Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 243/2009 pronunțată la data de 19 iunie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul D.I.M. în contradictoriu cu Serviciul Român de Informații și Secția de Informații Mehedinți, obiectul cererii de chemare în judecată constând în desființarea Ordinului AP II 0315 din 28 iulie 2008 emis de Serviciul Român de Informații și reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior, de subofițer în cadrul Secției de Informații Mehedinți, cu plata drepturilor salariale cuvenite.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin Ordinul AP II 0315 din 28 iulie 2009 al adjunctului directorului Serviciului Român de Informații, în temeiul art. 43 alin. (1) lit. c), art. 85 alin. (1) lit. j) și alin. (2) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, s-a dispus trecerea în rezervă a reclamantului pentru comiterea de abateri grave de la prevederile legii, ale regulamentelor militare și ordinelor interne.
A statuat instanța de fond că acest ordin a avut la bază Hotărârea Consiliului de Judecată nr. 0258129 din 17 iulie 2008 prin care s-a hotărât asupra vinovăției reclamantului și s-a propus trecerea în rezervă a acestuia, printre abaterile săvârșite fiind reținute aspecte legate de faptul că acesta, atribuindu-și calitatea de ofițer superior în cadrul unității, înregistra datorii la diverse persoane fizice și juridice, inducându-le ideea că le poate rezolva diverse probleme, printre care și aceea de a le ajuta să se angajeze în Serviciul Român de Informații (chiar a primit 1000 de Euro în acest sens), fiind identificate un număr de 14 persoane de la care reclamantul a împrumutat diverse sume de bani sau pe care le-a determinat să contracteze credite la cererea și în beneficiul său, promițându-le că le va facilita angajarea în Serviciul Român de Informații sau alte instituții, obligații pe care nu și le-a onorat, ceea ce a condus la anumite reclamații.
Pentru aceste fapte, reține instanța de fond, reclamantul a fost sancționat în mai multe rânduri, inițial fiind mutat de pe postul de conducător auto pe unul de mecanic auto, concomitent cu monitorizarea activității și comportamentului său, apoi cu „amânarea în gradul următor, pe timp de doi ani” și al treilea rând cu retrogradarea din funcție pe o perioadă de 6 luni.
S-a reținut totodată că reclamantul în calitatea de subofițer, în perioada 1 ianuarie 2006 – 31 decembrie 2007, s-a implicat în mod superficial în executarea ordinelor și atribuțiilor de serviciu și în plus a avut un comportament violent și în familie, lovindu-și soția, fiind introdusă acțiune de divorț, toate aceste fapte constituind abateri grave de la prevederile Legii nr. 80/1995, privind Statutul cadrelor militare, ale Regulamentului disciplinei militare și ordinelor interne.
Apărările formulate de reclamant au fost înlăturate de instanța de fond, cu motivarea că în perioada supusă verificării s-a dovedit că acesta și-a achiziționat un autoturism VW Passat, fabricat în 2006, cu suma de 16.000 Euro, a renovat și amenajat locuința și gospodăria socrilor, a achiziționat 150 oi în scopul revânzării la un preț mai bun, deci sumele de bani obținute ca împrumut sau pretinse cu promisiunea de a rezolva anumite probleme persoanelor respective, nu au fost folosite pentru clarificarea unor probleme de sănătate ale fiului său.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.
Recurentul-reclamant, prin motivele de recurs formulate, susține în esență că în mod eronat instanța de fond a statuat asupra faptului că Ordinul de trecere în rezervă a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale, întrucât din probele administrate în cauză, probe insuficiente pentru aflarea adevărului obiectiv, nu a rezultat că a „manifestat dezinteres în îndeplinirea atribuțiilor și sarcinilor de serviciu sau în perfecționarea pregătirii militare și de specialitate” sau că „ a comis abateri grave de la prevederile Regulamentelor militare sau de la alte dispoziții legale”, situații reglementate de art. 85 lit. i) și j) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare.
Instanța de fond, susține recurentul-reclamant, a pronunțat hotărârea cu încălcarea art. 129 C. proc. civ., respectiv nu a stăruit pentru aflarea adevărului și nu a ordonat în acest sens toate probele pe care le considera necesare, în condițiile în care din totalul de 14 persoane identificate de pârâtă și audiate în cursul efectuării cercetării administrative, nu au fost audiate în instanță decât 3 dintre aceste persoane, martora T.N. susținând că declarația dată în cursul cercetării administrative i-a fost „dictată”.
