu a fost parcursă procedura administrativă prealabilă prevăzută la art. 5 din Legea nr. 29/1990.

Instanța de recurs - Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 1502 din 23 aprilie 2001, a admis recursul declarat de S.C., a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța astfel, instanța de recurs a reținut că din actele și înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că s-a făcut, pe deplin, dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzută la art. 5 din Legea nr. 29/1990, după cum urmează:

- pentru ocuparea posturilor din unitățile școlare, prin transferarea personalului didactic conform precizărilor nr. 27.984 din 1 martie 1999 ale Ministerului Educației Naționale, dosarele participanților au fost depuse până la data de 15 aprilie 1999, iar ședința publică pentru ocuparea posturilor a avut loc la data de 25 mai 1999;

- în urma analizării dosarelor de către comisia constituită în acest sens, reclamanta a obținut cel mai mare punctaj în mediu rural, respectiv 33,2 puncte, însă transferul acesteia nu s-a realizat deoarece o altă persoană, respectiv B.A.G. a invocat împrejurarea că are prioritate la ocuparea postului, întrucât deține buletin de Hinova;

- chiar în ziua ședinței publice, respectiv 25 mai 1999, reclamanta a formulat contestație la Inspectoratul Școlar Mehedinți, apoi, la data de 1 și 3 iunie 1999, a formulat o nouă contestație prin care contestă și punctajul acordat numitei B.A.G.;

- prin adresa nr. 3323 din 3 iunie 1999, pârâtul a făcut cunoscut recurentei că în ședința din 2 iunie 1999, Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți a dispus respingerea contestațiilor formulate de reclamantă.

Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Craiova sub nr. 978/A din 12 iunie 2001, iar în ședința publică din 26 septembrie 2001, B.A.G. a formulat cerere de intervenție în interes propriu.

Intervenienta a invocat excepția de necompetență materială a instanței de contencios administrativ, susținând că soluționarea cauzei trebuia făcută de instanța de drept comun. Pe fondul cauzei, intervenienta a susținut că viza de flotant nu ar constitui un impediment la ocuparea postului în litigiu, iar acordarea de către comisie a celor 3 puncte pentru publicarea de studii și articole în reviste de specialitate este o măsură legală.

Curtea de Apel Craiova a apreciat ca fiind necesară introducerea în cauză a intervenientei B.A.G. și, prin decizia nr. 760 din 24 octombrie 2001 a soluționat atât excepția de necompetența materială ridicată, cât și fondul cauzei, astfel:

-potrivit art. 18 din Legea nr. 128/1997, contestațiile privind mobilitatea personalului didactic, se rezolvă de către Consiliul de Administrație al inspectoratului școlar, iar hotărârile acestuia sunt definitive și pot fi atacate numai prin procedurile contenciosului administrativ;

- din probele administrate în cauză rezultă că la data de 25 mai 1999, când s-a făcut evaluarea personalului didactic, reclamanta a obținut un punctaj mai mare decât intervenienta, iar cele 3 puncte acordate în plus acesteia din urmă pentru publicații de specialitate nu se justifică întrucât publicația invocată se referă la un protest al profesorilor de fizică din județ împotriva diminuării numărului de ore la disciplina – fizică.

In consecință, Curtea de Apel Craiova a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C., a anulat decizia de numire a intervenientei la catedra de fizică a Școlii Generale Hinova Bistrița, județul Mehedinți, obligându-l pe pârât să emită decizia de numire pe post a reclamantei; a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de B.A.G.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs intervenienta B.A.G. și pârâtul Inspectoratul Școlar al județului Mehedinți.

Prin motivele de recurs formulate, atât intervenienta, cât și pârâtul au invocat excepția de necompetență materială a instanței de contencios administrativ, susținând că în cauza de față, competența de soluționare aparține instanței de drept comun.

