Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 145 din 28 aprilie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul F.P.N., ca nefondată față de pârâții Guvernul României și B.E. și, respectiv, pentru lipsa calității procesuale pasive față de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, respectiv prin ministrul finanțelor publice.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit înscrisului de la fila 2 al dosarului, reclamantul a formulat o sesizare la pârâtul B.E., în calitate de Prim-ministru, în care își exprimă opinii legate de O.U.G. nr. 50/2008 privind taxa de poluare și, pentru că nu i s-a răspuns, a formulat cerere de chemare în judecată.
Din conținutul acțiunii, care nu este precizată prin raportare la Legea nr. 554/2004, rezultă că, în esență, obiectul său vizează anularea O.U.G. nr. 50/2008 privind taxa de poluare, și obligarea la daune morale și daune cominatorii pentru nesoluționarea în termen a sesizării susmenționate.
Acțiunea în contencios administrativ formulată împotriva ordonanțelor emise de Guvern este reglementată de art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, poate introduce acțiunea la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță [alin. (1)].
Reglementarea cuprinsă în art. 9 din Legea nr. 554/2004 trimite la dispozițiile art.1 alin. (1) din aceeași lege, în sensul că acțiunea în contencios administrativ trebuie să privească în mod necesar o vătămare într-un drept sau interes legitim aparținând unei persoane, tocmai datorită caracterului subiectiv al unei asemenea acțiunii întemeiate pe prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Deci, reține instanța de fond, potrivit legii, acțiunea reglementată prin dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată, trebuie să aibă un obiect complex, în sensul ca să existe o cerere principală specifică contenciosului administrativ și anume dovada unei vătămări concrete a unui drept sau interes legitim, printr-un act administrativ emis în baza ordonanței guvernului, atacată în cauză, iar excepția de neconstituționalitate a acesteia trebuie să constituie o cerere secundară.
Or, se arată în considerentele sentinței atacate, acțiunea reclamantului nu îndeplinește cerințele legale enumerate astfel că apare ca nefondată față de pârâții Guvernul României și B.E., Prim-ministru.
În privința pârâtului Statul Român, instanța de fond reține că acesta nu are calitate procesuale pasivă, întrucât, potrivit art. 37 din Decretul-lege nr. 31/1954 privind persoanele fizice și juridice, statul nu răspunde pentru obligațiile organelor și celorlalte instituții de stat, dacă acestea sunt persoane juridice; aceasta, cu atât mai mult cu cât nu se atacă un act emis de acest pârât, ca persoană juridică.
Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul, invocând dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, se arată, în esență, că instanța de fond a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât pentru termenul la care pricina a fost judecată nu a fost îndeplinită procedura de citare cu pârâtul B.E., că hotărârea atacată nu este motivată și a fost pronunțată cu interpretarea greșită a prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004.
Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi reținut, pe de o parte pentru că, așa cum rezultă din actele dosarului, pentru termenul la care a fost soluționată cauza în fond, toate părțile au fost legal citate iar, pe de altă parte, conform art. 108 alin. (2) C. proc. civ., nulitățile relative nu pot fi declarate decât la cererea părții care are interes să le invoce, în speță, această parte nefiind recurentul, care a fost prezent în instanță la acel termen.
Nu este întemeiat nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea atacată ar fi fost pronunțată cu interpretarea greșită a legii.
Cu privire la acest aspect, se constată că în mod corect a reținut instanța de fond că acțiunea reclamantului nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată, în sensul că trebuie să existe o cerere principală, specifică contenciosului administrativ, care să facă dovada unei vătămări concrete a unui drept sau interes legitim, printr-un act administrativ emis în baza ordonanței contestate, iar excepția de neconstituționalitate a acesteia trebuie să constituie o cerere secundară.
Or, în speță, recurentul-reclamant nu a făcut dovada existenței unei astfel de vătămări, nici în fața instanței de fond nici în fața instanței de recurs.
De asemenea, în mod corect a reținut prima instanță că pârâtul Statul Român nu are calitate procesuală pasivă, în raport cu dispozițiile art. 37 alin. (1) din Decretul-lege nr. 31/1954 privind persoanele fizice și juridice, conform cărora statul nu răspunde pentru obligațiile organelor și celorlalte instituții de stat, dacă acestea sunt persoane juridice, precum și față de lipsa calității acestui pârât de emitent al unui act administrativ vătămător pentru recurent sau a refuzului acestuia de a-i răspunde la o cerere referitoare la un drept sau interes legitim.
Ca o consecință a celor reținute mai sus cu privire la temeinicia și legalitatea hotărârii recurate, apare ca fiind neîntemeiat și motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., urmând ca recursul să fie respins iar sentința atacată să fie menținută, ca fiind temeinică, legală și suficient motivată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul F.P.N. împotriva sentinței nr. 145 din 28 aprilie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2010.