Recurentul-reclamant invocă și Ordonanța din 5 martie 2009 dată în dosarul nr. 366/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți și prin care s-a dispus neînceperea urmării penale pentru înșelăciune.
Celelalte aspecte, legate de achiziționarea unor bunuri și efectuarea unor lucrări, precum și problemele personale de familie, nu constituie abateri grave, în contradicție cu statutul regulamentelor militare și ordinele interne, care să justifice emiterea Ordinului de trecere în rezervă.
Conchide recurentul-reclamant că instanța de fond, contrar dispozițiilor legale în materie, precum și a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu i-a asigurat dreptul la o judecată echitabilă, neadministrând toate probele necesare aflării adevărului, astfel că solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
Intimatul Serviciul Român de Informații a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de legislația incidentă în cauză, având în vedere și probele administrate cât și înscrisurile depuse la instanța de recurs, Înalta Curte constată că este nefondat, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Recurentul-reclamant susține că în mod nelegal a fost sancționat cu trecerea în rezervă, pentru că din probele administrate nu rezultă că a comis abateri grave de la prevederile regulamentelor militare sau de la alte dispoziții legale și nici faptul că a manifestat dezinteres în îndeplinirea atribuțiilor și sarcinilor de serviciu sau în perfecționarea pregătirii militare și de specialitate.
Trebuie precizat însă, că Ordinul de trecere în rezervă a avut la bază Hotărârea Consiliului de judecată nr. 0258129 din 17 iulie 2008, care constată că recurentul-reclamant se face vinovat de comiterea unor abateri grave de la prevederile regulamentelor militare, faptele săvârșit de acesta constând în compromiterea și lezarea onoarei și demnității militare prin săvârșirea de fapte imorale sau incompatibile cu calitatea de militar, nerespectarea normelor de conviețuire în unitate, familie și societate, lipsa de sinceritate sau a curajului răspunderii pentru faptele comise și prezentarea de rapoarte neconforme cu realitatea, fiind înfrânte dispoziții din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare [art. 30 alin. (1)] și prevederi din Regulamentul disciplinei militare și Regulamentul de ordine interioară.
Verificările derulate în ceea ce-l privește pe recurentul-reclamant încă din anul 2004, în urma unor reclamații primite de la persoane fizice de la care a împrumutat diverse sume de bani, au condus la concluzia că acesta are un comportament incompatibil cu calitatea sa de subofițer SRI, fiind sancționat cu mutarea sa din postul de conducător auto (șofer al comandantului) pe unul de mecanic auto, concomitent cu monitorizarea activității și comportamentului său.
În anul 2006, atitudinea recurentului-reclamant, care a făcut unei persoane fizice promisiunea că-l va ajuta pe fiul său să fie angajat la Serviciul Român de Informații, primind în schimb suma de 1000 Euro, a făcut ca acesta să fie din nou sancționat cu aplicarea sancțiunii, „amânarea în gradul următor, pe timp de doi ani”.
Deși a fost pentru a doua oară sancționat recurentul-reclamant nu a dat dovadă de îndreptare și a continuat să săvârșească alte abateri – fiind reclamat în legătură cu unele sume de bani datorate de acesta și existând solicitări din partea unor persoane fizice de poprire din salariu, solicitare primită și de la bănci sau executorii judecătorești, ceea ce a determinat sancționarea sa de către șeful unității cu retrogradarea în funcție pe o perioadă de 6 luni.
Declarațiile celor 14 persoane de la care recurentul-reclamant a împrumutat diverse sume de bani sau pe care le-a determinat să contracteze credite la cererea și în beneficul său, parte din aceste sume fiind pretinse în schimbul promisiunii de a le facilita angajarea la Serviciul Român de Informații sau în alte instituții, obligații pe care nu le-a onorat la timp, fiind reclamat, contrar celor susținute de recurent, constituie totuși probe elocvente în dovedirea vinovăției sale, din lecturarea acestora rezultând cu claritate modalitatea și scopul pentru care a solicitat împrumutul.