În ceea ce privește fondul cauzei, recurenta intervenientă a susținut că:

- acordarea celor 3 puncte de către comisia de evaluare, pentru articolul din revista E. s-a făcut cu respectarea criterilor și punctajelor pentru evaluarea personalului didactic, iar instanța nu avea căderea să aprecieze dacă articolul publicat este un articol de specialitate sau un simplu protest;

- ar avea prioritate la transfer pe motiv de apropiere de domiciliu, întrucât viza de flotant în localitatea Hinova are semnificația de domiciliu temporar.

În vederea soluționării recursurilor declarate, această instanță a dispus citarea recurenților cu mențiunea timbrării recursului cu suma de 15.000 lei taxă judiciară de timbru și 1500 lei timbru judiciar.

Procedând la verificarea îndeplinirii cerințelor legale, prealabile soluționării recursului, Curtea constată că până la termenul de judecată fixat, recursul declarat de Inspectoratul Școlar al județului Mehedinți nu a fost timbrat și, făcând aplicarea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, republicată și art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, va dispune anularea acestui recurs, ca netimbrat.

Trecând la examinarea sentinței atacate în raport cu criticile formulate de recurenta-intervenientă B.A.G., cu probele administrate și cu dispozițiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea constată că acest recurs este nefondat, după cum se va arăta în cele ce urmează.

Excepția de necompetență materială invocată de recurenta-intervenientă este nejustificată în raport cu prevederile art. 18 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, potrivit cărora, contestațiile privind mobilitatea personalului didactic se rezolvă de către Consiliul de Administrație al inspectoratului școlar, iar hotărârile acesteia sunt definitive și pot fi atacate numai prin procedurile contenciosului administrativ.

Nu poate fi acceptată susținerea recurentei-interveniente, potrivit căreia acordarea celor 3 puncte de către comisia de evaluare s-ar fi făcut cu respectarea criteriilor pentru evaluarea personalului didactic și anume, a criterilor privind activitatea metodică și științifică, cu referire la studii și articole publicate în reviste de specialitate. Din înscrisul aflat la dosarul nr. 978/2001 al Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, rezultă că în urma verificărilor dispuse de Ministerul Educației Naționale, s-a constatat că recurentei-interveniente B.A.G. i s-au acordat 3 puncte la criteriul „Studii și articole publicate în reviste de specialitate”, pe baza unui articol intitulat „Reforma – o formă de exprimare a crizei progresului ?” apărut în revista E. și semnat de „profesorii de fizică din județul Mehedinți”. În mod corect, comisia de verificare a constatat că nu este vorba de un articol de specialitate, ci de un protest al profesorilor de fizică din județul Mehedinți împotriva reclamantei din planul de învățământ, a numărului de ore de la disciplina – fizică.

Prin urmare, în mod corect, instanța de fond a reținut că la evaluarea din data de 25 mai 1999, reclamanta a obținut un punctaj mai mare (32,5) față de intervenientă (30), iar cele 3 puncte acordate în plus acesteia din urmă, nu se justifică.

Nu poate fi acceptată nici susținerea recurentei-interveniente, potrivit căreia, viza de flotant în localitatea Hinova i-ar conferi acesteia prioritate la transfer. În conformitate cu Precizările nr. 27.984 din 1 martie 1999 ale Ministerului Educației Naționale, în cazul localităților rurale, vor avea prioritate la ocuparea posturilor prin transfer, cadrele didactice care au domiciliul stabil sau proprietate imobiliară în localitatea în care se află unitatea de învățământ, indiferent de punctaj.

Cum recurenta-intervenientă nu a făcut dovada domiciliului stabil, adică a unei locuințe statornice și principale în localitatea pentru care optează, aceasta nu poate beneficia de prioritate la transfer.

Față de considerentele expuse, recursul declarat de B.A.G. va fi respins, ca nefondat.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge recursul declarat de B.A.G. împotriva sentinței civile nr. 760 din 24 octombrie 2001 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Anulează recursul declarat de Inspectoratul Școlar al județului Mehedinți, ca netimbrat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2003.