Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1636/2009 pronunțată la data de 14 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC W.T. SRL Reșița, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.R.C., având ca obiect anularea Deciziei nr. T.C./2464 din 25 iulie 2008 emisă de președintele A.N.R.C.T.I., referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor datorate bugetului A.N.R.C.T.I. și a Deciziei nr. 843 din 23 septembrie 2008 emisă de președintele A.N.A.R.C.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că decizia contestată nr. T.C./2464 din 25 iulie 2008 emisă de președintele A.N.R.C.T.I. stabilește în sarcina reclamantei, obligația de plată a sumelor de 889 lei dobânzi, 266 lei penalități întârziere și 5.301 lei majorări de întârziere, pentru perioada 5 aprilie 2005 – 16 iunie 2008, aferente obligației de plată privind tariful de monitorizare datorat bugetului A.N.R.C.T.I. pentru anul 2004, stabilită prin Decizia președintelui A.N.R.C. nr. 1527/EI din 6 decembrie 2004.
Contestația formulată împotriva acestei decizii a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 843 din 23 septembrie 2008 emisă de președintele A.N.R.C., în cuprinsul deciziei existând un tabel în care este arătată modalitatea de calcul a sumelor, pe număr de zile și cotă procentuală aplicată, existând posibilitatea verificării modului de stabilire a sumei pe categorii de sume.
Deasemeni, reține instanța de fond, că prin Decizia de soluționare a contestației, pârâta nu a modificat natura sumelor pretinse, ci a explicitat în raport de prevederile legale aplicabile pentru fiecare categorie de sume, modul de aplicare a procentelor și perioada avută în vedere.
S-a reținut totodată, că în raport de prevederile art. 88 lit. c) din O.G. nr. 92/2003 tariful de monitorizare pretins s-a calculat în sarcina reclamantei, în calitate de furnizor de rețele și de servicii de comunicații electronice, pentru activitățile efective din acest domeniu, iar majorările de întârziere nu se datorează asupra obligațiilor de plată accesorii, ci pentru sumele datorate cu titlu de tarif de monitorizare și nu cu titlu ca obligații de plată accesorii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, prin motivele de recurs formulate, ca instanța de fond a apreciat în mod greșit că decizia atacată întrunește condițiile de formă prevăzute de dispozițiile art. 87 din O.G. nr. 92/2003, abia în contestația formulată, intimata-pârâtă considerând necesar a da explicații cu privire la dispozițiile cuprinse în decizie referitor la obligațiile stabilite în sarcina sa.
Precizează recurenta-reclamantă că sumele calculate și pretinse de intimata-pârâtă nu sunt datorate, ci pretinse dintr-o eroare de interpretare și aplicare a legii, tariful de monitorizare pretins de pârâtă datorându-se de furnizorii de rețele și servicii de comunicații electronice pentru activitățile efective din acest domeniu, astfel că asupra acestora nu se datorează majorări de întârziere.
Intimata-pârâtă A.N.A.R.C. (A.N.C.O.M.) a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Recursul este nefondat și urmează a fi respins potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Prin decizia nr. 843 din 23 septembrie 2008 emisă de președintele A.N.R.C. a fost soluționată contestația formulată de recurenta-reclamantă împotriva Deciziei președintelui A.N.R.C.T.I. nr. TC 2464 din 25 iulie 2008 prin care fuseseră stabilite, în temeiul art. 88 lit. c), art. 119 și art. 120 C. proc. fisc., obligații de plată accesorii aferente obligației de plată a tarifului de monitorizare pentru anul 2004, în cuantum de 6.456 lei, contestația fiind respinsă ca neîntemeiată.
Instanța de fond, prin sentința ce face obiectul prezentului recurs a respins acțiunea recurentei-reclamante și a menținut cele două decizii, ca fiind legale și temeinice, statuând asupra faptului că recurenta datorează sumele la care a fost obligată, reprezentând dobânzi, penalități și majorări de întârziere pentru nerespectarea termenului legal de plată a tarifului de monitorizare pentru anul 2004.
Recurenta-reclamantă, ca un prim motiv de recurs, arată că decizia președintelui A.N.R.C.T.I. nr. TC/2464 din 25 iulie 2008 nu respectă dispozițiile art. 87 C. proc. fisc., pentru că nu cuprinde elementele prevăzute de art. 43 alin. (2) și categoria de impozit, taxă, contribuție sau altă sumă datorată bugetului general consolidat, baza de impunere și cuantumul acestora, pentru fiecare perioadă impozabilă, cu alte cuvinte nu respectă condițiile de formă prevăzute de lege.
Dar, din examinarea conținutului sus-menționatei decizii, rezultă că aceasta cuprinde în mod explicit „categoria de impozit, taxă, contribuție sau altă sumă datorată bugetului general consolidat”, precum și cuantumul acestora, fiind defalcate sumele datorate cu titlu de „dobânzi”, „penalități” și „majorări de întârziere”, toate acestea constituind „accesorii” ale obligației de plată principale constând în tariful de monitorizare pe anul 2004.
În cuprinsul deciziei este menționată și perioada pentru care s-au calculat accesoriile, respectiv 5 aprilie 2005- 16 iunie 2008, obligația de plată a tarifului de monitorizare pentru anul 2004 devenind scadentă la 4 aprilie 2005, de la această dată începând să curgă obligațiile accesorii și până la data stingerii obligației, adică 16 iunie 2008.
Faptul că, așa cum susține recurenta-reclamantă, nu este indicat intervalul în care este calculat fiecare tip de accesoriu nu conduce la constatarea nulității absolut a deciziei, din moment ce este menționată perioada de calcul generală, pentru toate accesoriile, iar data scadenței pentru obligația principală de plată îi era cunoscută acesteia, astfel că avea elemente suficiente pentru a verifica corectitudinea calculelor făcute pentru fiecare categorie de sumă la care a fost obligată.
În ceea ce privește susținerea recurentei-reclamante în sensul că intimata-pârâtă nu își definește „natura obligațiilor de plată accesorii” și nici „originea acestora”, trebuie precizat că, astfel cum corect susține intimata-pârâtă, prin decizia contestată debitele sunt numite generic „accesorii”, acestea având diferite denumiri în funcție de succesiunea în timp a actelor normative și anume: dobânzi, penalități și majorări de întârziere, denumire care este utilizată de altfel și de dispozițiile Codului de procedură fiscală, fiind aferente obligației de plată privind tariful de monitorizare datorat autorității pentru anul 2004.
Critica recurentei-reclamante, vizând nedatorarea majorărilor de întârziere, față de dispozițiile art. 88 lit. c) din O.G. nr. 92/2003, este și ea neîntemeiată pentru că sumele contestate nu sunt datorate pentru obligații de plată accesorii, ci, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond ele sunt calculate asupra „sumelor datorate cu titlu de tarif de monitorizare și nu cu titlu de obligații accesorii”.
Așa fiind, în funcție de argumentele prezentate, soluția instanței de fond, de respingere a acțiunii și de menținere a celor două decizii contestate este legală și temeinică, recursul formulat fiind nefondat, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC W.T. SRL Reșița împotriva sentinței nr. 1636 din 14 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 februarie 2010.