Faptul că unele dintre aceste persoane și-au schimbat declarația în cursul cercetării judecătorești sau prin declarații date în afara procesului, depuse la instanța de recurs, nu este de natură a le înlătura pe cele date în cursul cercetărilor administrative, întrucât așa cum s-a arătat prin conținutul lor ele demonstrează realitatea faptelor prin descrierea amănunțită a modului în care s-au derulat aceste operațiuni de împrumut. Noile declarații au fost date „pro cauza” și ele nu exclud influența pe care recurentul a exercitat-o asupra acestor persoane.
Chiar dacă recurentu-reclamant a invocat situația disperată în care se află datorită stării precare de sănătate a copilului său, motiv pentru care a fost nevoit să facă aceste împrumuturi, în condițiile în care s-a dovedit că în aceeași perioadă el a avut și realizări materiale prin achiziționarea unui autoturism și renovarea unui imobil, susținerile sale nu mai sunt întrutotul credibile, și chiar și așa fiind, trebuia să realizeze că statutul său de militar nu-i permitea să aibă un astfel de comportament.
Cu alte cuvinte, chiar dacă s-ar admite că s-a aflat într-o situație critică, acesta trebuia să apeleze la mijloace de obținere a banilor care să nu-l expună riscurilor de a fi pus în dependență sau reclamat, așa cum s-a întâmplat de altfel, pentru că modalitatea în care a procedat „contravine demnității, prestigiului și normelor de comportare ce decurg din calitatea sa de cadru militar”, potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare și art. 44 alin. (1) din Regulamentul disciplinei militare.
Rezoluția din 5 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Severin, de neîncepere a urmăririi penale, definitivă prin Ordonanța din 5 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, depusă la dosarul cauzei, nu infirmă cele reținute de Consiliul de judecată, prin aceasta reținându-se că reclamantul s-a folosit de o identitate falsă de a obține un împrumut, însă fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 293 C. pen., deoarece nu a fost indus în eroare un organ sau instituție de stat.
Cât privește deficiențele în îndeplinirea obligațiilor profesionale, recurentul-reclamant susține că nu s-au făcut de către pârâtă nici un fel de dovezi în acest sens, dar din aceeași Hotărâre a Consiliului de Judecată rezultă că acesta s-a implicat în mod superficial în executarea ordinelor și a atribuțiilor de serviciu, existând și situații când a dezinformat sau nu a raportat ierarhic problemele personale/profesionale, în special cele legate de părăsirea unității în timpul programului .
Nu poate fi considerată întemeiată nici susținerea recurentului-reclamant în sensul că problemele personale, de familie nu constituie abateri grave, art. 44 alin. (1) din regulamentul disciplinei militare, statuând că, constituie abateri săvârșite de militari și se sancționează disciplinar, lit. a) compromiterea sau lezarea onoarei și demnității militare prin „săvârșirea de fapte imorale sau necompatibile cu calitatea de militar” și „nerespectarea normelor de conviețuire în unitate, familie și societate”.
Deci contrar celor susținute de recurentul-reclamant, probatoriile administrate în cadrul amplei verificări desfășurate pe o perioadă relativ îndelungată de timp de către membrii Consiliului de Judecată, precum și cele administrate în fața instanței de judecată, conduc la concluzia vinovăției recurentului-reclamant în ce privește comiterea de către acesta a unor abateri grave de la prevederile legale și cele ale regulamentelor militare și ordinelor interne fiind dovedită chiar atitudinea sa perseverentă în comiterea unor astfel de abateri, așa încât nu se poate imputa primei instanțe că nu a efectuat probatoriul necesar pentru aflarea adevărului și că nu i s-a asigurat astfel dreptul la un proces echitabil.
Având în vedere toate aceste considerente instanța de control judiciar constată că în mod corect instanța de fond a apreciat ca fiind temeinic și legal Ordinul directorului Serviciului Român de Informații nr. AP II 0315 din 28 iulie 2008 prin care recurentul-reclamant a fost trecut în rezervă, sentința pronunțată fiind la rândul ei temeinică și dată cu aplicarea corectă a legii, nefiind întrunit motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Ca o consecință, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de reclamant se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.I.M. împotriva sentinței nr. 243 din 19 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 februarie 2010.