Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 858/2010

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 februarie 2010.

            Asupra recursului de față;

            Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1977 din 12 mai 2009 a admis excepția de netimbrare a capătului de cerere având ca obiect daune morale, anulându-l ca netimbrat și a respins acțiunea formulată de reclamantul G.V. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, având ca obiect constatarea refuzului nejustificat la pârâtului de a soluționa cererea reclamantului privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române și obligarea acestuia din urmă de a primi de îndată cererea reclamantului.

            Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că deși legea cetățeniei române nr. 21/1991 nu prevede un termen în care pârâtul să proceseze cererile formulate pentru redobândirea cetățeniei române, ci doar împrejurarea că cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie, termenul de 3 luni calculat de la data depunerii primei cereri și până la momentul formulării acțiunii, nu poate constitui un termen rezonabil în sensul C.E.D.O.

            În ceea ce privește anularea, ca netimbrat, a capătului de cerere referitor la acordarea de daune morale, s-a constatat că, deși i s-a pus în vedere reclamantului, prin apărător, să achite taxa de timbru în cuantum de 38 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, acesta a învederat că nu înțelege să achite sumele menționate.

            Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

            Recurentul a susținut că, față de cele două cereri adresate Secției Consulare de la Chișinău, prin care a solicitat să-i fie fixată data de depunere a actelor, în vederea redobândirii cetățeniei române, în speță sunt incidente dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar amânarea cu peste 3 luni de zile a acestei operațiuni este contrară prevederilor art. 10 din convenția europeană asupra cetățeniei și încalcă dispozițiile art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care nesocotirea termenului rezonabil duce la însăși negarea dreptului, care nu poate fi restricționat, fără temei legal, pentru considerente ce țin de organizarea administrativă a serviciului din Secția Consulară a Ambasadei Române la Chișinău.

            Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge prezentul recurs, pentru următoarele considerente.

            Recurentul G.V. este cetățean al Republicii Moldova, cu domiciliul în acest stat și s-a adresat intimatului, prin petițiile înregistrate la data de 03 octombrie 2008 și la data de 19 ianuarie 2009 solicitând înaintarea cererii sale, de către Secția Consulară a Ambasadei Române la Chișinău, în vederea programării pentru depunerea cererii și actelor necesare redobândirii cetățeniei române în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 21/1991, iar ulterior, la data de 13 martie 2009 s-a adresat Curții de Apel București solicitând, în baza prevederilor legii contenciosului administrativ, obligarea pârâtului să stabilească data depunerii cererii, într-un termen „scurt, rezonabil”, de maxim 2 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

            Se constată însă că dispozițiile Legii nr. 21/1991 a cetățeniei române, nu prevăd un termen de soluționare a unor astfel de cereri și nici proceduri de urgentare sau excepții de la procedura obișnuită.

            Așa fiind, și față de împrejurarea că recurentul nu domiciliază pe teritoriul României și nici nu a solicitat stabilirea domiciliului în această țară, ci doar depunerea unei cereri de redobândire a cetățeniei, nu se poate reține o încălcare a dispozițiilor art. 10 din Convenția europeană asupra cetățeniei, ratificată prin Legea nr. 396/2002.

            Astfel, este adevărat că, potrivit reglementării menționate, fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze, într-un termen rezonabil, aspectele ținând de cetățenie, dar caracterul rezonabil se stabilește în funcție de circumstanțele și împrejurările concrete ale cazului, în speță fiind vorba de numărul foarte mare de cereri similare, prin raportare la baza de primire și procesare de care dispune Secția consulară respectivă, precum și posibilitățile intimatului de a dimensiona corespunzător structura sa administrativă într-un teritoriu aflat sub suveranitatea altui stat.

            Pe cale de consecință, având în vedere aspectele expuse, nu se justifică aprecierea privind depășirea termenului rezonabil și solicitarea recurentului de examinare a cererii sale cu prioritate, atât pentru că nu există temei în Legea nr. 21/1991 pentru o asemenea solicitare cât și pentru că este contrară prevederilor art. 5 din Convenția Europeană asupra cetățeniei, care interzice expres reglementări sau practici discriminatorii.

            Din această perspectivă se reține că trecerea unui termen de aproximativ 5 luni de la data depunerii primei cereri a reclamantului nu poate fi apreciat ca nerezonabil, așa cum corect a reținut instanța de fond, chiar practica invocată de recurent apreciind ca rezonabil un termen mai mic de 6 luni.

            Așa fiind și constatând că nu există, potrivit art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., motive de casare sau modificarea hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge recursul declarat de G.V. împotriva sentinței civile nr. 1977 din 12 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

            Irevocabilă.

            Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 februarie 2010.