S-a luat în examinare recursul declarat de SC „D.” SA Târgoviște împotriva sentinței civile nr.724 din 8 iulie 2002a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ.
La apelul nominal s-au prezentat recurenta-reclamantă SC „D.” SA Târgoviște reprezentată de avocatul E.M. și intimatul-pârât Consiliul Concurenței prin consilierul juridic I.P.
Procedura completă.
Avocatul E.M. a solicitat admiterea recursului, cu referire la motivele și notele scrise depuse la dosar.
Reprezentanta Consiliului Concurenței a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la 21 decembrie 2001 reclamanta SC „D.” SA Târgoviște a chemat în judecată Consiliul Concurenței solicitând anularea Deciziei nr.500/ 12.11.2001 emisă de pârâtă și exonerarea reclamantei de plata sumei de 784.383.961 lei reprezentând taxă de autorizare a concentrării economice stabilită prin decizia menționată, solicitând și suspendarea executării acelei decizii până la soluționarea cauzei.
În subsidiar, reclamanta a solicitat modificarea deciziei nr.500/2001 în sensul diminuării taxei de autorizare a concentrării economice la suma de 69.587.540 lei calculată de reclamantă în conformitate cu prevederile art.67 alin.1 și 2 și art.69 din Legea nr.21/1996.
La termenul din 4.02.2002 reclamanta a depus o cerere privind completarea acțiunii introductive, solicitând și anularea Deciziei nr.47/ 7.02.2002 emisă de pârâtă în urma soluționării cererii de reexaminare a Deciziei nr.500/2001.
În motivarea acțiunii introductive ca și a completării, se susține că pârâta nu a determinat corect cifra de afaceri a membrilor grupului, după cum apreciază că trebuia emisă o decizie de neobiecțiune și nu de autorizare.
Subsidiarul se referă la calculul taxei în procent de 0,1% din valoarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu F.P.S. care a fost de 69.587.540.000 lei și nu în baza cifrei de afaceri comunicată pârâtei. În motivarea cererii completatoare se critică soluția adoptată de pârâta care a inclus și SC „T.I.E.” SRL, fiind luate în calcul cifre de afaceri pentru o zonă care excede pieței produsului afectată de concentrarea economică.
Ulterior, în urma administrării probelor și în principal urmare depunerii expertizei, reclamanta a renunțat la judecarea capătului de acțiune privind anularea Deciziei nr.500/2001 și modificată prin Decizia nr.47/2002, menținându-și doar cererea formulată în subsidiar, respectiv modificarea parțială a deciziei nr.47/2002, în sensul diminuării taxei de autorizare a concentrației economice de la suma de 789.175.425 lei la suma de 125.832.315 lei.
Curtea de Apel București – Secția de contencios administrativ prin sentința nr.724 din 8 iulie 2002 a respins ca nefondată acțiunea.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a constatat că în mod corect a fost stabilită taxa de autorizare prin Decizia nr.47/2002, fiind motivată în considerente și menținerea în mod legal de către pârâtă, în grupul de societăți și a SC „Transilvania Import-Export” SRL, în concordanță cu prevederile Instrucțiunilor privind calculul cifrei de afaceri.
Împotriva acestei sentințe, cu nr.724/2002 pronunțată de Secția contencios administrativ a Curții de Apel București, a declarat recurs reclamanta solicitând casarea acesteia ca nelegală, motivând că prin încălcarea sau aplicarea greșită a legii, instanța a considerat ca făcând parte din grupul de societăți și pe SC „T.I.E.” SRL, opțiune fără suport legal conform Legii nr.21/1996 și cu Instrucțiunile privind calculul cifrei de afaceri, fiind prezentat motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Un al doilea motiv este cel de la art.3041, în sensul că instanța de recurs poate examina cauza sub toate aspectele, referindu-se la modalitatea de calcul a taxei de autorizare a concentrării economice în raport de cifra de afaceri a agenților economici implicați în operațiunea de concentrare pe piața economică, mai exact stabilirea pieței afectate, că în acest mod se putea constata că cifra de afaceri pentru SC „T.G.I.-E.” SRL nu este reprezentată numai de piața municipiului București ci și de o altă piață, anume Giurgiu, Ilfov și Alexandria.
În conformitate cu acest al doilea motiv și susținerile făcute, s-a precizat de recurenta-reclamantă, că taxa de autorizare ar trebui să fie de 374.011.425 lei.
