Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de revizuire înregistrată sub nr. 2902/2/2006 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, revizuentul P.M.F. a solicitat în contradictoriu cu intimații Ministerul Administrației și Internelor și I.R. revizuirea sentinței civile nr. 807 din 12 iunie 2001 pronunțată în dosarul nr. 610/2001 de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, pentru motivul prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a arătat că până la data de 31 ianuarie 2001 a activat ca ofițer activ în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție de Frontieră Călărași dar ca urmare a unui dosar fabricat de către șefii săi - A.V.A., U.G. și D.V. - a fost trecut în rezervă, iar prin sentința civilă nr. 807/2001 i s-a respins acțiunea, menținându-se ca legale atât Ordinul de trecere în rezervă nr. 11/01065 cât și Hotărârea Consiliului de judecată din 22 noiembrie 2000.
Revizuentul a mai solicitat instanței de judecată, ca, pe cale incidentală să se pronunțe asupra infracțiunilor de fals material și fals intelectual cu privire la înscrisurile de la filele 18 și 20 din dos. 610/2001, să dispună anularea acestora și admițând cererea de revizuire, să-i recunoască inclusiv vechimea în muncă și plata drepturilor salariale solicitate prin cererea completatoare.
Prin sentința nr. 3257 din 30 noiembrie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de revizuire a sentinței nr. 807 din 12 iunie 2001, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a admis excepția inadmisibilității cererii de revizuire, invocată de intimatul Ministerul Administrației și Internelor, reținând, în esență, că revizuentul nu a depus la dosar hotărârea penală definitivă prin care să se fi constatat definitiv, de către instanța penală competentă, existența falsurilor materiale și intelectuale reclamate în dosarul trecerii sale în rezerva.
In al doilea rând, a reținut instanța, este inadmisibilă și lipsită de temei juridic solicitarea revizuentului ca cercetarea falsurilor înscrisurilor să se facă, pe cale incidentală, de către instanța de contencios administrativ care a fost investită cu însăși soluționarea cererii de revizuire; aceasta, deoarece dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2005, nu mai permit instanței de revizuire ca, pe cale incidentală, să se pronunțe asupra existentei sau inexistenței infracțiunii de fals invocate.
Recursul declarat de revizuentul P.M.F. împotriva acestei sentințe, a fost admis de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 1606 din 15 aprilie 2008.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut că, prin Decizia nr. nr. 66/2008 din 31 ianuarie 2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 55 din Legea nr. 219/ 2005 prin care a fost modificat art. 322 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. - invocată de recurent pe parcursul desfășurării litigiului - și a constatat că dispozițiile art. 1 pct. 55 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă prin care s-a eliminat din cuprinsul art. 322 pct. 4 C. proc. civ. textul în conformitate cu care „… în cazul în care, în ambele situații, constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanța de revizuire se va pronunța mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenței sau inexistenței infracțiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat și cel învinuit de săvârșirea infracțiunii”, sunt neconstituționale.
Înalta Curte a apreciat astfel că, în raport cu această situație de fapt cu consecințe juridice, decizia Curții Constituționale producând efecte directe și imediate, acel fine de neprimire a cererii, nemaiexistând - situație nouă în recurs și neimputabilă instanței de fond, se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Rejudecând astfel, cauza după casare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2838 din 1 iulie 2009, a respins cererea de revizuire ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, în esență, faptul că motivul invocat de revizuent în susținerea cererii sale de revizuire - respectiv faptul că ordinul de trecere în rezervă aflat, în copie, la fila 18 din dosarul de fond ar fi un fals - nu poate fi primit, în acest sens, instanța apreciind că înregistrarea ordinului în cauză la o altă dată decât cea la care a fost semnat sau că împrejurarea că acesta a fost adus la cunoștința revizuentului anterior datei la care a devenit aplicabil, nu constituie argumente suficiente pentru a fi reținută falsificarea respectivului act.
Curtea de apel a mai reținut că inadvertențele dintre copiile ordinului sunt determinate de faptul că numai exemplarul original nr. 1 poartă semnătura persoanei care avea atribuția legală să-1 semneze, că documentul nu cuprinde ștersături sau modificări ale datelor, și că în cauză, nu avem de a face cu o contrafacere a scrierii, toate copiile fiind identice înscrisului semnat și aflat la grefa instanței, astfel încât nu poate fi reținută existența unui fals material astfel cum este definită această infracțiune de dispozițiile art. 288 alin. (1) C. pen.
