Ședințe de judecată: Februarie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1048/2010

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2010.

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 3539 din 16 decembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul S.C.S., în contradictoriu cu pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță București – Jilava, prin care solicita obligarea acestora să-i recunoască dreptul la indemnizația de conducere, ca drept salarial, corespunzător funcției publice de conducere specifică sistemului administrației penitenciarelor, pe care o deține, și să-i acorde această indemnizație, cu recalcularea sporurilor prevăzute de lege, acordate inclusiv pe o perioadă de 3 ani, anterior datei introducerii acțiunii.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul nu deține o funcție de natura celor pentru care legea prevede acordarea indemnizației de conducere.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul, susținând, în esență, că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu încălcarea competenței materiale a acestei instanțe – motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., și că hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

Analizând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale aplicabile în speță, Înalta Curte va admite recursul, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., referitor la necompetența materială a Curții de Apel București de soluționare în primă instanță a cauzei, și pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Potrivit prevederilor art. 159 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei instanțe de alt grad.

Excepția necompetenței materiale, fiind de ordine publică, are caracter absolut și dirimant, motiv pentru care va fi analizată cu prioritate.

Acțiunea are ca obiect obligarea unei autorități publice, respectiv a Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranță București – Jilava, în cadrul căreia este angajat reclamantul, în calitate de funcționar public cu statut special, să-i acorde acestuia indemnizația de conducere.

Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, prin acest act normativ se „reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, denumite în continuare raporturi de serviciu”.

Art. 109 din același act normativ stabilește competența instanțelor de contencios administrativ în soluționarea litigiilor având ca obiect raporturile de serviciu ale funcționarilor publici.

            Față de aceste dispoziții legale, prin care s-a instituit competența de soluționare a litigiilor având ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sau cereri derivate din acest raport, în favoarea instanței de contencios administrativ, se impune a se face aplicarea prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 10 alin. (1) din acest din urmă act normativ, tribunalele sunt instanțe cu plenitudine de competență în materia contenciosului administrativ, soluționând cauzele al căror obiect îl constituie actele administrative ale autorităților publice locale și județene (teza I) iar curțile de apel judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ și fiscal privind actele autorităților și instituțiilor centrale (teza a II-a).

Cum, în speță, obligația directă de plată a drepturilor solicitate de reclamant aparține unei autorități la nivel local, respectiv Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță București – Jilava, în cadrul căruia își desfășoară activitatea reclamantul, conform art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., competența materială de soluționare a cauzei aparține tribunalului ca instanță de contencios administrativ, așa încât, soluționând cauza pe fond, Curtea de Apel București a pronunțat o hotărâre cu încălcarea competenței altei instanțe.

Întrucât motivul de casare privind necompetența materială a Curții de Apel București este fondat, celelalte motive de recurs nu vor mai fi analizate, admiterea primului motiv de recurs făcând inutilă cercetarea celorlalte motive.

            Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul și, în baza art. 313 teza finală din același cod, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul București, secția contencios administrativ.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursul declarat de reclamantul S.C.S. împotriva sentinței nr. 3539 din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

            Casează sentința recurată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul București, secția contencios administrativ.

            Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2010.