Analizând recursul, sub aspectul motivelor de casare invocate și ale art.304 – 3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se expun.
Reclamanta a achiziționat de la F.P.S. conform contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni cu nr.B-139 din 21.10.2000 un pachet de acțiuni care reprezintă 72,20% din capitalul social al SC „Legume-Fructe Militari” SA București.
În conformitate cu prevederile art.51 alin.1 lit.b din Legea nr.21/1996, Legea concurenței, Consiliul Concurenței a emis o decizie de autorizare a concentrării economice, decizie de neobiecțiuni, în sensul că autoritatea abilitată în materie de concurență nu a avut obiecțiuni la realizarea acestei concentrări economice, în acest sens fiind Decizia nr.500/2001, fiind decisă și taxa de autorizare, taxă ce se stabilește pe baza documentelor întocmite și emise de reclamantă.
Având în vedere datele emise de reclamantă, cuantumul taxei a fost stabilit prin Decizia nr.500/2001 la suma de 784.383.961 lei, modificată în urma cererii de reexaminare formulată de reclamantă, prin Decizia nr.47/2002 la suma de 789.175.425 lei, taxă calculată la nivelul cifrei de afaceri totale de 789.175.425 mii lei.
Această taxă a fost hotărâtă în conformitate cu criteriile stabilite în „Instrucțiunile privind calculul cifrei de afaceri” date în aplicarea art.33(2) din Legea concurenței, prin Ordinul nr.34 din 4.05.1998 al Președintelui Consiliului Concurenței, iar Curtea constată că această taxă a fost legal stabilită prin Decizia nr.47/2002 și menținută prin sentința Curții de Apel București.
Trebuie recunoscut că potrivit acestor instrucțiuni la calculul taxei se au în vedere și cifrele de afaceri ale membrilor grupului din care face parte agentul economic implicat în operațiunea de concentrare economică, și că se impune a fi stabiliți corect membrii grupului din care fac parte cei implicați în operațiunea de concentrare economică, iar la această cifră de afaceri se stabilește taxa conform art.33(2) din Legea nr.21/1996.
Critica recurentei în sensul că SC „T.G.I.-E.” SRL nu face parte din grup este neconformă cu prevederile pct.3.4 lit.”c” din Instrucțiunile citate, această societate fiind controlată direct de persoanele fizice care dețin controlul și la SC „E.D.” SA, societate care controlează la rândul ei și SC „D.” SA, criteriul determinant prevăzut de Instrucțiuni fiind deci deținerea controlului, cine are dreptul să conducă afacerile din cadrul grupului, și un anumit procent (fila 77 dosar fond).
În raport de această constatare, Curtea constată că primul motiv de recurs este nefondat, instanța de fond făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale în materie, anume Legea nr.21/1996 și Instrucțiunile date în aplicarea art.33(2) din Legea concurenței.
Susținerea recurentei că nu toți agenții economici avuți în vedere de Consiliul Concurenței acționează pe piața relevantă afectată de concentrarea economică, nu este conformă cu Nota privind concentrarea economică, notă în care, pe baza verificărilor de acte și în baza informațiilor furnizare de recurentă, a fost stabilită piața relevantă a concentrării economice, iar piața geografică este teritoriul municipiului București (fila 29-38 dosar fond).
În mod judicios și în conformitate cu actele formulate de reclamantă dar și conform Instrucțiunilor citate, instanța nu a primit și nu a omologat raportul de expertiză, fiind demonstrat că acesta nu a ținut seama în lucrarea sa de criteriile prevăzute la pct. 3.4.
Referitor la acest motiv ultim de recurs, trebuie menționat că s-a examinat cauza sub toate criticile și apărările reclamantei-recurente, respecând principiul înscris în art.3041 Cod procedură civilă dar se constată, cum de altfel este minuțios precizat în pct.5 al Deciziei nr.47/2002 al intimatei-pârâte, că taxa de autorizare este legal stabilită, cu respectarea strictă a Normelor ce reglementează această materie, astfel că și acest motiv se va respinge ca nefondat.
Față de aceste considerente, recursul fiind nefondat, Curtea urmează, pe cale de consecință, să-l respingă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Societatea comercială „D.” SA Târgoviște împotriva sentinței civile nr.724 din 8 iulie 2002 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2003.