Instanța de fond a arătat că nu poate fi vorba nici de un fals intelectual, aceasta întrucât lipsa coincidenței între data semnării și data înregistrării ordinului nu poate constitui în sine un motiv care să conducă la concluzia că ordinul de trecere în rezervă este un fals, aceasta cu atât mai mult cu cât nu se poate reține un conflict între revizuent și semnatarul actului de natură a crea dubii cu privire la autenticitatea înscrisului și la interesul intimatului T.Z. de a falsifica acel înscris.
Faptul că semnatarul actului nu ar fi adus la cunoștința ministrului despre ordinul contestat de revizuent a fost apreciat ca fiind lipsit de relevanță, atâta timp cât delegarea atribuțiilor permite celui delegat să ia toate deciziile care în mod legal sunt atribuția ministrului de interne.
S-a apreciat ca fiind lipsit de relevanță sub aspectul existenței infracțiunii, faptul că anterior, instanța a reținut că ordinul a fost semnat de ministru instanța reținând totodată că niciuna din persoanele indicate în cererea de revizuire, în afară de intimatul T.Z., nu a semnat înscrisul și nici nu s-a probat că aveau atribuții în minister de natură a le crea posibilitatea realizării unui înscris fals.
Împotriva acestei sentințe, revizuentul P.M.F. a declarat recurs, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:
- instanța, interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.) în sensul că a atribuit susținerilor intimatului T.Z. valoarea unei depoziții de martor în ceea ce privește data actului atacat;
- sentința atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), în sensul că în mod nelegal a fost respinsă cererea sa (ca destinatar al actului) de aducere a ordinului MI II/01065 în original la dosarul cauzei, sub motiv că acesta reprezintă „secret de serviciu”, fiind încălcate dispozițiile art. 33 din Legea nr. 182/2002 coroborat cu art. 138 și art. 140 C. proc. civ.
Această probă era absolut necesară având în vedere inadvertențele dintre exemplarul ce i-a fost comunicat în copie, ca destinatar al ordinului de trecere în rezervă și copia depusă la dosarul cauzei de către intimatul Ministerul Administrației și Internelor – copie fără semnarea intimatului T.Z. și fără ștampila ministerului.
Față de aceste motive recurentul susține că se impune constatarea că actul prin care a fost trecut în rezervă este un fals, fiind necesară casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru calcularea drepturilor sale salariale pretinse prin cererea de revizuire, în baza unei expertize tehnice.
Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează în drept, din punct de vedere procedural în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect instanța de fond a reținut că revizuentul nu și-a dovedit cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 4 C. proc. civ., neexitând elemente din care să se tragă concluzia că ordinul de trecere în rezervă ce a stat la baza sentinței civile nr. 807 din 12 iunie 2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reprezintă rezultatul unei infracțiuni de fals.
Ordinul în original nr. II/01065 din 31 ianuarie 2001 a fost depus la instanță, la persoana autorizată cu păstrarea documentelor având caracter secret și secret de serviciu.
Chiar dacă declarația intimatului T.Z. privind data semnării ordinului nu ar fi luată în considerare la stabilirea situației de fapt, din cuprinsul înscrisului rezultă că acesta a fost semnat la 14 ianuarie 2001, devenind aplicabil la 31 ianuarie 2001, - fiind înregistrat în registrele autorității administrative și comunicat revizuentului. Faptul că data de înregistrare a ordinului este ulterioară datei emiterii nu poate fi considerat ca reprezentând o infracțiune de fals în sensul art. 288 C. pen., nefiind dovedită înscrierea unor fapte neconforme adevărului sau contrafacerea scrierii.
În ceea ce privește cererea de comunicare a înscrisului original către revizuent aceasta a fost, în mod corect, respinsă de instanța de fond, fiind vorba de un înscris secret de serviciu de care instanța a luat cunoștință, dispozițiile art. 33 din Legea nr. 182/2002 nefiind aplicabile.
De asemenea, nu se poate trage concluzia existenței infracțiunii de fals din faptul că intimatul Ministerul Administrației și Internelor a depus la dosar o copie a actului din care a exclus semnătura și parafa ministrului obiectul probațiunii constituindu-l conținutul actului.
Pentru considerentele menționate Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a respins cererea de revizuire pentru inexistența cazului prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ., iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de P.M.F. împotriva sentinței civile nr. 2838 din 1 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 februarie 2010.